Ciprian Marica trăieşte o poveste discretă de dragoste

Între timp, Ciprian Marica a aflat că va deveni tatăl unui băieţel care se va naşte în această toamnă. Ioana, iubita lui, fiind deja în luna a şasea de sarcină.

Mai mult ca sigur, în dimineața în care a plecat din București spre Limanu pen­tru shootingul VIVA!, cu un prieten și cu trei perechi de ochelari de soare, Ciprian nu și-a închipuit ce fel de experiență îl așteaptă. Cred că ultimul lucru normal și cât de cât previzibil de care a avut parte în ziua aceea a fost berea pe care a coman­dat-o la restaurantul marinei private din Limanu. Apoi, dacă ar fi să povestească acum în locul meu, ar explica probabil că o echipă de nebune l-au urcat într-o barcă alături de o echipă profesionistă de yacht raicing și l-au dus în larg, pe o mare deloc prietenoasă, pentru câteva poze. Eu una am crezut sincer că o călătorie în larg la bordul unui yacht cu vele nu e diferită de una pe Snagov, dar când am văzut că ambarcațiunea se clatină în toa­te direcțiile din cauza vântului, a trebuit să reconsider acest aspect. Ciprian părea să știe despre ce este vorba, așa că a intrat în cabină, la adăpost, pentru a ieși după numai cinci minute cu rău de mare. Ca și cum bietul sportiv nu ar fi avut oricum un sezon suficient de intens, a ieșit tocmai la timp ca să vadă cum singurul membru de sex feminin al echipajului plonjează direct în apa învolburată pe deasupra fo­tografului, împinsă de vânt. Asta în timp ce noi, femeile rămase la bord, am înce­put, desigur, să țipăm, luate prin surprin­dere de cursul evenimentelor. Pe scurt, Ciprian este un om deosebit de calm și răbdător. S-a și întors acasă cu fața arsă de vânt, așa că mă aventurez să spun că este printre cei mai calmi oameni pe care i-am văzut vreodată. După ce am recu­perat colega în siguranță și am dus barca pe ape un pic mai line, am putut face și câteva fotografii. Nu am mai folosit pan­tofii sport Burberry pe care stilista noas­tră i-a ținut în brațe pe durata întregii aventuri, pentru că Ciprian deja se adap­tase la viața de marinar. Umbla desculț pe yachtul la a cărui cârmă a și fost poftit ulterior, făcea jonglerii cu smartphone-ul său deasupra apei, iar răul de mare pie­rise cu totul. După ce îmi sugerase politi­cos de cel puțin 10 ori să ne întoarcem la mal, renunțase cu totul la idee.

ÎNOT-TENIS-FOTBAL

Poate și pentru că primul lui contact cu sportul nu a fost fotbalul, ci înotul: „Cu înotul am început. Locuiam lângă sta­dionul Dinamo, îmi era ușor să ajung. Părinții mei nu sunt înalți, tata are 1.70 și ceva, mama puțin peste 1.60 și tocmai de aceea și-au dorit ca eu să-i depășesc. Amândoi munceau de dimineața până seara, dar se ocupau de mine, mă trimi­teau la sport ba cu o vecină, ba cu buni­cii. Deși nu am ieșit cel mai înalt, un 10, 15 cm tot am câștigat. A încercat apoi și tenis, căci părinții îl visau un mare tenis­men, însă s-a oprit la fotbal, cu toate că ta­tălui său i se spunea adesea „Nea Marica, nu o să ajungă Ciprian fotbalist cu living room și mini-bar în casă. Dar a ajuns, influențat de admirația pentru Hagi și, oricât de ciudat ar suna, de propria buni­că: „Gicanu știe că e idolul copilăriei mele, știe că datorită lui m-am apucat de fotbal. Când aveam eu 9 ani toată lumea visa să fie Hagi, era și perioada când România a avut cel mai bun parcurs la Campionatul Mondial din 94. Un mare noroc am avut și că bunica era foarte pasionată de fotbal. Imaginează-ți o femeie destul de plinuță urlând «hai că a început meciul!» Nu îți poți imagina cum făcea când dădea Ro­mânia gol. Bunica sărea în sus, eu alune­cam pe linoleum în casă…

