Costin Mărculescu este condus pe ultimul drum. Primele imagini de la înmormântarea actorului

.

Costin Mărculescu este condus astăzi, sâmbătă, pe ultimul drum. El a fost găsit decedat, în noapte de miercuri spre joi, în propriul apartament. Vestea morții actorului a luat prin surprindere lumea mondenă din România, dar și mai tare i-a șocat pe apropiații vedetei. 

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

UPDATE 14:10: În acest moment se oficiază slujba de înmormântare a actorului, iar prietenii, familia și apropiații lui îl conduc pe ultimul drum. Mara Bănică și Pepe, alături de familia actorului, sunt cei care s-au ocupat de înmormântare.


Oana Roman și Mara Bănică împart colivă celor prezenți la slujbă.

Mara Bănică a fost vizibil cea mai afectată de cele întâmplate și abia a reușit să se țină pe picioare în timpul slujbei de înmormântare. La rândul ei, Oana Roman i-a stat alături. La un moment dat, Oana Roman a făcut o glumă și l-a întrebat pe Serghei Mizil dacă dorește de pomană… un covrig cu ciocolată. Ulterior, Mara Bănică a și răspuns la un telefon, cel mai probabil o sunase un alt prieten al lui Mărculescu să o întrebe de locul înmormântării.


Surprinzător este faptul că înmormântarea s-a desfășurat în hohite de răs, pe alocuri… Dar cel mai probabil că toți s-au gândit că regretatul Costin Mărculescu va dori să plece într-o atmosferă de bună dispoziție și de aplauze…

Tatăl lui Costin Mărculescu este împietrit de durere… În timpul slujbei religioase, bărbatului în vârstă de 80 de ani i s-a făcut rău, iar apropiații l-au rugat să se așeze pe un scaun. Vizibil îndurerat și îngândurat, Mărculescu senior a stat numai cu capul în jos, pe tot parcursul slujbei…


Costin Mărculescu va fi înmormântat la cimitirul Reînvierea, iar alături îi va fi familia, cunoscuții, dar și oameni care l-au apreciat și regretă trecerea în neființă a actorului. 

Sursa foto: Click.ro


Costin Mărculescu a fost găsit mort, în cadă, asta după ce vecinii au alertat autoritățile, fiind îngrijorați că acesta nu a mai fost văzut de 3 zile. El obișnuia să își scoată câinele afară de cel puțin două ori pe zi.

Cine este Samira, femeia care l-a făcut tată pe Costin Mărculescu. Timp de cinci ani i-a ascuns actorului adevărul…

La fața locului au sosit pompierii, care au spart ușa apartamentului în care locuia cu chirie Mărculescu. El a fost găsit fără suflare, în cadă, iar specialiștii INML au decis că infarctul a fost cauza morții. 


Costin Mărculescu avea probleme financiare mari. Prietenii lui spun că acesta nu își putea plăti chiria sau întreținerea și au fost zile când nu a avut ce să mănânce. Toate aceste lucruri, dar și decepțiile în dragoste, l-au făcut pe actor să cadă în depresie. 


Cel mai probabil, omul de televiziune a murit în cursul zilei de luni, 8 iunie, atunci fiind și momentul în care el a fost ultima oară activ pe rețelele sociale. 

Trupul său neînsuflețit a ajuns joi după-amiază la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, acolo unde toți cei care l-au cunoscut și l-au admirat au venit pe rând să-i aducă un ultim omagiu!


Costin Mărculescu s-a stins din viață cu doar câteva zile înainte să împlinească vârsta de 51 de ani. Ziua lui era pe 29 iunie. În ultima perioadă, el a dispărut de pe scena mondenă, lucru care l-a supărat enorm, însă avea planuri să apară din nou cu mai multe proiecte la care lucra.