Constantin Enceanu a plâns pe scenă, după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Interpretul de muzică populară nu și-a mai putut stăpâni lacrimile atunci când melodia regretatului solist a început pe fundal. El și alți artiști, precum Mariana Ionescu, Steliana Sima și Valentina Sanfira, au organizat un spectacol emoționant în memoria marelui cântăreț.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Constantin Enceanu a plâns pe scenă, după moartea lui Petrică Mîțu Stoian. Au fost buni prieteni și l-a iubit ca pe un frate. Drept dovadă, nici acum, la mai bine de o lună de când regretatul solist s-a stins din viață, bunul său amic nu l-a uitat. Constantin Enceanu și alți mari cântăreți i-au adus un omagiu, organizând un spectacol dedicat lui.
Moartea lui Petrică Mîțu Stoian a fost o lovitură grea pentru toți colegii săi de breaslă și apropiații lui. Nici acum, la peste o lună de la pierderea uriașă, cei care l-au iubit nu l-au uitat. Mariana Ionescu, Steliana Sima, Constantin Enceanu, dar și alți cântăreți cunoscuți, au arătat încă o dată cât de mult l-au apreciat pe regretatul interpret. Au organizat un spectacol de colecție dedicat lui, gest ce a impresionat mii de oameni din întreaga țară.
Citește și: Cum arată casa natală a lui Petrică Mîțu Stoian:”Iubea locul acesta, de aceea a și investit aici”
Citește și: Fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, mesaj la 40 de zile de la moartea artistului:”Îmi e greu să…”
Citește și: Cine e bărbatul alături de care Anamaria Prodan s-a afișat în Dubai.Cum a fost surprinsă sexy-impresara
Constantin Enceanu a plâns pe scenă, după moartea lui Petrică Mîțu Stoian
În timpul spectacolului dedicat lui Petrică Mîțu Stoian, bunul său prieten Constantin Enceanu a început să plângă. Acesta a izbucnit în lacrimi, pe scenă, atunci când a vorbit despre el, iar o piesă de-a regretatului maestru a început pe fundal.
Constantin Enceanu a mărturisit că moartea lui Petrică Mîțu Stoiana fost cel mai greu moment din viața lui ca artist. Îi pare rău că acum vorbește despre regretatul maestru la trecut, însă e sigur că îi veghează pe toți de acolo de Sus.
„Cred că a fost cel mai greu moment din viața noastră ca artiști. Nu credeam că o să trăim astfel de momente pe scenă. Din nefericire, iată că vorbim la trecut de Petrică, de bunul nostru prieten, al nostru, al tuturor, dar sunt convins că de acolo de Sus, din colțul sălii, ne urmărește și se bucură că îi pomenim numele de fiecare dată. Petrică, Dumnezeu să te aibă în pază', a spus Constantin Enceanu, în lacrimi, pe scenă, conform wowbiz.ro.
Mariana Ionescu l-a completat pe Constantin Enceanu printr-un mesaj emoționant: „Și-l vom purta în sufletul nostru mereu'.
Valentin Sanfira, omagiu pentru Petrică Mîțu Stoian
La rândul lui, și Valentin Sanfira i-a adus un ultim omagiu lui Petrică Mîțu Stoian. I-a impresionat pe oameni cu câteva versuri dintr-o piesă dedicată lui.
„Anii în loc să se oprească, să nu mă îmbătrânească/
Aș fi om plin de noroc, de-aș oprii viața în loc
Anii în loc să se oprească, să nu mă îmbătrânească
Dar trec anii câte unul și văd că-mi scurtează drumul
Ce-a trecut, trecut rămâne, Tinerețea nu mai vine/
Îmi trec anii câte unul și văd că-mi scurtează drumul…
Ce-a trecut, trecut rămâne/
Dar Petre al nostru, Petre al nostru nu mai vine', așa sună versurile cântate de Valentin Sanfira.
În încheiere, Valentin Sanfira a transmis că vrea ca toate aplauzele să fie pentru Petrică Mîțu Stoian și le-a urat oamenilor „tot binele din lume'.
„Vreau ca toate aplauzele astea să fie pentru Petrică Mîțu Stoian. Dumnezeu să vă dea tot binele din lume. Și dimineața când mă trezesc, îi mulțumesc bunului Dumnezeu că din Dănciuleștiul meu de acolo, de care poate ați auzit doar în cântece, am plecat un copil de țăran în lume, în desagă cu cântecul și cu frica de Dumnezeu.', a transmis Valentin Sanfira.
Maria Dragomiru, îndurerată după moartea lui Petrică Mîțu Stoian
Maria Dragomiroiu, cea care a fost bună prietenă cu Petrică Mîțu Stoian, a spus că l-a considerat ca pe un frate. L-a descris drept un mare artist și un mare interpret.
„Să ne aducem aminte cu bucurie de dragul nostru prieten și frate, Petrică Mîțu Stoian. Un mare artist, un mare interpret, care a plecat chiar acum, aproape de nașterea Domnului acolo Sus. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar noi să ne bucurăm de viață și de cei dragi', a spus și Maria Dragomiroiu.
Sursă foto: Facebook, Captură ecran