Tineri, frumoşi, bogaţi, căsătoriţi, cu copii, dar mai presus de toate, foarte îndrăgostiţi. Iată câteva dintre cuplurile care seduc şi fascinează o lume întreagă prin povestea lor de iubire.
Justin Timberlake şi Jessica Biel
După relaţiile cu Britney Spears şi Cameron Diaz, Justin avea să o întâlnească pe Jessica Biel în 2007 la Gala Globurilor de Aur. La sfârşitul lui 2011 erau deja logodiţi pentru ca în 2012 să se căsătorească în Italia. Astăzi sunt extreme de fericiţi, mai ales ca anul acesta urmează să devină părinţi pentru prima dată.
Angelina Jolie si Brad Pitt
S-au întâlnit pe platourile de filmare de la Mr&Mrs Smith şi de atunci nimic nu i-a mai despărţit devenind rapid cel mai glam cuplu de la Hollywood. Fiecare apariţie a lor pe covorul roşu este un spectacol, cuplul fascinând o lume întreagă. Anul trecut s-au căsătorit în Franţa în cadrul unei ceremonii private organizată la Chateau Miraval, la care au asistat cei 6 copii ai lor, 3 biologici şi 3 adoptaţi.
Jennifer Garner şi Ben Affleck
Aflat la doar un pas de căsătoria cu Jennifer Lopez, Ben Affleck s-a retras din această relaţie urmând ca în 2004 să o întâlnească pe Jennifer Garner la filmările pentru Pearl Harbour. S-au logodit câteva luni mai târziu şi s-au căsătorit în 2005 pe o plajă. Ȋntre timp au devenit unul dintre cele mai solide cupluri de laHollywood, dar şi părinţii a trei copii, două fetiţe şi un băiat.
Kate Middleton şi Prinţul William
Tineri şi frumoşi, Kate şi William au reuşit să câştige în scurt timp simpatia tuturor. S-au cunoscut în 2001 la Universitatea St Andrews. Ȋn 2010 îşi anunţau logodna pentru ca un an mai târziu, pe 29 aprilie, să se căsătorească în cadrul unei ceremonii care a strâns în faţa televizoarelor aproximativ 2 milioane de telespectatori. Ȋntre timp au adevenit părinţii unui băieţel, iar în această primăvară Kate urmează să aducă pe lume cel de-al doilea copil al cuplului.
Gwen Stefani şi Gavin Rossdale
S-au cunoscut în urmă cu 10 ani in timpul unui concert susţinut de Gwen pe când cânta în formaţia No Doubt. După o relaţie la distanţa s-au căsătorit în 2002 la Londra, ceremonie urmată de o alta la Los Angeles. Astăzi au trei copii, toţi băieţi, iar Gwen arată minunat, reuşind să îmbine armonios viaţa de familie cu cariera, având tot sprijinul lui Gavin.
David şi Victoria Beckham
S-au cunoscut în 1997 cu ocazia unui meci de fotbal, s-au logodit în 1998, iar în 1999 se căsătoreau. Au împreună 4 copii, 3 băieţi şi o fetiţă şi amândoi au reuşit să-şi valorifice extrem de bine imaginea. Victoria a renunţat al muzică, începând o carieră în domeniul design-ului vestimentar, iar astăzi este o prezenţă constantă la Săptămânile Modei, în timp ce David este imaginea unor branduri celebre.
Mila Kunis şi Ashton Kutcher
Au fost colegi la serialul That 70’s show, dar povestea lor de iubire avea să înceapă mult mai târziu, după ce Ashton a pus punct relaţiei de 9 ani cu Demi Moore. La sfârşitul anului trecut au devenit părinţi pentru prima dată, şi se pare că s-ar fi şi căsătorit dacă ne gândim la inelul de pe mâna Milei.
Natalie Portman şi Benjamin Millepied
S-au cunoscut la filmările pentru Black Swan unde Natalie avea rolul principal, iar Benjamin a lucrat în calitate de consilier artistic. Ȋn 2010 s-au logodit, iar un an mai târziu venea pe lume Aleph. Ȋn 2012 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii organizate în America. Trăiesc mai mult la Paris, Benjamin fiind numit director atistic al Operei.
Foto: Hepta