Gabriela Cristea prezintă de câteva luni de zile emisiunea „Te iubesc de nu te vezi”. Aceasta a anunţat recent că este însărcinată pentru a doua oară, iar la un moment dat va fi nevoită să intre în concediu de maternitate. Cine o înlocuieşte? Iată declaraţiile frumoasei vedete!
Ştim cu toţii că vedeta este însărcinată cu al doilea copil, aşadar Gabriela Cristea va fi nevoită, la un moment dat, să intre în concediu, astfel că locul său de la emisiunea „Te iubesc de nu te vezi’, de la Antena Stars, va rămâne liber. Deocamdată nu s-a anunțat oficial cine ar putea să îi ia locul moderatoarei pe durata concediului pre și postnatal, însă Gabriela Cristea a făcut o glumă în emisiunea pe care o prezintă, spunându-i unuia dintre participanții la show-ul matrimonial, Alexandru, că el ar putea să o înlocuiască cu brio.
„Mă tot gândesc, când o să intru în prenatal și postnatal, să-l dau pe Alexandru cu ruj și să-l las în locul meu. Te pun în locul meu, că așa de mult vorbești…', i-a spus vedeta lui Alexandru, potrivit spynews.ro.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda vor deveni părinți pentru a doua oară. Cei doi vor deveni părinți de fetiță și sunt foarte emoționați. Pentru că nu au trecut nici doi ani între cele două cezariene, Gabriela Cristea este acum mult mai mult monitorizată de către medici, ba chiar aceștia i-au interzis să facă anumite lucruri. De exemplu, prezentatoarea TV de la Antena Stars nu are voie să facă efort, să ridice și să care, ceea ce implică să nu o mai ia în brațe pe micuța Victoria.
Câte kilograme s-a îngrășat Gabriela Cristea pe parcursul sarcinii
Gabriela Cristea este însărcinată pentru a doua oară, iar în primăvara anului viitor va aduce pe lume încă o fetiță. Prezentatoarea TV și Tavi Clonda sunt foarte fericiți că vor deveni părinți pentru a doua oară. Gabriela Cristea ne-a dezvăluit câte kilograme s-a îngrășat pe parcursul sarcinii.
Foto: Facebook