Cine este și cum arată soția lui Dorel din Las Fierbinți: "După 3 luni am cerut-o în căsătorie"

.

Dorel din Las Fierbinți, pe numele lui real Mihai Rait Dragomir, a fost invitat la Vorbește Lumea, acolo unde a povestit despre relația sa cu Ana Maria, soția lui. Diferența de vârstă dintre cei doi este de 14 ani, însă nu se simte deloc, asta pentru că Mihai și Ana Maria se iubesc enorm.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Mihai Rait a povestit că, deși nu se gândea prea curând la însurătoare, Ana Maria a intrat în viața lui și de atunci lucrurile s-au schimat radical. Au discutat pe Facebook vreme de câteva săptămâni, s-au îndrăgostit nebunește, iar la trei săptămâni distanță a cerut-o de soție. Peste încă un an au făcut nunta, apoi a venit pe lume copilul lor.


„La vreo săptămână, la o discuție pe Facebook, am realizat că noi stăteam unul al complexul A și unul la B. Stăteam singur în complex și mă uitam că, ia uite, suntem vecini. Nu știu cum am reușit să o cuceresc. Eu sunt deschis cu toată lumea, în toate tipurile de relații. Ăsta sunt, ăsta mă cheamă. La început am fost și eu mai drăguț, ca toată lumea, după iese prostul din tine. Te plictisești la un moment dat cu omul care nu arde în niciun fel. Ea e o persoană candidă.


E ca o icoană. Bunătatea, sufletul mare pe care îl are, e foarte înțelegătoare cu mine. Am realizat în ăștia patru ani în care suntem împreună că trebuie să fii foarte înțelegător cu mine, mai ales cu lipsa de acasă, programul meu haotic. Nu am știut din prima că ea e aleasa, deși la trei luni de relație am cerut-o. La sfârșitul primei săptămâni de relație i-am spus ‘Te iubesc’, lucru care nu prea se întâmplă. Ea s-a speriat când am cerut-o, să vă zic, ca a fost rapid. Am ales bine, oricum. Ea o să rămână până la final. E diferență de 14 ani între noi doi. La noi nu se simte’, a spus Mihai Rait la Pro TV. 

„În 2019 am avut luna de miere. Atunci ne-am permis din punct de vedere al timpului. Am fost în Grecia, am stat vreo 10 zile, fără copil, doar noi doi. De acum încolo, am zis că în fiecare an o să facem o lună de miere. 


„Ca tată, eu sunt foarte atent, implicat, pentru că, în lipsa timpului, încerc să recuperez. E ceva extraordinar, e minunat! Titirezul…eu așa mi-am dorit, un copil să nu stea, e pe viteză. Ca activitate avem alergatul prin casă. E și obositor, dar la finalul zilei mă uit ce frumos doarme’, a spus actorul, citat de Playtech.

Cât de frumoasă este soţia lui Dorel din Las Fierbinţi! Povestea lor de dragoste este ca-n filme!

Toată lumea râde la poantele lui Dorel din Las Fierbinţi, dar pe soţia lui o cunosc foarte puţini. Pe cât de imposibil ar părea, din cauza personajului pe care îl interpretează în serialul de la Pro TV, actorul Mihai Rait Dragomir este însurat cu o femeie foarte frumoasă şi, de anul trecut, sunt părinţii unui băieţel, pe nume Alexandru Mihai.


„Soţia mea nu vrea să iasă în evidenţă. Ne-am cunoscut la un spectacol de-al meu, de stand-up comedy. Eram vecini de blocuri, ne-am văzut la un spectacol, ne-am plăcut şi aşa s-a născut povestea noastră de dragoste, care s-a finalizat cu o căsătorie. Suntem finii lui Bobo, Mihai Bobonete, cu care mă ştiu din copilărie.


Citește și: Vali Vijelie, show cu manele și dansatoare exotice pe plajă, în Zanzibar:’De viață ne bucurăm!’

Citește și: Lora, declarații dureroase la un an de la moartea mamei sale:„M-a lăsat să-mi trăiesc greșelile. Nu am să uit niciodată când…/ EXCLUSIV

Citește și: Andreea Moșneagu de la Survivor se căsătorește:Din echipa mea nu va fi nimeni domnișoară de onoare

Noi încă nu am năşit, însă de abia aştept. Ne cunoaştem din clasa a IV-a şi am zis, haide băi să ne şi năşim, să ne înrudim. E bine că am rămas o familie de când suntem noi mici şi până acum. Suntem mereu împreună. Ne suportăm şi la filmări, şi la improvizaţie, şi la spectacole, declara Mihai Rait Dragomir, citat de Click!, despre soţia lui, Ana Maria