Cine este Alexa Trăilă, de la emisiunea „Mireasa”. Are 22 de ani și este nail artist|GALERIE FOTO

.

Alexa Trăilă are 22 de ani și locuiește în Craiova, unde lucrează ca nail artist. Este pasionată de arta frumosului, astfel că fotografia și moda sunt în topul hobby-urilor ei.


Alexa este o fire caldă, glumeață, cu o personalitate specifică vârstei – e dornică de experiențe noi și își dorește să își găsească sufletul pereche.

Deși are doar 22 de ani, Alexa a avut o relație care a durat 6 ani. 

Citește și: Cine este Ella Stoleriu de la Mireasa și de ce s-a înscris la show-ul de la Antena 1. La ce emisiune a mai participat, în trecut

„M-a maturizat foarte mult și sunt pregătită pentru ceva nou’, a spus tânăra, despre relația pe care a avut-o.


Alexa Trăilă este o fire sociabilă, căreia îi place să își petreacă timpul cu prietenii. Este foarte apropiată de familie, are mulți prieteni și îi place să călătorească. 

Alexa Trăilă este nail artist și, ca oricărei femei, îi place să aibă grijă de ea și să se răsfețe.

Premiile din această ediție sunt, substanțiale. Producătorii pun la bătaie un premiu a cărui valoare se ridică la 40.000 de euro, precum și o nuntă pentru cuplul care reușește să reziste până la final.


Citește și: Cum și-a cunoscut soțul Diana Dumitrescu, prezentatoarea emisiunii Mireasa. Acesta a cucerit-o cu greu: ‘Mi-a trimis un buchet imens de flori…’

În trecut, emisiunea se numea „Mireasă pentru fiul meu’, ediții în care existau două case, una dedicată bărbaților și una femeilor.

Acest nou format este prezentat de către Diana Dumitrescu va avea doar o singură casă în care toți participanții vor locui.

„Aștept cu nerăbdare și, trebuie sã recunosc, cu emoții, să începem filmările pentru reality-show-ul Mireasa. Pentru că este ceva nou pentru mine, ceva ce n-am mai făcut niciodată.


Mă bucur că Mireasa este un show live, pentru că prefer genul acesta de emisiuni.

Sunt mai pline de viață, autentice, în ele lumea te vede cu bune și cu rele, fără să fie nimic cosmetizat’, spune prezentatoarea emisiunii, Diana Dumitrescu.