GRABA STRICĂ TREABA

22 de ani mai târziu, tot din fața televi­zorului urmărește Ciprian Campionatul. Nu a mai alunecat pe linoleum, ci pe terenul de fotbal, alegându-se cu celebra ruptură musculară care i-a compromis evoluția la Steaua și implicit participa­rea la Euro 2016. Pe 10 iunie, la meciul de deschidere România-Franța, Ciprian își va susține colegii din tribune. Ce e în sufletul lui numai el știe, însă nu a făcut niciun efort să își mascheze tristețea prin răspunsuri cosmetizate: „Am avut ghi­nion. M-am întors cu toată inima acasă, am vrut să reușesc la Steaua, mi-am dorit foarte mult să merg la Campionatul Eu­ropean, era unul dintre motivele pentru care am venit acasă. Nu am reușit, din pă­cate. Am avut acea accidentare, de care multă lume se bucură. Mă doare că parte din media caracterizează acest lucru ca fiind un eșec. Nimeni nu spune că toate  se întâmplă pentru că m-am accidentat. Am făcut eforturi mari, am încercat să mă refac cât mai repede, am mers în Serbia să mă tratez, am făcut antrenamente fizi­ce extrem de tari. Erau 10 etape, totul se desfășura rapid, eu trebuia să intru repede să îmi ajut echipa, să aduc acel plus în atac de care era nevoie. Cei de la Steaua aveau nevoie de mine, urmau meciuri impor­tante, aveam de recuperat niște puncte. Și atunci m-am grăbit. M-am întors după vreo 10 zile pe teren, am intrat în-tr-o par­tidă cu Pandurii Târgu Jiu și asta a fost. Am încercat să continuu așa, dar o rup­tură musculară e foarte dureroasă. Așa a fost să fie…

ACASĂ DUPĂ 12 ANI

Când l-am întrebat cum stă cu moralul, deja îi revenise umorul. Mi-a răspuns printr-o postare de-a lui Gabriel Torje pe Facebook: „de-atâta timp mi-e rău, că am senzația că mi-e bine. Apoi a completat: „Nu sunt negativist, încerc să iau partea bună a lucrurilor în tot ceea ce mi se în­tâmplă, poate rolul accidentării este să mă ajute să văd altceva. M-a afectat că nu am  reușit, dar totodată încerc să mă înconjor de oameni care nu văd în asta un sfârșit, ci doar o etapă. Nu l-am văzut să aibă la el o cărticică de citate inspiraționale, se pare că i-au fost de mare ajutor cei doi ani și jumătate de terapie făcuți în Germa­nia pe când avea 21 de ani și ajungea la VfB Stuttgart ca cel mai scump transfer din istorie, presiune din cauza căreia în primele luni a slăbit 6 kilograme. La fel ca pe barca noastră, a luat ce a fost mai bun din experiențe. A învățat engleza, germana, rusa, spaniola, și-a cumpărat în Germania casă, face cursuri de manage­ment și… și tot povestindu-mi și-a amintit cum „în România oamenii cred că fotba­list = prost. M-am întors acasă entuzias­mat după atâția ani (n.r. – a jucat 12 ani la echipe de fotbal în afară) și am rămas dezamăgit. În străinătate, sentimentul de patriotism se dezvoltă mai tare, eu mă bu­curam de câte ori vedeam români, dacă vedeam mașini de România în trafic sa­lutam, eram foarte încântat, încercam să văd dacă pot să îi ajut cu ceva. Aici suntem noi între noi și suntem răi. Din păcate, sunt sfătuit să mă readaptez la România. Lumea îmi zice «băi, Cipri, te lupți degeaba, oricum nu o să schimbi ni­mic». Cel mai simplu e să renunți, eu me­reu am fost un luptător. Că este luptător o dovedesc cicatricile care se văd lim-pede de aproape: „Dacă vrei performanță trebuie să te sacrifici, iar performanța și-a cerut de timpuriu ofranda fizică. Pri­ma accidentare serioasă am suferit-o în 2007. „Poate de aceea ți-ai ales o iubită viitor medic, îndrăznesc să remarc, fă­când loc în discuție unui subiect pe care Ciprian nu îl agreează deloc. Dar începe să râdă: „Ea este în altă branșă, stoma-tologia. Și nu vreau să cred că am nevoie de un doctor acasă. Sper că nu!

DRAGOSTE DISCRETĂ

Următoarele cinci minute au fost un to­rent de întrebări despre Ioana, cu care Ci­prian are o relație de aproximativ un an:

De ce nu ați acceptat să apăreți îm­preună pe coperta noastră?

Ioana nu e persoană publică. De fapt, ea nu știa ce înseamnă asta, i-am explicat eu, i-am arătat că sunt avantaje și deza­vantaje. Eu doar i-am zis, decizia a luat-o  singură. Nu își dorește să fie cunoscută, vrea să își trăiască viața departe de ochii curioșilor și a ziarelor pe cât posibil.

Dar și Facebook-ul e public și acolo aveți fotografii împreună.

Da, mi se pare normal. Ți se pare ceva anormal? Facebook-ul e pentru prietenii ei. Plus că de-a lungul timpului am văzut și cum e să se vorbească despre intimitate, și cum se interpretează, și atunci nici nu știi cum e mai bine să procedezi.

S-au mai liniștit apele de când ai o iubită care nu e persoană publică? Toate relațiile tale de până acum au fost intens comentate.

Gura lumii nu o poți opri, știi cum se spune. Trist e că presa deviază adevărul. Pentru că viața profesională mi-e atât de expusă, mi-am dorit întotdeauna ca aca­să să fie doar spațiul meu. Poate că unii dintre voi, sper că și tu, înțelegeți noțiunea de acasă ca acel loc care e doar al tău, unde te poți ascunde. Sunt un tip care își asumă tot ce face, nu fac lucruri de care să îmi fie rușine, așa că mă doare când se denaturează adevărul.

