Ce sacrificii a făcut Romanița Iovan în cariera de model: "Ne schimbam în dubă și..."

.

Chiar dacă din afară lumea modellingului pare foarte glam, puțini știu ce sacrificii a făcut Romanița Iovan în cariera de model. Prima sa apariție pe o copertă a fost în anul 1987, iar mult timp după aceea a prezentat pe cele mai mari podiumuri din țara noastră. Romanița Iovan a vorbit deschis despre perioada în care a fost model, dar și ce sacrificii a făcut pentru cariera sa. Iată declarațiile făcute de îndrăgita creatoare de modă!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Romanița Iovan, în vârstă de 58 de ani, a fost model în tinerețe, iar în prezent se numără printre cei mai apreciați creatori de modă de la noi din țară. Și-a început cariera în urmă cu mai bine de 35 de ani, la vremea respectivă debutând în cadrul Centrului de Creație UCECOM, unde a prezentat diferite colecții, și a apărut pentru prima dată pe o copertă undeva prin anul 1987.

De-a lungul carierei sale, Romanița Iovan a fost însă nevoită să facă multe sacrificii. Despre perioada respectiva, îndrăgita vedetă a vorbit în cadrul unui interviu. Iată declarațiile făcute de aceasta!


Citește și Romanița Iovan și fiul ei, omagiu emoționant pentru Adrian Iovan, la 9 ani de la moartea pilotului: „Își dorește să facă ceva pentru tatăl lui’

Citește și: Ce afacere profitabilă și-a deschis Romanița Iovan. Nu are legătură cu moda:„Mă ocup și de…

Citește și: Manuela Hărăbor, declarație sfâșietoare despre fiul său bolnav de autism: „Este extrem de complicat să ţii în casă un copil cu retard, uneori clachez!

Citește și: De ce este Alina Rusu de la Mireasa virgină la 30 de ani:„Nu am avut relații intime


Ce sacrificii a făcut Romanița Iovan în cariera de model

La începutul carierei sale, Romanița Iovan nu avea pe cineva să se ocupe de make up și păr, așa că a fost nevoită să învețe singură.

„Nu aveam make-up artist, nu aveam hairstilist. Exista, cum este și acum, Costel, care acum nu mai este implicat în zona asta de fashion, care ne coafa la prezentările de modă, dar în rest, pentru ședințele foto, pentru această revistă, noi ne organizam singuri. Mai mult decât atât, țin minte că făceam poze vara pentru iarna și iarna pentru vara, care era super „funny’ ca să zic așa. Îmi aduc aminte că una dintre ședințele foto, din Cismigiu, când ne-am dus acolo cu o grămadă de haine, într-o dubă pe care o parcasem undeva lângă Cismigiu, că nu aveam cum parc. Ne duceam și ne schimbam în dubă, apoi ne întorceam și făceam poze. Amintirile sunt atât de frumoase din vremea acea încât nu pot decât să mă bucur’., a dezvăluit Romanița Iovan pentru EGO.ro.


„El mi-a zis că mă învață să merg'

Deși a pășit încrezătoare în această lume a modelingului, Romanița Iovan recunoaște că a avut parte și de câteva sfaturi din partea celor deja experți în domeniu.


„La prima prezentare de modă țin minte că aveam un coleg, Andi Antemia, mai există și acum colegul, el era un pic mai mare decât toate fetele și în prima zi de prezentare, înainte de prezentare, la repetiții ca să zic așa, eu nu știam să merg. El mi-a zis că mă învață să merg. Îmi spunea că nu îmi pune o carte pe cap, că normal trebuia să mergi foarte dreaptă, dar că îmi explică cum trebuie să pun piciorul în fața celuilalt și cum să merg fără să mă uit jos, să mă uit numai înainte. Oricum tot ce m-a învățat am respectat și a fost foarte bine’, a mai declarat creatoarea de modă, potrivit sursei citate anterior.


De asemenea, ceea ce a învățat la vremea respectivă, vedeta pune în practică și astăzi.

„Mă ajută și astăzi să știi. De multe ori, când am prezentări de modă, eu sunt prima care deschid drumul, în sensul că le arăt fetelor cam cum aș vrea să meargă. Stilul, care este tot stilul meu. O fi acum alt stil, dar eu tot pe stilul ăla merg’, a încheiat vedeta.

sursă foto- Facebook