CRBL, despre colegii de la Survivor: "Nu vreau să dau nume, dar..." / Ce spune despre Laura Giurcanu

.

CRBL a părăsit competiția Survivor România 2022. Artistul a rezistat aproape patru luni în jungla Dominicană, făcând parte din echipa Faimoșilor. Însă, a fost nevoit să se retragă, din cauza problemelor medicale. La puțin timp după ce s-a întors în țară, a oferit primele declarații despre competiția de la Pro TV, dar și despre planurile de viitor.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


CRBL a acceptat să facă parte din proiectul Survivor România și a reușit să reziste aproapre patru luni în jungla Dominicană, timp în care și-a făcut prieteni, dar a strâns și câteva antipatii din partea celorlalți. Ei bine, deși își dorea să ajungă până în marea finală, Faimosul a fost nevoit să părăsească competiție, din cauza problemelor de sănătate care nu îi mai dădeau pace.

Astfel, a revenit în țară și a decis să vorbească deschis despre problemele pe care le-a întâmpinat în această emisiune, dar a vorbit și despre planurile de viitor. Iată declarațiile făcute de Eduard Mihail Andreianu!


Citește și: Drama neștiută prin care a trecut CRBL, înainte de Survivor:„Am dormit de foame

Citește și: Roxana Ciuhulescu, dezamăgită de atitudinea lui CRBL, la Survivor:’A scos la iveală ce era cel mai rău…’

Citește și: Ce relație are Victor Slav cu Sofia, fiica lui și a Biancăi Drăgușanu:’Nu pot să îi refuz nimic’

Citește și: Vladimir Drăghia, abandonat de tată la câteva luni.’El era cam violent’ – VIDEO

Ce spune CRBL despre colegii de la Survivor

Imediat cum a avut acces la telefon, CRBL și-a sunat familia, întrucât îi era extrem de dor de soția și fiica lui. Ulterior, a reușit să facă un duș în adevăratul sens al cuvântului, dar s-a ospătat și cu diferite mâncăruri, de care s-a lipsit în această perioadă de aproape patru luni.


Primul lucru a fost să vorbesc cu fetele mele, Elena şi Alesia, cu familia mea, după care să mănânc ceva buuun, dar nu chiar ce voiam eu, pentru că nu puteam din punct de vedere medical şi, bineînţeles duş„, a spus CRBL, potrivit Click.


Faimosul a adus în discuție apoi și experiența din Republica Dominicană, dar a precizat și faptul că o să țină legătura cu mai multe persoane, inclusiv cu Laura Giurcanu.

Cu siguranţă Laura Giurcanu rămâne prietena mea şi o să ţin legătura şi cu câţiva dintre Faimoşi, dar şi Războinici. Nu vreau să dau nume, dar timpul le va arăta„, mai spune acesta, potrivit sursei citate anterior.


Cât a slăbit CRBL la Survivor România

A slăbit 15 kilograme la Survivor România, iar problemele de sănătate nu i-au dat pace în ultimele săptămâni. Însă, CRBL spune că încearcă acum să ducă o viață mult mai echilibrată și mai sănătoasă și se recuperează după această experiență.

Sunt mai bine, mă recuperez şi încerc să-mi aduc aminte ce înseamnă să revin la normalitate, mâncare, somn, telefon etc. Am slăbit 15 kg şi o să încerc o viaţă mult mai echilibrată şi mai sănătoasă. Vreau să mă bucur mai mult de viaţă„, a încheiat acesta.

sursă foto- Facebook, Captură Video