Cine este iubita lui Oase, de la Asia Express: "E geloasă, dar are încredere în mine!" Sunt împreună de 7 ani.

.

În toamna lui 2018, Oase s-a întors în Asia Express, însă în calitate de coprezentator al show-lui de la Antena 1, după ce, la începutul anului, era declarat câștigător al al sezonului 2, alături de CRBL. Oase ne-a declarat că viața i s-a schimbat radical după participarea la Asia Express, dar competiția nu l-a speriat în așa măsură încât să nu mai pună piciorul în Asia.


După Asia Express
2, viața lui Oase a luat o altă turnură. Nu-l știa nimeni înainte de competiția
de la Antena 1, iar acum îl oprește lumea pe stradă. În special fetele.

În această toamnă,
Oase s-a întors în Asia pentru a prezenta sezonul 3 al reality-show-ului

„Da, primesc multe mesaje, cum îmi spun prietenii mei că sunt idolul tuturor mătuşilor din ţara asta (râde). Îmi scriu mulţi oameni, nu neapărat admiratoare, cât oameni care mă apreciază, îmi scriu că le-a plăcut mult parcursul meu în emisiunea Asia Express. Primesc mesaje şi în mediul offline. Adineauri m-a oprit cineva pe stradă, mi-a zis „eşti mişto!’ şi a plecat.


Cine este iubita lui Oase. Sunt împreună de 7 ani

Iubita mea are o colecţie de topoare, atât vă zic şi nu glumesc!  E geloasă, dar are încredere în mine, nu e nicio problemă în ceea ce priveşte Asia Express.

Ne-am cunoscut la nunta unui bun prieten, acum vreo 7 ani, ea era domnişoară de onoare. Se făcuse dimineaţă, deja doamna de la curăţenie se apucase de treabă şi noi nu mai plecam acasă. Plecaseră inclusiv mirii.’, a declarat Oase pentru VIVA!.

Iubita lui este
geloasă, dar Oase ne-a spus că are suficientă încredere în el, încât să nu o
streseze gândul că el a petrecut aproape trei luni în Asia cu Gina Pistol.

„Gina e o persoană foarte mişto, mă înţeleg foarte bine cu ea şi asta mă ajută să fiu foarte natural’, spune Oase.

În Asia Express 3, ne-a
spus ce și-a luat din România pentru a-i aminti de casă.

„Am deja experienţa rucsacului. Nu o să modific nimic. Multe Kendama, cum ziceam şi mai sus, câte încap, ca să le ofer acolo.’, a spus Oase pentru VIVA!.