Cine sunt concurentele de la Mireasa, sezonul 7. Noul sezon din show-ul Mireasa, cea mai poulară emisiune matrimonială, a avut premiera pe 16 ianuarie, la Antena 1. Tinerele dornice să-și găsească sufletul pereche s-au prezentat pe rând în platoul emisiunii, unde le aștepta gazda Simona Gherghe. Iată care sunt concurentele celui mai recent sezon din Mireasa.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cine sunt concurentele de la Mireasa, sezonul 7. Noul sezon din show-ul matrimonial „Mireasa' a fost difuzat pe 16 ianuarie, pe Antena 1. Concurentele au avut ocazia să stea de vorbă cu Simona Gherghe, care le-a întâmpinat în platoul emisiunii matrimoniale. Tinerele speră să-și găseacă alesul și să-și întemeieze o familie. Fetele sunt emoționate și în același timp entuziasmate să ia parte la această experiență unică, în cadrul show-ului Mireasa. Iată cine sunt concurentele.
Cine sunt concurentele de la Mireasa, sezonul 7
Andreea de la Mireasa este din București, are 1,67 înălțime și își dorește să găsească un băiat cu care să se înțeleagă.
Hatice, 28 de ani, de la Mireasa sezon 7 are o alură exotică, fiind jumătate româncă și jumătate turcoaică. Ea a locuit o perioadă în Italia, iar acum vrea să aibă parte de o nouă experiență la Mireasa. Ea s-a înscris la emiunea de matrimoniale, fără să-și anunțe tatăl.
‘Am decis să fac o experiență nouă. Nu m-a convins nimeni, eu. Am crezut că e oportunitatea cea mai bună înainte să te muți’, a afirmat Hatice.
Denisa de la Mireasa, sezon 7, a mai participat la acest show, când a format un cuplul cu Cătălin. Tânăra de în vârstă de 28 de ani, vine din Bărila, are 1,66 m. Denisa a fost deja căsătorită:
„Îmi doresc ca bărbatul pe car eo să-l întâlnesc să fie bărbat din toate punctele de vedere. Cred că cu siguranță că de data aceasta o să găsesc pe cine trebuie’, a spus ea.
Citește și: Miruna și Cosmin de la Mireasa au divorțat după o lună de la nuntă: „Nu mi-a greșit cu absolut nimic, însă…’
Sabrina, de la Mireasa sezon 7, are 26 și locuiește în București. Tânăra are 1.60 m și 50 de kilograme. Ea vrea să găsească pe cineva cu care să rezoneze și spune că nu are o tipologie anume de bărbat.
‘Să fie onesc, fidel și carismatic. Asta mă atrage cel mai mult. Am vrut să trăiesc o experiență nouă, inedită.’, a spus tânăra.
Două concurente au venit de peste hotare pentru a participa la Mireasa sezonul 7
Cătălina, 21 de ani, e zodia Pești, iar de trei ani locuiește în Anglia. La intrare, fata a spus că își dorește să găsească pe cineva. Ea a fost convinsă de sora ei să se însecrie în emisiunea matrimonială.
‘La îndemnul surorii mele, ea e măritată.’, a spus Cătălina.
Carmina, 23 de ani, vine din Ploiești și este zodia Vărsător.
‘Îmi doresc foarte mult să-mi găsesc pe cineva și să am parte de o experiență inedită’, a spus tânăra la intrarea în casa Mireasa sezon 7.
‘Am o mică afacere de care mă ocup împreună cu sora mea. Sunt studentă la master în primul an. Am venit la Mireasa deoarece îmi doresc să găsesc pe cineva’, a mai adăugat Carmina.
Irina, 27 de ani, este o concurantă din Chișinău, Republica Moldova. ‘Greu mi-am luat inima în dinți, de anul trecut măporneam. Nu știu de ce m-am hotărât așa greu.’, a zis tânăra.
Simona Gherghe: „Mi-e dor de Casa Mireasa'
Simona Gherghe, prezentatoarea emisiunii, a anunțat fanii că este foarte entuziasmată pentru noul sezon din Mireasa și că abia așteaptă să îi cunoască pe concurenți.
Suntem la finalul vacanţei şi abia aştept întâlnirea cu telespectatorii. Începem, aşadar, sezonul al şaptelea al celui mai iubit reality-show matrimonial. A fost o vacanţă intensă, frumoasă, dar acum chiar mi-e dor de Casa Mireasa, un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Şi abia aştept să-i cunosc pe cei cărora li se va schimba viaţa, începând cu 16 ianuarie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa. Ne vedem pe 16 ianuarie!’, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.