Se simte diferența de aproape 8 ani dintre voi?

Clar că Ioana e mai copilăroasă, dar îmi place ca un om să își păstreze candoarea. Ea e o fată simplă, care nu încearcă să epateze, o fată cu bun gust, dulce și sinceră. Cel mai important pentru mine la o fe­meie e să fie feminină, e cel mai mare atu. Frumusețea nu e primordială. Bineînțeles, primul lucru la care te uiți e aspectul fizic, dar apoi descoperi și alte lucruri.

Ai în plan să renunți la burlăcie acum, la 30 de ani?

Nu m-am gândit la asta, sunt foarte sincer cu tine. Plus că uneori trebuie să fie o sur­priză, lăsați-mă pe mine să vă anunț, să vină de la mine noutatea. (râde)

Deci nu ai nimic să ne anunți, nicio surpriză?

Crede-mă că ți-aș fi spus sincer, dacă era ceva.

ADEVĂRUL NU INTRIGĂ

Asta mi-a amintit de o frază pe care mi-a spus-o tot el într-un interviu de acum câțiva ani, citând remarca unui jurnalist: „să nu lăsăm adevărul să strice o știre bună. Când ne-am întâlnit noi, tocmai dezmințise știrile despre rezilierea contrac-tului cu Steaua: „E foarte greu să ies de fiecare să spun «băi, voi sunteți nebuni? Sunteți pe lângă subiect.» S-au grăbit unii să arunce bomba cum că am reziliat con­tractul cu Steaua și le-am zis că nu sunt profesioniști. Iartă-mă, nu au bunul simț să îmi dea un telefon, să verifice. Eu am fost deschis, aș fi spus «da» sau «nu». (…) Contractul meu cu Steaua a fost împărțit în 2 secțiuni, se termină acum și nu cred că vom continua împreună. Sunt niște clauze contractuale, dacă luam Campio­natul, dacă, dacă…

EFECTELE STRESULUI

După o primăvară așa nebună, vara asta Ciprian își dorește să fugă undeva depar­te: „Sunt pasionat de călătorii, mi-ar fi plăcut să mă plimb mai mult, fotbalul îți cam acaparează viața. Dacă nu e echipa de club, e Echipa Națională, sunt me­ciuri internaționale în diferite competiții, e Champions League, Europa League. De aceea îmi place golful, acolo e liniște. Nu-i ușor să fii permanent în gardă, toții anii ăștia te consumă. Nu degeaba am fire de păr albe. Multe! Acum 5 ani mi-au apărut primele. Gândește-te că am plecat de acasă la 18 ani (n.r. – în Ucraina, la FC Shakhtar Donetsk) a trebuit să răz­besc printre străini, să lupt, să îmi fac loc. Pentru că el a luptat, deși de motivații fi­nanciare nu a avut nevoie niciodată, Ci­prian dedică mult timp fundației care îi poartă numele: „Am bursieri foarte buni, sunt copii talentați. Îmi doresc din suflet să susțin performanța. De exemplu, la fotbal erau mulți jucători mai talentați ca mine, dar nu au reușit să devină fotbaliști pentru că nu au avut susținerea necesară de aca­să, nu aveau alimentație corespunzătoare etc. Cum Dumnezeu mi-a dat mai mult decât am nevoie, am zis că pot da și eu o mână de ajutor. Nu o dată de-a lungul discuției noastre mi-a amintit că e un tip calculat, în zodia Balanței, care nu se în­tinde mai mult decât îi e plapuma. Nici chiar când vine vorba de mașini: „Sunt atipic aici. Îmi plac mașinile, ca oricărui bărbat, dar nu sunt vreun cunoscător. Habar nu am să-ți spun câți cai putere are mașina mea. Fetele, în general, observ că sunt din ce în ce mai pasionate de mașini, se pricep mai bine ca bărbații. (râde)

UN NOU TALENT

A ratat Euro, dar ruptura musculară, cea mai dureroasă dintre accidentări, după cum o definește Ciprian, s-a vindecat. Ba chiar a descoperit că își poate folosi pi­cioarele și la dans, nu doar pe teren: „Nu sunt vreun mare dansator, însă am fost recent la un botez și chiar am dansat bine. E ca povestea cu limbile străine, dacă bei un pic le vorbești pe toate. (râde) Am rămas surprins că mi-au ieșit și pașii la horă. Oamenii mă întrebau «pașii ăștia unde i-ai învățat, la antrenament?»

OANA POPOIAG Foto OLTIN DOGARU

Stilist: SILVIA CRISTESCU

Coafură: CRISTINA TROHANI

Machiaj: DANA ARGEȘAN

Vestimentație: Sand (Trends by Adina Buzatu), Ermanno Scervino, Burberry, Tru Trussardi

(The Grand Avenue Marriott), Zara, H&M

și garderoba personală

Accesorii: Borsalino (Trends by Adina Buzatu),

Consiglieri și garderoba personală

Fotografiile au fost realizate la Life Harbour Limanu. Mulțumim pentru sprijin Mojo Yacht Racing Team (mojosailing.ro)!