Andrei Găluț, singurul supraviețuitor din trupa Goodbye to Gravity, după dezastrul din Colectiv, a fost nevoit să se pensioneze la doar 29 de ani. Artistul, care și-a pierdut atunci logodnica și majoritatea prietenilor în incendiu, a luat o decizie radicală în privința viitorului său. Iată ce și-a propus artistul să facă!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Andrei Găluț, singurul supraviețuitor din trupa Goodbye to Gravity, care a cântat în clubul Colectiv în seara dramei, a suferit atât fizic, mâna sa fiind grav afectată, cât și psihic, după ce logodnica sa, colegii săi de trupă și mulți cunoscuți și-au pierdut viața în incendiu. La 6 ani de la teribilul incident, tânărul, care se află încă în recuperare, a luat o decizie drastică privind viitorul său.
Andrei Găluț, unicul supraviețuitor din trupa Goodbye to Gravity, în incendiul de la Colectiv
30 octombrie 2015 va rămâne, probabil, cea mai dramatică zi din istoria modernă a României, iar Colectiv, numele clubului unde au pierit 64 de tineri și 186 au fost răniți, a devenit pata neagră de pe obrazul celor ce ne conduc, politicienii și instituțiile statului care au mistificat adevărul sau, și mai rău, s-au cocoțat pe trupurile însângerate ale victimelor. Au trecut 6 ani de atunci, însă supraviețuitorii și rudele victimelor nu-și vor reveni, probabil, niciodată.
Citește și: Anamaria Prodan, mesaj cu subînțeles pentru Reghe, în plin divorț:
Citește și: Cum au fost surprinși Pepe și Yasmine, după zvonurile despărțirii.
Citește și: Artista Dodo a depus plângere împotriva tatălui copilului ei
Cu arsuri pe 45% din suprafața corpului, viața lui Andrei Găluț, solistul Goodbye to Gravity, trupa care concerta în Colectiv în fatidica noapte a incendiului, atârna de un fir de ață imediat după dezastru. Unicul supraviețuitor al trupei a scăpat, însă existența sa nu va mai fi niciodată aceeași. După incendiu, Andrei Găluț a fost supus unei intervenții de reconstrucție facială, urmând numeroase tratamente de recuperare în Europa – în Olanda și Germania, iar apoi a mers în SUA, unde a fost supus altor operații. Din acest motiv, din nefericire, Andrei a fost nevoit să se pensioneze la doar 29 de ani.
Andrei vrea să rămână în Germania
Sunt 6 ani de când Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity din Colectiv, se luptă cu efectele incendiului devastator din care a scăpat cu viață. După ce a trecut prin nu mai puțin de 30 de operații și se află încă în recuperare, tânărul a luat decizia de a-și schimba viața radical. Conform Impact, care citează surse din proximitatea artistului, Andrei, aflat acum în Germania, a luat decizia de a nu mai reveni în România. Chiar dacă fanii îl așteaptă aici, tânărul artist încă nu și-a încheiat programul de fizioterapie, mâna sa nefiind recuperată.
Mai mult, se pare că Andrei Găluț nu are de gând să mai revină în România, chiar dacă se va recupera, și speră să-și găsească un loc de muncă în Germania. Din păcate, tânărul nu a ținut legătura nici cu familia logodnicei sale, care de asemenea a pierit în incendiu, deoarece amintirile sunt încă mult prea dureroase, mai susține sursa citată.
Nu în ultimul rând, în afara celor 30 de operații, majoritatea la mână, Andrei Găluț a avut nevoie și de consiliere de specialitate, acesta făcând săptănal sedințe de terapie cu un psiholog. În plus, artistul este furios că cei 6 ani de la tragedie au trecut în zadar și nimeni nu a plătit pentru zecile de victime.