Ce au făcut actorii din „Ally McBeal” după terminarea serialului

.

Un cabinet de avocatură din oraşul Boston, cu toalete mixte, în care procesele şi pledoariile se împleteau cu poveştile personajelor a devenit locul perfect pentru apariţia unui serial cult: Ally McBeal.

 


Timp de 5 sezoane, telespectatorii au urmărit cu sufletul la gură serialul în care avocata Ally McBeal se baza mai mult pe sentimente şi instinct pentru rezolvarea cazurilor şi care îşi încheia întotdeauna serile în compania prietenilor pe care îi întâlnea în barul în care cânta Vonda Shepard.

 

Muzica a avut un rol special în serial, ca şi apariţia unor guest-staruri ca: Hayden Panettiere, Robert Downey Jr., James Marsden, Christina Ricci, Anne Heche, Jon Bon Jovi, , Heather Locklear, Barry White, Tina Turner, Macy Gray, Gloria Gaynor, Farrah Fawcett, Jacqueline Bisset, Bruce Willis, Sting, Marcia Cross, Anastacia, Mariah Carey sau Matthew Perry.


 

4 Premii Globul de Aur şi 7 Premii Emmy au recompensat performanţele actorilor a căror viaţă a continuta astfel după terminarea serilaului:

 

Calista Flockhart (Ally McBeal)

Actriţă de teatru, Calista şi-a vazut cariera propulsată o dată cu rolul avocatei excentrice aflată mereu în cautarea marii dragoste din „Ally McBeal’. După încheierea serialului, ea a preferat sa ducă o viaţă liniştită în compania partenerului său, celebrul Harrison Ford. A revenit pe micile ecrane în 2006 cu „Brothers&Sisters’ . Astăzi, poate fi văzută de cele mai multe ori, în compania copilului pe care l-a adoptat, care a devenit între timp adolescent.


 

 

Courtney Thorne Smith (Georgia Thomas)

După Ally McBeal şi Melrose Place, rivala lui Ally a jucat în „According to Jim’, un serial care s-a dovedit, de asemenea, un succes. La 40 de ani ea a devenit pentru prima data mămică, dând naştere unui băieţel.

 

 

Peter Mac Nicol (John Cage)

Şeful lui Ally MacBeal ale cărui pledoarii erau celebre şi-a continuat cariera la Hollywood, jucând în seriale ca Numb3rs, Greys Anatomy sau CSI: Cyber.


 

 

Portia Di Rossi (Nell Porter)

Superba blondă recrutată de Cage, Fish & Associés a recunoscut că este lesbiană, începând o relaţie cu prezentatoarea Ellen DeGeneres. Între 2003 şi 2006 a jucat în sitcomul Arrested Development, iar acum poate fi vazuta in serialul „Scandal', realizat dupa un scenariu al celebrei  Shonda Rhimes.  Inainte de cooptarea sa in serial, Portia a urmat, se pare, un tratament pentru a scapa de dependenta de diverse substante, dupa ce in anul 2000 a suferit de  tulburari alimentare din cauza carora ajunsese sa cantareasca 40 de kilograme.


 

 

Gil Belows (Billy Allan Thomas)

Apariţia din Ally McBeal’ s-a dovedit a fi vârful carierei sale, actorul canadian nereuşind să îşi continuie cariera la acelaşi nivel. După un serial care a fost oprit după primul serial, s-a dedicat filmelor realizate în ţara lui natală, Canada.

 

 

Greg Germann (Richard Fish)

După terminarea serialului a jucat în filme de televiziune şi a apărut ca guest-star în seriale ca Neveste disperate’. În 2007, serialul în care juca alături de David Arquette a fost anulat după câteva episoade.


 

 

Jane Krakowski (Elaine Vassal)

A trecut cu brio de la secretara frustrată la actriţa narcisistă şi paranoică din 30 Rock’. De asemenea, a reuşit să schimbe registrul şi să joace cu succes pe Broadway.

 

 

Lisa Nicole Carson (Renee Radick)

Actriţa newyorkeză a fost aleasă să o interpreteze pe prietena cu care Ally locuia. Din păcate, Lisa a fost data afară din serial din cauza tulburărilor psihice de care suferea şi problemelor pe care le ridica pentru întreaga echipă. Venea beată sau drogata pe platourile de filmare şi îşi schimba cu uşurinţă starea. Din 2002 s-a retras pentru a primi ajutor de specialitate pentru schizofrenie.


 

 

Lucy Liu (Ling Woo)

Avocata autoritară şi sexy din Ally McBeal şi-a continuat cariera, jucând atât în seriale (Joey sau Ugly Betty), dar şi în filme de lungmetraj (Kill Bill: volume 1, fiind, de asemenea, unul dintre Îngerii lui Charlie). În 2008 a jucat în Rise’, un film horror în care i-a dat replica lui Marilyn Manson si şi-a împrumutat vocea pentru animaţia Kung Fu Panda’.

 

Foto: Northfoto