Cine i-a însoţit pe covorul roşu pe nominalizaţii la Oscar, Ryan Gosling şi Dev Patel

.

La gala premiilor Oscar din acest an, actorii Ryan Gosling şi Dev Patel au preferat să vină însoţiţi de figuri feminine din familie.

 


De-a lungul timpului vedetele au avut apariţii incediare pe covorul roşu alături de partenerii lor. La gala premiilor Oscar din acest an nimeni nu s-a lasat mai prejos, putem spune că aşteptările ne-au fost cu mult depăşite, vedetele făcând furori pe covorul roşu.

 

Nominalizat la categoria cel mai bun actor în rol principal, pentru rolul din La La Land, Ryan Gosling a arătat impecabil pe covorul roşu. Actorul a fost însoţit la eveniment de sora sa, Mandi, care i-a ţinut locul iubitei sale, Eva Mendes. Sora mai mare a actorului a făcut furori la eveniment unde a furat privirile celor din jur şi chiar a reuşit să atragă atenţia mai mult decât fratele ei celebru. Aceasta a purtat o rochie aurie cu paiete, cu un decolteu în v care i-a lăsat la vedere bustul generos.


 

 

Un alt actor celebru, Dev Patel a fost însoţit la eveniment de mama sa, Anita Patel. Femeia nu a putut să-şi ascundă mândria că fiul ei a jucat roul principal în Lion, unul dintre filmele nominalizate în acest an la categoria cel mai bun film, la doar 26 de ani.

 

Actorul a devenit cunoscut în întreaga lume după rolul din Slumdog Millionaire’, film care a câştigat în 2009, 8 premii Oscar.

 

Andreea Cirstescu, Foto: Hepta

 

Vezi si:

Detalii din culisele Premiilor OSCAR 2017