Claudia Pătrășcanu dezvăluie momentul în care s-a distrus căsnicia cu Gabi Bădălău: "Nu mai venea pe acasă, avea o amantă. Banii îț iau mințile"

.

Claudia Pătrășcanu a dezvăluit momentul exact în care s-a distrus căsnicia ei cu Gabi Bădălău. În emisiunea În Oglindă, de la Kanal D2, Claudia Pătrășcanu a povestit cum a început relația cu Gabi Bădălău, cum a rămas însărcinată imediat și ce a dus la distrugerea căsniciei lor. Banii, spune cântăreața, i-au luat mințile lui Bădălău.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au divorțat în urmă cu câteva luni, după o despărțire cu scandal. Procesul de divorț a durat aproape patru ani, iar acum copiii sunt la ea și pare că și-au încheiat socotelile.

Cum a început relația dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău

Dacă despre separarea lor se cunosc multe lucruri, puțini știu cum aceștia s-au cunoscut Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău și cum a început povestea lor de dragoste.


„Nu ne-am întâlnit întâmplător. Ieșisem dintr-o relație și eram singură de un an. El mă tot căuta. Nu avea numărul meu. Îmi tot scria, insistențe. La început cred că mi-a scris că eram cunoscută. Era genul de persoană căreia îi plăceau femeile cunoscute.

Acum cred că nu eram singura căreia îi scria. (…) I-a răspuns o prietenă în locul meu. După 4 luni am acceptat să mă văd cu Gabi, iar prima întâlnire a fost ceva de genul… ne-am plimbat cu mașina până la Ploiești. A venit cu două prăjituri.

A doua zi am mers împreună la o mănăstire, unde ne-a oprit un călugăr și ne-a spus că o să rămânem împreună. Ne-a bufnit râsul, pentru că am crezut că e o glumă. Ne-am văzut și a treia oară, a patra oară și așa am început să avem o relație. El venea și locuia mai mult la mine în apartament.

Mai departe s-au legat lucrurile de la sine. Gabi nu a făcut nimic wow la început ca să mă cucerească. A fost ceva simplu între noi. Eu nu m-am dus cu rochie mulată la întâlnire, ba chiar aveam niște jeans largi. Dacă mă vrei, mă vrei pentru ceea ce sunt eu ca om.’


Citește și: Adrian Enache, despre prietenia cu regretata Laura Stoica: „S-a uitat mama ei la mine și am plâns împreună. Cea mai frumoasă amintire cu ea… / EXCLUSIV

Citește și: Delia, reacție dură după ce s-a spus că s-a certat cu Lora din cauza unei piese a trupei Azur: „De fapt, melodia nu este nici a lor’

Claudia Pătrășcanu a rămas însărcinată cu Gabi Bădălău după aproape o lună de relație

Cântăreața a rămas rapid însărcinată și spune că Gabi Bădălău și-a dorit copilul din prima clipă. Când a aflat că va fi tatăl, el a venit direct la ușa Claudiei Pătrășcanu și a îmbrățișat-o.


„După puțin mai mult de trei săptămâni am rămas însărcinată. Foarte rapid. A fost un moment în care nu trebuia să rămân însărcinată. Așa a vrut Dumnezeu! Eu cred că așa ne-a fost dat. Regretul meu este că noi nu am ajuns să ne înțelegem. Eu mi-am dorit întotdeauna acest aspect.

Noi nu am reușit să rămânem în relații frumoase. Dacă nu erau anumite persoane care să se bage în viața noastră, rămâneam în relații frumoase pentru copii. În căsnicia noastră au fost persoane care s-au băgat. Din chestia asta am învățat un lucru: să nu mă bag niciodată în viața lor. Diverse persoane au intervenit și s-au băgat în căsnicie și după ce am terminat.’, a spus Claudia Pătrășcanu, citată de libertatea.ro.


„Fostul socru nu prea a fost de acord cu copilul’

Claudia Pătrășcanu a declarat în cadrul emisiunii că mama lui Gabi Bădălău încerca să controleze viața fiului ei.

„El și-a dorit foarte tare să mă prezinte familiei, pentru că… Gabi când a aflat că sunt însărcinată a venit la mine la ușă și m-a îmbrățișat. Am înțeles că a avut o discuție cu familia, cu tatăl. Tatăl lui de atunci nu a fost de acord cu copilul. Fostul socru nu prea a fost de acord cu copilul. Gabi și-a dorit foarte tare și într-un final cred că i-a convins. Pe 8 martie am fost invitată la un restaurant și acolo i-am cunoscut familia.


Familia lui m-a plăcut. M-au plăcut, dar nu știu dacă m-au acceptat. După ce s-a întâmplat acum, eu cred că nu. Dacă într-adevăr mă acceptau cu sufletul în viața lor, cred că mă ajuta și pe mine și pe băiatul lor. Poate în sinea lor nu m-au dorit pentru copilul lor. Poate era și diferența de vârstă… Gabi m-a dorit! Ne iubeam! El nu a avut niciodată o legătură de iubire, poate doar de respect, cu familia lui. (…) Mama a fost cea care a dictat pentru el, pentru sufletul lui. ‘


„Eu nu l-am luat pe Gabi pentru bani, pentru că el era falimentat’

Mulți au crezut că artista s-a îndrăgostit de Gabi Bădălău pentru că avea o situație financiară foarte bună, însă ea spune că lucrurile stăteau, de fapt, altfel.

„Eu nu l-am luat pe Gabi pentru bani, pentru că el era falimentat în momentul acela. Nu eram doritoare să ies la restaurante. Poate lumea a crezut că l-am luat pentru bani. Nu am fost genul să mergem să facem cele mai luxoase vacanțe. Copiii au venit rapid în viața noastră.


După nici o lună de relație a venit primul băiat. Ne-a ajutat tatăl lui Gabi. I-a cumpărat o casă în Bolintin. Eu mi-am urmat bărbatul și am fost trup și suflet pentru familie. I-am fost loială și nici nu cred că i-am ieșit din cuvânt. Datorită banilor pe care familia i-a pus la dispoziție lui Gabi, nimeni nu se mai înțelegea cu el. De multe ori i-am rugat să îi închidă robinetul.’

„Nu mai venea pe acasă, avea o amantă’

Claudia Pătrășcanu povestește că schimbarea comportamentului fostului ei soț s-a produs în momentul în care a început să primească foarte mulți bani de la familie.

„Avea atât de mulți bani… banii îți iau mințile. Nu mai venea pe acasă, avea o amantă. Atunci eu ca și femeie aveam nevoie de el. Nu m-am căsătorit să trăiesc singură cu copiii. Era de negăsit. De când s-a născut al doilea copil s-a schimbat. Pleca de la 11-12 ziua și mai venea a doua zi la 5-6 dimineața. Un an de zile așa s-a întâmplat.

Acest divorț nu a vrut să mi se dea. Așa au început amenințări, presiuni. Copiii vor afla la un moment dat. (…) Mi s-a interzis să mai cânt. Pentru că femeile în familia respectivă nu muncesc. Am reluat activitatea în momentul în care el nu mai acorda importanță familiei. Am renunțat la foarte multe lucruri pentru iubirea pe care i-am purtat-o. De multe ori îl puneam pe el pe primul loc. Acum realizez că nimeni nu ne-a spus nimic un sfat bun.’