Ce intervenţii estetice are Mircea de la Insula Iubirii. Ispita pune mare preţ pe aspectul fizic

.

Mircea de la Insula Iubirii are o intervenţie estetică. Ispita a recunoscut în faţa camerelor de filmat că a apelat la ajutorul medicului estetician pentru a arăta şi mai bine. Pare că ţine foarte mult la aspectul fizic!

Mircea are 30 de ani şi a venit din Italia, unde este stabilit de mai mulţi ani. Model, actor şi instructor sportiv, Mircea a fost până acum imaginea unor firme mari de haine şi de ceasuri. „E suficient să intru într-o încăpere şi mă remarcă toată lumea. Mă îmbrac elegant, clasic, iar culoarea ochilor mă scoate în evidenţă. Îmi place să mă distrez şi sunt sigur că am atuurile necesare pentru a cuceri o femeie, spune Mircea.


Ispita a reuşit să o cucerească pe Mirela la Insula Iubirii. Aceasta, la ultima întâlnire cu el, a recunoscut că s-a îndrăgostit. S-au sărutat pătimaş după ce timp de 20 de zile au fost destul de apropiaţi, însă nu atţt de mult încăt să formeze un cuplu.

Pe lângă faptul că Mircea are un trup bine sculptat, el este atent şi la trăsăturile chipului. Tocmai de aceea a recunoscut că şi-a modificat buzele, a apelat la această intervenţie estetică.

„Ai buze cu acid?', a întrebat Mirela.


El i-a spus că da şi a rugat-o să le atingă. „Da, atinge-le!'

Primul sărut între Mirela şi ispita Mircea la Insula Iubirii

Despărțirea de ispite s-a dovedit a fi foarte dureroasă pentru fetele de pe ‘Insula Iubirii, care în ultimul ceas au găsit puterea de a fi sincere cu ele.

În ultima seară la Minitel, fetele și-au dat seama că tot ceea ce este frumos se termină, iar Mari, Cati și Mirela și-au abținut cu greu lacrimile. ‘N-am plâns de ani de zile în hohote, mi-e și groază să mă uit spre clădirea aceea în care au stat ei. Când am văzut că pleacă, mi s-a rupt cerul, a spus Mirela la câteva minute după plecarea ispitelor, în timp ce Hannelore zâmbea detașată.

Foto: Facebook