Nu mulţi îl cunosc pe Oase, colegul lui CRBL de la Asia Express. Acesta are o poveste de viaţă interesantă, chiar este campion la un sport nu aşa de celebru în România. Acesta a pornit în aventura „Asia Express” pentru o experienţă nouă.
CRBL și Oase au pornit în călătoria „Asia Express' cu gândul de a profita de fiecare experiență, ceea ce au și făcut până acum. Deși nu este deloc ușor nici cu autostopul, nici cu găsirea de cazare, nici cu lipsa de mâncare, cei doi sunt încântați de această experiență și de faptul că au fost de acord să ia parte la ea.
Ionuț Dongo, zis Oase, avea numai 20 de ani când a descoperit kendama, jucăria japoneză cu care azi toată lumea vrea să se joace. I s-a părut interesantă, dar nu i-a dat prea mare atenție până când, într-o zi, a început să se joace cu ea și n-a mai lăsat-o din mână. Cam așa începe experiența kendama pentru mulți: dă-mi-o un pic s-o încerc! Apoi te trezești că nu te mai poți opri.
Povestea lui Oase este despre cum a transformat o simplă joacă într-un mod de viață: a devenit campion mondial al României la kendama și a pus la noi în țară bazele uneia dintre cele mai puternice comunități de kendama din lume, potrivit www.redbull.com.
Când începe al doilea sezon „Asia Express, la Antena 1!
Asia Express, cel mai așteptat reality-show al primăverii, revine la Antena 1, duminică, 10 februarie, de la ora 20.00. În cel de-al doilea sezon al emisiunii vor exista trei zile de difuzare: duminică, luni și marți, de la ora 20.00.
Structura show-ului va avea și ea unele modificări. Fiecare etaptă se va desfășura pe parcursul a trei zile, iar la finalul fiecăreia, trei echipe vor intra la Cursa pentru ultima șansă. Eliminarea se va face în urma unor misiuni, foarte dificile, pe care perechile vor trebui să le facă în cazul în care se clasează pe ultimele locuri în competiție sau sunt nominalizate de ceilalți concurenți.
Filmările pentru Asia Express – Drumul Elefantului au avut loc la finalul anului trecut în Sri Lanka și India. 9 perechi de vedete au luat startul în această cursă, în încercarea de a câștiga premiul de 30.000 de Euro și mai ales de a-și depăși limitele fizice și psihice.
Foto: PR