Meghan Markle s-a luptat cu anxietatea și cu atacurile de panică! "E încântată că a scăpat de haosul din Londra. Simte că e o nouă persoană acum"

 Oana Pantazi
.

În nici doi ani, Meghan Markle a devenit, dintr-o actriță oarecare, unul dintre cei mai urmăriți oameni ai planetei. După un timp, a venit însă și nota de plată… Ducesa de Sussex a început să sufere de atacuri de panică!

Meghan Markle a fost, fără doar și poate, un fenomen. Era greu de crezut, în momentul în care s-a aflat că Prințul Harry este îndrăgostit de o actriță ce provine dintr-o familie birasială și divorțată pe deasupra că relația lor va rezista. Dar iată că Meghan s-a instalat rapid la Palatul Buckingham și, în egală măsură, în inimile oamenilor. Ducesa de Sussex a devenit repede influencer și trend setter, presa din lumea întreagă acordându-i spațiu editorial… Dar apoi a venit și revesul medaliei. Tabloidele.

Încet, încet, trecutul știut, neștiut și chiar inexistent al lui Meghan Markle a ieșit la iveală, iar în scurt timp cea care promitea a deveni a doua Prințesă a Inimilor s-a transformat în Ducesa Dificilă sau Uraganul Meghan… Iar asta, și cu concursul nemijlocit al membrilor familiei sale, care au făcut bani vânzându-i povestea, lucru extrem de dureros. Cu toate acestea, până la ultima ei apariție oficială, Meghan a fost impecabilă, iar de pe chipul ei nu a dispărut zâmbetul.

În cele din urmă, Prințul Harry a luat decizia de a-și salva soția și copilul proaspăt născut de asaltul presei, până nu avea să fie prea târziu. Până să plece însă, Meghan Markle a trebuit să facă față atât rasismului, cât și jignirilor sau titlurilor din tabloide care îi stricau imaginea. Deși, aparent, nimic nu părea să o atingă, la un moment dat Meghan, a recunoscut, candid, în fața unui reporter că atenția presei, o „adevărată provocare”, o făcea să se simtă „foarte vulnerabilă”.

Meghan Markle ajunsese să se teamă să mai iasă din casă!

Puțini au știut, atunci, că Ducesa de Sussex se lupta cu anxietatea și cu atacurile de panică… Conform Us Weekly, care citează surse din proximitatea lui Meghan Markle, atenția excesivă venită din partea presei a afectat-o atât de tare, încât ajunsese să se teamă să iasă din casă, pentru că nu voia să facă nimic care să-i aducă și mai multe critici. Se simțea ca un „animal în cușcă, era claustrofobă și suferea de atacuri de panică” din cauza stresului.

Mutarea în Canada a fost o adevărată scăpare pentru ea, „Meghan este încântată că a scăpat de haosul din Londra. Simte că e o nouă persoană acum”, au mai declarat sursele pentru publicația citată. Iar recenta mutare în Los Angeles, lângă mama ei, și primul job pentru Disney i-au adus lui Meghan din nou zâmbetul pe buze. Cel real, de data asta.

Foto: Hepta, Profimedia

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton