Ce face și cum arată Emilia Popescu, la 5 ani după "Dansez pentru tine"

.

Emilia Popescu a dispărut de pe micul ecran de o bună perioadă de timp, la puține luni după ce s-a difuzat ultimul sezon „Dansez pentru tine”, la Pro TV. Actrița este implicată în multe proiecte la teatru, joacă alături de personalități marcante pe scene cunoscute din România. 

Întreaga Românie o cunoștea cu ani în urmă pe Emilia Popescu datorită faptului că stătea pe scaunul juraților la „Dansez pentru tine', show difuzat la Pro TV. Făcea echipă cu Mihai Petre, cu Wilmark, Cornel Patrichi, dar și Ștefan Bănică Jr și Iulia Vântur – cei doi pe post de prezentatori.


Iată că anii au trecut și, după cele 14 sezoane ale emisiunii, actrița nu a mai apărut așa de des la TV. S-a concentrat asupra proiectelor sale de la teatru, dar și altele, de alt gen. Recent, Emilia Popescu a participat la decernarea Premiilor Gopo (Oscarurile românești) la Teatrul Național București. Actrița a purtat o ținută elegantă, potrivită pentru un astfel de eveniment special.

Mai mult decât atât, actrița își ține fanii la curent cu activitățile pe care le desfășoară chiar pe pagina sa de Facebook. Într-o poză, aceasta apare alături de fiica ei. În galeria foto se poate observa că din punct de vedere fizic, aceasta nu s-a simbat foarte mult, plus că a rămas la aceeași culoare a părului.


Emilia Popescu, amintiri din copilăria în București

„M-am născut în București, la Spitalul Giulești, stăteam în Drumul Taberei. Unde am stat până acum câțiva ani. Noi eram chiar unde se termina cartierul, de la noi, era chiar câmp, acum mai e un cartier. În fața blocului meu se construia, ne jucam printre străzi, era frumos! Pentru orice copil…nu știu dacă pentru părinți era frumos!

Eram mai puține fete, mai mulți băieți. Fratele meu avea și el gașca lui, cu băieții mai mari. Capace ne jucam, lapte gros, erau să mă strivească toți. Excepțional era!


(…) Cu fratele mă înțelegeam, eul îl adoram și el mă împingea, e cu 6 ani mai mare. Mă mai lua cu el. Mă lasa prin cartier, altfel nu mă lua. Nu prea îmi păsa mie, voiam să fiu acolo. „, a spus Emilia Popescu în emisiunea de la radio a Andreei Esca.

Foto: Facebook, Libertatea