Cornel Ilie – Viaţa între concerte şi familie

Înainte de afi dandy-ul şarmant de astăzi, Cornel Ilie a fost un copil timid și solitar, care și-a deschis aripile în momentul în care a început să cânte la chitară în formația muzicală a școlii. Primul interviu cu el l-am făcut acum mulți ani, într-un bar care se chema The Fifties: era pe vremea când VANK începea să în­trezărească succesul – hitul lor, Independent, tocmai de­venise imnul Atomic TV, un canal muzical căruia multe trupe autohtone îi datorează popularitatea. Între timp, The Fifties nu mai este, iar VANK a devenit VUNK. Cum in­terviul de față s-a petrecut în restaurantul Belle Epoque, se pare că, fără să-mi fi pro­pus neapărat acest lucru, am păstrat decorul retro al acelei prime conversații.

„Unul dintre cei mai râvniți burlaci s-a căsătorit' – cam așa au anunțat tabloidele intrarea ta în rândul familiștilor. Ai simțit că ești un burlac vânat, un bărbat foarte dorit?

Nici nu știu exact ce mai în­seamnă burlac, că definiției clasice i s-a dat în ultima vre­me un alt sens. Nu cred că eticheta de bărbat râvnit mi se potrivește. E mai mult o prejudecată – mă vede lumea la televizor și zice: „Ăsta sigur umblă cu o grămadă de fete. Am încercat mereu să mă detașez de această imagine fiindcă nu-mi place să atrag atenția asupra mea în acest fel.

În general, urmăresc așa, mai de la distanță, ce faci, ce scrii și n-aș fi zis că ai să te căsătorești prea curând.

Nici eu. Știam că o să se în­tâmple la un moment dat și că va fi ceva foarte spontan. Și așa a fost. Chiar e o bucu­rie, e o perioadă mișto.

Să fie vârsta unul dintre motivele care te-au îndem­nat să te așezi la casa ta?

Posibil. Dar nu în sensul că am o vârstă și mă însor că nu mă mai ia nimeni. Am înce­put să văd lucrurile altfel, să iubesc altceva la omul de lân­gă mine și la oameni în ge­neral, să înțeleg care sunt lu­crurile importante de-acum încolo… Dar n-am simțit niciodată presiunea buletinu­lui. Am 39 de ani și poate că ar fi trebuit să fac pasul mai devreme, dar, pe de altă par­te, cred că am folosit timpul acesta ca să fac toate greșelile care să-mi aducă un plus de discernământ emoțional.

Dintre băieții din VUNK mai e vreunul căsătorit?

Nu. Și nici dintre prietenii mei. Ne-am lovit de proble­ma aceasta când a trebuit să ne alegem nașii.

Și pe cine ați ales?

Pe unul dintre tehnicienii noștri de scenă. Are o familie foarte frumoasă, cu doi copii, are o poveste foarte intere­santă… Ne cunoaștem doar de 2-3 ani, dar sunt un model de familie pentru noi.

Publicul vostru e majori­tar feminin. Or să mai vină fetele la concertele voastre, acum că te-ai că­sătorit? Unii spun că Ricky Martin și-a îngropat cari­era când a anunțat că e gay, că n-au mai venit fe­tele să-l vadă cântând.

Știi ce nu l-a întrebat nimeni pe Ricky Martin? Dacă nu cumva viața lui e mai ușoară după declarația aceea. Cari­era poate nu mai e ce-a fost, dar viața lui e mai bună, mai împlinită. Cred că publicul înțelege toți acești pași pe care îi faci. Noi în fiecare an avem un concert la Sala Poli­valentă și, de când îl facem, a fost tot timpul sold out. Pentru concertul de anul acesta, de pe 7 octombrie, biletele s-au vândut cel mai bine raportat la anii trecuți.

Deci mariajul tău a trecut deja testul publicului. Dar fetelor le place să viseze, și visează mai mult dacă știu că idolul lor de pe scenă e disponibil.

Da, dar mai sunt și fetele acelea cărora le plac băieții așezați, de casă, familiști… Contează mult să fii sincer în ceea ce faci sau spui.

Cum faci să ții o trupă unită?

Noi am trecut printr-o schimbare în 2007-2008, când doi dintre băieți au ple­cat în America. A trebuit să o luăm de la capăt. A fost o ruptură care ne-a adus mai multă putere, curaj și viziu­ne. Și, de unde noi eram și impresari, și manageri, am ajuns acum la o echipă de 15 oameni, legată de o priete­nie solidă, lucru rar astăzi în industria muzicală.

Vă susțineți financiar din concerte sau din vânzări de albume?

