Ce semnificație are rochia purtată de Meghan Markle la interviul cu Oprah. Asemănare izbitoare cu Wallis Simpson, femeia pentru care a abdicat Regele Edward

.

Meghan Markle a purtat o rochie cu semnificație specială în interviul cu Oprah Winfrey, iar acest amănunt nu le-a scăpat fanilor Ducesei și nici experților regali. Mai mult, asemănarea dintre ea și Wallis Simpson, femeia pentru care Regele Edward al VIII a abdicat, este izbitoare!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Despre interviul dat de Meghan Markle și Prințul Harry la Oprah Winfrey, pentru postul de televiziune CBS se va scrie încă multă vreme de acum încolo! Iar asta deoarece ducii de Sussex au vorbit pentru prima oară deschis despre viața în Familia Regală britanică, aducând în discuție subiecte deranjante, cum ar fi discriminarea rasială.


Iată însă că nici ținuta purtată de soția Prințului Harry în cadrul interviului nu a scăpat atenției celor care le-au disecat prestația. Superba rochie, o creație Armani, transmite un mesaj puternic.


Meghan Markle, rochie cu semnificație puternică la Oprah

Considerată încă de când a intrat în Familia Regală un fashion icon și trendsetter, Meghan Markle a fost întotdeauna o inspirație pentru femei, așadar, în ziua interviului cu Oprah toți ochii au fost ațintiți asupra sa. Iar soția Prințului Harry nu a dezamăgit! Meghan a ales să poarte o rochie Armani, cu o floare de lotus albe pe umăr, a căror semnificație nu le-a scăpat cunoscătorilor. Lotusul, un simbol al reînnoirii, reprezintă purificarea și renașterea.


„O floare de lotus este dată unei persoane care se recuperează după un accident sau un eveniment traumatic, Dar floarea are voința de a trăi. O sămânță de lotus poate supraviețui mii de ani fără apă', notează notează revista Town & Country.

Citește și: Meghan Markle și Prințul Harry, interviu șocant la Oprah! „Nu mai voiam să fiu în viață'

Citește și: Meghan Markle, adevărul despre cearta cu Kate Middleton: „M-a făcut să plâng. Chiar m-a rănit'


Citește și: Regina, prima declarație după interviul scandalos acordat de Prințul Harry și Meghan: „Vor fi întotdeauna…'

Citește și: Meghan Markle și Prințul Harry au dezvăluit sexul bebelușului

Meghan Markle a purtat o rochie cu semnificțaie specială la Oprah. În mod clar, alegerea Ducesei de Sussex nu a fost întâmplătoare, cu atât mai mult cu cât ea s-a petrecut la fix un an după ce ea și Harry au renunțat la titlul de membri seniori ai Familiei Regale britanice, dar și la câteva luni după ce a pierdut o sarcină. Cât despre renaștere, deja nu mai este un secret pentru nimeni că Ducii de Sussex duc o viață nouă acum, iar în curând vor deveni părinți pentru a doua oară.


Meghan Markle și Wallis Simpson, asemănare incredibilă

Mai mult, alegerea făcută de Meghan Markle în privința rochiei a dus la o descoperire și mai interesantă. Atât presei, cât și fanilor soției Prințului Harry nu le-a scăpat asemănarea incredibilă dintre Meghan și Wallis Simpson, femeia care a produs un adevărat cutremur la Casa Regală, în anii 1930. Povestea de dragoste dintre americancă și Regele Edward al VIII al Regatului Unit a făcut să curgă multă cerneală, acesta abdicând pentru femeia iubită. La fel ca Meghan Markle, aceasta era o femeie divorțată, iar în anii 1930 aceasta a fost singura soluție pentru ca cei doi îndrăgostiți să fie împreună.


Întâmplarea, sau poate nu, face ca Meghan să fi ales, pentru interviul cu Oprah, o rochie asemănătoare cu cea purtată de Wallis Simpson, la o ședință foto, în anul 1936. Inclusiv coafurile celor două sunt aproape identice! Până și poveștile lor de dragoste sunt oarecum asemănătoare, deoarece și Prințul Harry a renunțat la titlul de membru senoior al Familiei Regale de dragul femeii iubite.