În cadrul unui interviu, Pavel Stratan a vorbit despre fiica sa, dar și despre căsnicia acesteia cu Edward Sanda. Cei doi au devenit soț și soție vara aceasta, deși artista are doar 19 ani. Tatăl cântăreței a făcut primele declarații despre relația celor doi cântăreți.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Edward Sanda și Cleopatra Stratan s-au căsătorit civil pe 14 august, iar cununia religioasă a avut loc pe 22. Multe persoane au spus că soții sunt prea tineri pentru a face acest pas, însă cei doi nu au ținut cont de nimeni și nimic.
Astfel, au devenit soț și soție vara aceasta și trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
Citește și: Unde s-au mutat Cleopatra Stratan și Edward Sanda, după căsătorie: „Nu ni se pare nimic neobișnuit
Citește și: Ce planuri are Adrian Nartea după rolul din Vlad: „Merg peste ocean„
Citește și: Ruxi și Anda Adam s-au certat la Bravo, ai stil: „Suferințele de orgoliu…
Ce spune Pavel Stratan despre căsătoria Cleopatrei cu Edward Sanda
În cadrul unui interviu, Pavel Stratan a vorbit despre căsătoria fiicei sale cu Edward Sanda. Cântărețul susține că nu a fost surprins în momentul în care a fost anunțat că artista urmează să îmbrace rochia de mireasă.
„La mine n-a fost surpriză, pentru că eu multe dintre lucruri le știam. Pe Edi îl cunoșteam. O cunosc foarte bine pe Cleopatra și niciodată nu m-am gândit când o să facă pasul și dacă o să fie devreme sau târziu. M-am gândit să fie cum a fost la mine, la părinții mei’, a explicat Pavel Stratan.
Pavel Stratam mai spune că are foarte mare încrede în Cleopatra și este de părere că a făcut acest pas la momentul potrivit.
„Important e cum o să se înțeleagă și după asta ce o să fie. Dar când se întâmplă lucrul ăsta (n.red.: cununia) contează mai puțin. N-am avut nicio reținere. Întotdeauna am avut încredere în Cleopatra. Totodată, mă temeam să nu intervin cu ceva, să nu îi spun vreo părere Cleopatrei, să-i spun cum văd eu lucrurile și s-o influențez’, a continuat.
„Părinții întotdeauna vor binele copilului'
De asemenea, artistul a mai adăugat faptul că nu și-a dorit să influențeze în niciun fel. Tot ce a vrut, de-a lungul timpului, a fost doar să fie fericită.
„Câteodată, părinții fac greșeala asta. Părinții întotdeauna vor binele copilului. Eu pe Cleopatra am educat-o de mică. Toate lucrurile frumoase și bune i le-am spus de mică, nu atunci, înainte să se căsătorească. Atâta încredere am avut în ea, încât, în momentele acelea, nu trebuia să îi spun ceva ca s-o influențez’, a încheiat.
sursă foto- Instagram și Captură Video