Ce mesaj a primit Ilinca Vandici de la Anamaria Prodan, după anunțul separării de soț. Ilinca Vandici a confirmat separarea de soțul ei Andrei Neacșu, în cadrul unei declarații oficiale pe contul de Instagram. Vestea i-a întristat nu numai pe fani. Una dintre vedetele care i-au transmis un mesaj de susținere Ilincăi Vandici a fost chiar Anamaria Prodan, care la rândul ei a trecut printr-un divorț dureros de Laurențiu Reghecampf. Iată ce mesaj a primit Ilinca Vandici de la Anamaria Prodan!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Ce mesaj a primit Ilinca Vandici de la Anamaria Prodan, după anunțul separării de soț. Ilinca Vandici este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de la Tv. Din păcate gazda show-ului „Bravo, ai stil' trece prin momente foarte delicate în viața personală. Ilinca Vandici a luat dificila decizie de a se despărți de soțul ei, după o poveste de dragoste ce a durat șase ani. Vedeta a făcut anunțul pe contul de Instagram, unde a primit multe mesaje de susținere. Printre aceștia este și Anamaria Prodan care a reacționat cu empatie față de Ilinca Vandici și i-a scris un mesaj de încurajare.
Ce mesaj a primit Ilinca Vandici de la Anamaria Prodan, după ce a anunțat că se desparte de Andrei Neacșu
Ilinca Vandici a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, după șase ani de mariaj. Ilinca Vandici și Andrei Neacșu sunt părinții unui băiețel pe nume Zian și momentan fostul cuplu se concentrează pe creșterea fiului lor. Vestea Ilincăi i-a întristat pe mulți, dar cea care și-a manifestat în mod vădit susținerea față de prezentatoare a fost Anamaria Prodan. Impresara, care a trecut la rândul printr-un divorț dureros, i-a transmis un mesaj de susținere Ilincăi Vandici.
„Te iubesc! Ești numărul 1!’, a scris Anamaria Prodan în dreptul postării, în care Ilinca Vandici anunța separarea de soțul ei, Andrei Neacșu.
Alte vedete care și-au manifestat susținerea față de Ilinca Vandici, în această perioadă dificilă a fost noul ei coleg de trust Alexandru Abagiu, precum și Bella Santiago.
Citește și: Ilinca Vandici, vacanță în Dubai doar cu fiul ei: „Aveam mare nevoie!’ / Au fost zvonuri că ar divorța
Ilinca esti una dintre cele mai puternice femei pe care le cunosc! It was good while it lasted! Te asteapta si pe tine si pe Zian implicit lucruri marete!, i-a transmis Alexandru Abagiu.
„Te iubim @ilinca.vandicioficial ești foarte puternică, sigur ca totul o sa fie bine în timp', a scris Bella Santiago.
Anunțul Ilincăi Vandici, despre separarea de soț
Ilinca Vandici a luat pe toată lumeaa prin surprindere, când a anunțat în mod oficial despărțirea de soțul ei, Andrei Neacșu. Vedeta Kanal D a menționat că nu este o decizie de moment, ci una la care s-a gândit mult și care a fost luată de comun acord. Ilinca Vandici a mai precizat că principala lor prioritate, la acest moment, este creșterea fiului lor, Zian
„Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă după o îndelungă reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu. În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie. Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el, cu iubire și susținere.
Este o perioadă dificilă în care avem nevoie de liniște. Avem nevoie de înțelegere și toleranță. Vă mulțumesc pentru că ați fost alături de mine în toți acești ani… În toate momentele care au marcat viața noastră profesională și personală„, a scris Ilinca Vandici pe rețelele de socializare.