Cea mai neașteptată apariție de la petrecerea Viva! – Un cunoscut hair stylist a venit pe tocuri de 10 cm!

.

Viva! și-a aniversat ieri majoratul, iar la eveniment a participat toată lumea bună a showbizului. Au fost apariții surprinzătoare, dar și previzibile, însă printre ele a fost și una total neașteptată – hair-stylistul Adi Constantin, care a venit la petrecere pe niște tocuri de 10 cm!

 


 

Petrecerea Viva!, de la Clubul Diplomatic, a adunat mai bine de 1.000 de invitați, cu toții dornici de distracție și de socializare. La un moment dat, coada VIP-urilor ce-și așteptau rândul pentru tradiționala poză de la panou era atât de mare, încât reporterii și fotografii aproape că nu mai pridideau cu luatul interviurilor și cu pozatul. În special doamnele și domnișoarele au uimit prin ținute, dar nici domnii nu s-au lăsat mai prejos, eleganța fiind cartea de vizită a tuturor.


 

Au fost vedete care au surprins prin rafinament sau printr-un stil nonconformist, însă de departe cea mai neașteptată prezență a fost un domn care, din spate (și, la prima vedere, și din față), arăta ca o… doamnă. Cu sacou alb, tricou negru, choker negru cu argintiu, pantaloni negri din piele și clutch de aceeași culoare, cu părul lung și vopsit impecabil, hair stylistul Adi Constantin a lăsat pe toată lumea mască, cel puțin pe cei care au realizat că nu este femeie.

 

Cunoscut ca hair stylistul vedetelor, Adi Constantin este o prezență aparte în lumea mondenă a Bucureștiului, dar faptul că este o persoană controversată nu pare să-l deranjeze, ba dimpotrivă. Adi a fost extrem de relaxat la petrecere și perfect conștient că era în centrul atenției, lucru pe care, probabil, l-a și urmărit. Ce-i drept, i-a reușit perfect, apariția sa nonconformistă fiind destul de șocantă, chiar și într-o lume obișnuită cu personajele excentrice. Trebuie să recunoaștem că am văzut parcă o vagă sclipire de invidie în ochii unor doamne, fiindcă un astfel de look au puține femei, cât despre statul pe tocuri de 10 cm câteva ore… pentru unele dintre noi e imposibil.


 

Oana Pantazi

Foto: Viva!