Din vânzările de albume nu ne-am susținut niciodată. Și nu se susțin nici măcar ace­ia care au vândut sute de mii de albume, pentru că banii cei mai mulți îi ia de obicei casa de discuri și nu artistul. Ideea noastră e să îi oferim publicului ceva în plus la concerte. Încercăm să con­struim spectacole, căutăm povești, investim mult… Pen­tru spectacolul de anul trecut de la Polivalentă, VUNK în Orașul Minunilor, buge­tul a fost de 103.000 euro, bani pe care nu-i recuperezi nici dacă vinzi toate biletele la preț maxim. Însă noi nu am făcut acel spectacol pen­tru bani. De aceea, și anul acesta, pe 7 octombrie, vom susține la Sala Polivalentă concertul Un Nou Univers, primul din România care se va desfășura sub forma unui eveniment multimedia.

Și acea sută de mii de euro de anul trecut e o gaură în buget sau o investiție?

Banii aceia se vor întoarce în anul următor și în anii care vin. E un proces în care trebu­ie să ai răbdare. Dacă pui pa­siune în ceea ce faci și ai și răb­darea să faci acești pași mici, dar corecți, la un moment dat găsești și parteneri care să te ajute. Cine știe, poate în câțiva ani vom avea și acei sponsori care să susțină tot spectacolul. Însă felul în care ne percep oa­menii după aceste spectacole merită toți banii. Spectacolul acesta ne aduce alte concerte, vindem mai multe bilete. Anul trecut media de concerte a fost de trei-patru pe săptă­mână. Am înnebunit de cât am stat în microbuz, am stră-bătut toată țara…

Lucrurile or să se schimbe acum, că ești familist.

E clar că va apărea o altă gestionare a timpului, dar nu ne va încurca agenda. Am și spus, dacă eu intru în viața ta și tu într-a mea nu înseam­nă că le schimbăm, ci că ne facem viețile mai frumoa­se. Însă sunt convins că voi aștepta cu nerăbdare să mă întorc acasă.

Cum se împacă Eliza, soția ta, cu faptul că ești asaltat de admiratoare?

Deocamdată e totul în regulă. E drept că nici eu nu i-am dat motive să nu aibă încredere. Mai sar mici scântei uneori, dar le stingem repede pentru că, dacă nu există un motiv real de neîncredere, ci e doar o răutate din partea cuiva, n-avem de ce să ne certăm. În plus, Eliza, deși e cu 11 ani mai tânără decât mine, are o anumită maturitate, are tact. Suntem împreună pentru că am descoperit că putem face față tuturor problemelor într-un mod cât se poate de ma­tur, relaxat și, pe cât posibil, cu zâmbetul pe buze. Râdem mult împreună, spiritul con­tează cel mai mult.

În „Almost Famous', unul dintre filmele mele favo­rite, un ziarist îl întrebă pe starul rock: „De ce îți place muzica?' Ție de ce îți place?

Cel mai mult îmi place pentru că mă face să mă simt altfel decât în restul timpului. Mă exorcizează cumva. Asta spu­ne și Eliza, și alții… Sunt altfel pe scenă, acolo pot exprima mai multe despre mine decât așa, cum stăm noi aici, la masa asta… Eu și amicii mei am gă­sit mereu alte forme de a ne distra decât cele obișnuite. Prin 91 aveam un radio pi­rat, Radio Fulger, care emitea pe raza câtorva blocuri din Dorobanți. Eram mai mulți și făceam pe rând emisiuni la fiecare acasă. Făceam talk show-uri sau emisiuni umo­ristice… Sigur, unele sunt je­nante de-a dreptul, dar poate sunt interesante dacă ar fi să le analizezi din punct de vedere psihologic sau sociologic… Pe vremea lui Ceaușescu, am in­trat în formația școlii, aveam vreo 14 ani. Cântam la chi­tară. În vremea aceea eram foarte timid, nu vorbeam cu nimeni din școală în afară de Nicu de la tobe, cu care eram și vecin. Cred că unul dintre motivele pentru care m-am alăturat acelei formații a fost faptul că, neinteracționând cu ceilalți, am găsit un alt mod de a intra în lumea lor și de a atrage atenția asupra mea. Și pe atunci era foarte interesant să fii în formația școlii, era ca și cum, în America, ai fi în echipa de fotbal sau de bas­chet. Păream misterios, dar eu eram doar foarte timid…

DORU IFTIME Foto MARIUS BĂRĂGAN

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Coafură: ROBERT BOTH

(Robert Both Studio)

Machiaj: ANCA BUZEA

Vestimentație Eliza:

H&M, Guy Laroche

Accesorii: Aldo

Vestimentație Cornel: Emporio Armani și garderoba personală

Fotografiile au fost realizate la Le Chateau. (www.le-chateau.ro)

Mulțumim pentru sprijin!

Urmărește-ne pe Google News