La 90 de ani împliniți pe 10 februarie, Victor Rebengiuc este încă pe scenă și iubește fiecare moment în care se află în fața publicului. Marele actor i-a acordat un interviu emoționant lui Mihai Bobonete, în care a vorbit despre unul dintre cele mai mari regrete ale vieții sale, dar a acordat și o lecție de modestie atunci când a spus că nu îi plac aplauzele și nu și-a dorit să fie celebru.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Victor Rebengiuc este marcat de refuzul mamei de a-l vedea pe scenă, dar dezvăluie faptul că încă se mai teme de părerile oamenilor cunoscuți, vizavi de prestația sa actoricească. De aceea, marele actor spune că nu îi place să știe că sunt prieteni în public, atunci când urcă pe scenă.
Victor Rebengiuc regretă că mama nu l-a văzut niciodată pe scenă
Maestrul Victor Rebengiuc a crescut fără tată pentru că părinții săi s-au despărțit când avea trei ani, iar mai apoi, tatăl său a murit în război, la Stalingrad. Maestrul Rebengiuc regretă că mama nu l-a văzut niciodată pe scenă.
„Mama nu a vrut să vină să mă vadă jucând. A zi „Tu mori acolo şi eu nu vreau să văd asta'. Muncea foarte mult. Ea era singura care muncea în casă și aducea salariu. A mers greu’, povestește marele actor în podcastul lui Mihai Bobonete, „Da Bravo'.
Poate asta l-a determinat să nu-și dorească să aibă cunoscuți în public sau, dacă aceștia sunt acolo, măcar să nu știe de ei. „Nu îmi place să ştiu că sunt persoane pe care le cunosc în public. Teatrul e liber, biletele se pun în vânzare, cine vrea să vină la teatru să vină, dar să nu vii la mine să-mi spui: „Dă-mi şi mie două bilete', pentru că eu înnebunesc în momentul în care joc pe scenă să ştiu că e acolo, mă gândesc „Oare ce-o să zică?!'’, a adăugat Victor Rebengiuc.
Tot el a explicat că nici atunci când privește spre sală nu este atent la cine se află în public: „Nu văd niciodată în sală, pe nimeni. Eu nu văd publicul, văd o mare de capete. Văd peste, în general, nu mă uit. Pentru mine e un zid unde e cortina’.
„Nu îmi plac aplauzele’, a mărturisit Victor Rebengiuc, explicând totodată că nu este adeptul petrecerilor fastuoase de ziua sa: „Mi-aduc aminte că am făcut o nebunie odată, nu-mi mai aduc aminte la ce vârstă, 60 sau 65, mi-am luat toţi prietenii cei mai buni şi am mers la o masă la un restaurant japonez. Asta mi-a plăcut foarte mult’.
Victor Rebengiuc și-a pierdut tatăl în război
Victor Rebengiuc a fost crescut de bunicii materni, cărora le poartă un imens respect și le este recunoscător pentru educația oferită.
„Nu am avut tată, am avut bunic, din fericire. Am fost crescut de bunicii materni. Au fost minunaţi cu noi, ne-au crescut foarte bine. Oameni simpli, de la mahala. Bunică-mea era o fată frumoasă când era tânără, avea şi ceva zestre: o casă.
Bunică-miu era un bărbat superb – brunet, cu părul creţ, avea mustaţă. Nu l-am moştenit noi, nici eu, nici frate-miu. S-au căsătorit, au început să facă copii, apoi bunică-miu și-a deschis o măcelărie și a dat faliment, aşa că a pierdut casa, a vândut-o. Şi noi trebuie să ne tot mutăm, pentru că ei se mutau în funcție de unde era chiria mai ieftină.
Am făcut asta vreo trei-patru ani. În fiecare toamnă, de Sfântul Andrei, ne mutam dintr-un cartier al Bucureştiului în altul. Eu şi cu frate-miu stăteam pe mobilă, pe camion’, povestește Victor Rebengiuc.
