Contestația lui Nicu Covaci la UCMR a fost respinsă: „Îmi pare rău că am fost tratat aşa. În ochii lor, eu am fost, sunt şi voi rămâne un pedepsit”

.

Contestația lui Nicu Covaci la UCMR a fost respinsă. Nicu Covaci, din legendara trupă Phoenix, a renunţat complet la ideea de a mai deveni membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). Artistul a depus contestație la UCMR, după ce a rămas fără pensia profesională, însă demersul său a fost zadarnic.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Contestația lui Nicu Covaci la UCMR a fost respinsă. Nicu Covaci a împlinit recent 76 de ani, pe 19 aprilie, însă nu a avut parte de liniște, întrucât a rămas fără pensia profesională, pentru întreaga sa carieră, după ce a picat examenul la UCMR. Nicu Covaci a fost notat cu nota 7,60 la examenul de admitere, pe care-l susţinuse, dar ar fi avut nevoie de nota 8.00, pentru a fi acceptat în cadrul uniunii. Artistul a decis să facă contestație, însă fără succes. Nicu Covaci și-a exprimat recent mâhnirea cu privire la întreaga întâmplare, spunând că el e „un fel de pedepsit în ochii celor din acea uniune’.


Contestația lui Nicu Covaci la UCMR a fost respinsă

Nicu Covaci este teribil de dezamăgit de maniera în care a fost tratat de Uniunea Compozitorilor.

Citește și: Nicu Covaci a depus contestație la UCMR după ce a rămas fără pensie: ‘Moculescu și-a dat arama pe față și a făcut o greșeală. A destăinuit că, de fapt, eu am fost pedepsit! / EXCLUSIV

Citește și: Horia Moculescu explică de unde a pornit scandalul dintre Nicu Covaci și Uniunea Compozitorilor: „Să își ceară scuze pentru ce a spus în ‘90′

Ştie o lume întreagă ce mi s-a întâmplat. Am zis totuşi să fac oficial contestaţie…Am înţeles mai greu că sunt un fel de pedepsit în ochii celor din acea uniune. Îmi pare rău că am fost tratat aşa, fiindcă eu mi-am dorit sincer să fiu în această breaslă. Numai că aici e vorba despre o gaşcă de ticăloşi, iar eu din aşa ceva nu vreau să fac parte!’, spus Nicu Covaci, de numele căruia se leagă zeci de melodii de succes ale trupei Phoenix’.


Nicu Covaci: „Am înţeles ce mi s-a transmis, printre rânduri'

Nicu Covaci a declarat că a primit de la Uniunea Compozitorilor un document în care i se explică adevăratul motiv pentru care nu a fost acceptat. Artistul susține că în percepția celor care conduc această instituție el rămâne un „pedepsit’.

Am să fiu sincer şi am să vă spun că am crezut pentru o vreme că-mi vor oferi atenţia cuvenită. Ăsta e şi motivul pentru care am făcut contestaţia, printre altele. Dar s-a întâmplat la scurtă vreme, după ce am depus contestaţia, să primesc de la ei un document prin care mi se explica de ce mi s-a refuzat intrarea în uniune. Iniţial, am râs de motivaţia lor, de m-am tăvălit pe jos, împreună cu câţiva amici foarte buni. Apoi, după o vreme, am înţeles ce mi s-a transmis, printre rânduri, ca să zic aşa! În ochii lor eu am fost, sunt şi voi rămâne un pedepsit!’, a povestit Nicu Covaci pentru Impact.ro.


Nicu Covaci: „Nu mi s-au plătit drepturile pentru muzica filmului lui Sergiu Nicolaescu'

Nicu Covaci a mai susținut că, de fapt, comentariile lui Horia Moculescu l-au ajutat să realizeze motivaţia care stă în spatele celor care nu sunt de acord cu intrarea sa în rândurile UCMR.


Am înţeles, după declaraţiile lui Horia Moculescu, ce mi se reproşează. Nişte jigniri pe care le-aş fi adus în trecut unor colegi de breaslă. Nu ştiu despre ce jigniri e vorba. Dacă e legat de faptul că nu mi s-au plătit drepturile pentru muzica filmului lui Sergiu Nicolaescu, ‘Nemuritorii’, atunci e timpul să discutăm. Sunt gata oricând să fac asta! Fiindcă acei bani, care mi se cuveneau, nu au intrat în buzunarul meu, ci al altuia, care nu-i merita. După 1990, i-am atras atenţia şi lui Sergiu Nicolaescu, în aceeaşi chestiune. Omul mi-a dat dreptate şi mi-a spus că nu a putut face altfel fiindcă existau nişte legi în acea vreme legate de cei care fugeau din ţară. Dar, a încercat să îndrepte lucrurile! Şi, atunci, despre ce jigniri e vorba, stau şi mă întreb?!’, conchide el.