Victor Rebengiuc: „La 4 ani știam să citesc și să săcotesc și citeam ziarele’
„Au avut cinci copii (bunicii lui materni, n.r.), patru fete şi un băiat. Când nu mai aveau copii de crescut, am apărut noi. S-au ocupat foarte mult de noi. Eu la 4 ani ştiam să citesc şi să socotesc. Bunica mea m-a învăţat asta foarte devreme. Citeam ziarul în mod curent, nu aveam probleme. Ea îl punea pe masă, să nu se murdărească masa, şi eu îl citeam. „Nu mai citi, măi, ziarul ăla, mănâncă acolo', îmi zicea. Tot ştiam din ziar, din ce se întâmpla în anii 40, de rebeliune. Şi atunci ea punea ziarul invers şi eu îl citeam şi aşa’, și-a amintit Victor Rebengiuc, despre copilărie.
Întrebat de Mihai Bobonete care sunt micile sale bucurii ale vieții la 90 de ani, actorul a răspuns: „un covrig cu susan’. „Știu că vă plăcea să gătiți’, a mai adăugat Mihai. „Nu mai gătesc acum, nu pot să stau în picioare multă vreme. Nu am fost un creator de rețete, eu am gătit mâncare – ciorbă, fripturi, sarmale, de toate. Deserturi, nu. Prima dată când am încercat și eu să fac o cocă am întins-o pe toată casa’, a mai spus, amuzat, Victor Rebengiuc.
Cum a ajuns Victor Rebengiuc actor
Victor Rebengiuc a povestit cum a devenit actor și spune că totul a fost la mâna destinului.
„Nu am avut intenţia asta de a deveni celebru, eu am vrut să fiu foarte bun în ceea ce fac. Nu mă intereseayă celebritatea, ci calitatea muncii mele să fie cât mai bună’, spune marele actor.
Apoi adaugă: „Până cu foarte puțină vreme înainte de a intra în Institut, eu nu m-am gândit că aș putea să încerc să devin actor. Eu jucam deja în teatrul de amatori, într-un cămin cultural cum erau pe atunci, dar fără să am ideea asta. Eram la o școală medie electrotehnică, mă specializam în transformatorii electrici, și asta era treaba mea.
Asta cu teatrul a început din școală, de la un coleg mai mare, care mia spus Dumneata o să joci în piesa asta pe care o pun eu aici. De ce a venit la mine să mă aleagă nu am ştiut şi când l-am întrebat, peste ani, mi-a spus că nu-şi mai aduce aminte, că nu mai ştie. I-am spus că mi-a hotărât destinul. Apoi a venit un alt coleg, care făcea dansuri populare, şi m-a întrebat dacă nu vreau să merg la căminul lor cultural să joc un chiabur.
Am dat un casting, ca să mă vadă instructorul de acolo şi mi-a spus «N-ai să joci chiaburul, ă să joci personajul principal». Şi pe urmă m-am ţinut de instructorul ăsta şi am mers în mai multe centre culturale. Dar într-unul am fost foarte multă vreme, undeva pe Griviţei. Exact în anul ăla, în 52, când am dat eu examen la Institut, atuncea eu terminam şcoala şi am făcut un spectacol la şcoală cu o piesă pe care o jucam eu la căminul cultural.
„Nea Nae învaţă carte', se numea piesa. Era foarte uşor. Era vorba despre un portar, care e analfabet, şi încurcă lucrurile. A venit şi directorul şcolii la spectacol şi mi-a zăs: «Băi, Rebengiuc, tu ar trebui să dai la teatru». Şi eu am rămas puţin pe gânduri şi am zis hai să încerc. Nu aveam nici un fel de încredere. Am reuşit, dar am intrat printre ultimii, penultimul sau antepenultimul, nu mai ţin minte. Şi asta a fost’.
foto: Facebook Victor Rebengiuc