Câte kilograme s-a îngrășat Theo Rose în cele 8 luni de sarcină: ”Am pornit subnutrită la drumul ăsta și...”. A trecut cu greu peste stările de rău

.

Câte kilograme s-a îngrășat Theo Rose în cele 8 luni de sarcină. A trecut cu greu peste stările de rău. Theo Rose numără zilele până când o să își strângă fiul în brațe. Frumoasa artistă este în luna a-8-a, astfel că de acum a început numărătoarea inversă, atât pentru ea cât și pentru iubitul ei, Anghel Damian. Ei bine, fiindcă pregătirile sunt în toi, nu a ezitat și a vorbit și despre kilogramele acumulate până acum pe perioada sarcinii, dar și problemele cu care s-a confruntat și peste care a trecut cu greu, mai ales la filmările pentru serialul Clanul de pe Pro TV.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai mult timp, iar acum, cei doi sunt la doar un pas distanță să devină părinți pentru prima dată și să își strângă minunea în brațe. Nimeni nu a crezut în relația lor, asta dacă ne aduce aminte de începuturile lor, dar ei au demonstrat că dragostea este mai puternică decât orice, astfel că și-au întemeiat o familie în mai puțin de doi ani de relație.

Theo Rose și Anghel Damian au dorit să fie discreți cu viața lor personală, astfel că nu au vorbit prea mult despre acest subiect. De asemenea, au fost extrem de secretoși și când a venit vorba despre sarcină, însă după ce s-a aflat, frumoasa artistă a împărtășit cu fanii ei din mediul online diferite momente din perioada ei de graviduță. Nu, nu doar clipele frumoase le-a expus în fața tuturor, ci și pe cele în care se simțea foarte rău.


Citește și: „Am ales să pozez mai deocheată'. Însărcinată în opt luni, Theo Rose a renunțat la sutien într-un pictorial inedit

Citește și: Lia Bugnar, despre rolul lui Theo Rose din serialul Clanul, sezonul 3: ‘Gravidenia nu e o boală, nu-i bolnavă…’

Citește și: Ce a făcut Flavius Nedelea imediat după despărțirea de Anamaria Prodan. Afaceristul a luat o decizie surprinzătoare

Citește și: Antrenorul Patrick Mouratoglou, reacție dură după noile acuzații care i se aduc Simonei Halep în scandalul de dopaj: „Cer ITIA să înceteze această hărţuire!’


Câte kilograme s-a îngrășat Theo Rose în cele 8 luni de sarcină

Theo Rose a vorbit recent despre cele 8 luni de sarcină, astfel că printre primele lucruri a menționat că a luat 15 kilograme în greutate. Deși mulți spun că nu s-a îngrășat deloc și nu se vede o schimbare în acest sens, artista a ținut să precizeze că sunt destul de multe kilograme, însă nu sunt foarte vizibile, aste deoarece ea era subnutrită atunci când a rămas însărcinată.


‘Pentru cine s-a intrebat cat m-am ingrasat in sarcina…..Destul. Sunt cel putin 15 kg adaugate. Avantajul este ca am pornit subnutrita la drumul asta dupa cum se poate observa din fotografii.‘ , a scris Theo Rose pe Instagram.

Theo Rose a trecut cu greu peste stările de rău din timpul sarcinii

Ei bine, Theo Rose nu s-a oprit aici cu declarațiile despre cele 8 luni de sarcină, ci a continuat explicând că a trecut cu greu peste stările de rău. Dacă atunci când era acasă reușea cu brio să se liniștească și să facă cumva să-i treacă, situația se complica atunci când era pe platoul de filmare pentru serialul Clanul. Deși a rămas însărcinată, a continuat să își facă treaba exemplar, însă cu câteva pauze atunci când grețurile sau stările de vomă își făceau simțită prezența. Totuși, în jurul ei a avut doar oameni înțelegători, care i-au fost alături în acele clipe și au ajutat-o să treacă peste mai ușor.


Aici filmam cu Tâtutu niste sevente grele. Grele in primul rand pentru ca amandoi aveam mult text si in al doilea rand pentru ca greturile ma chinuiau tare pe vremea aia. Filmand in restaurant n-aveam cum sa ma feresc de mirosurile care in perioada asta, de exemplu, m-ar fi ademenit teribil. Am facut pauze scurte pentru cate o gura de aer si … stiti voi, mamelor, mai cel… Tâtutu a fost rabdator si bun. Tine-I, Doamne!‘, a continuat ea pe Instagram.


Theo Rose, pictorial sexy în luna a 8 a de sarcină

Theo Rose nu a putut să nu își facă o ședință foto de gravidă, așa că a ales să o facă într-un mod cu totul și cu totul diferit, mai concret în stilul vedetele internaționale. Mândră de formele pe care le are acum, după ce a luat 15 kilograme în sarcină, a ales să renunțe la sutien și să pozeze în ipostaze mai ‘deocheate’, așa cum chiar ea le-a numit, tocmai pentru a-și aminti peste ani și ani cât de bine arăta în această perioadă a vieții ei.


N-am fost o cochetă în timpul sarcinii. M-am îmbrăcat în haine largi și rare au fost zilele când m-am aranjat puțin, în afara filmărilor și concertelor. Și atunci pentru că n-am vrut să înspăimânt pe cineva. Există zile când radiezi, într-adevăr dar și zile când arăți aproape a vârcolac, adusă de spate, cu o față acră și multe iritații pe ea. Așa că, în conformitate cu salturile hormonale aferente perioadei, prietenii mei m-au machiat, m-au îmbrăcat și m-au ajutat să mă transform în fel și fel și să îmi creez niște amintiri demne de revistele din afară. Că tot acolo am mai văzut poze de astea. Și n-am vrut în nicio revistă dar eu le am pregătite pentru când or vrea să își amintească de mine la tinerețe. Am ales să pozez mai deocheată însărcinată fiind pentru că e pentru prima dată când au răsărit niște forme și la mine… dacă te uiți dintr-o parte. N-am cui să arăt pozele astea decât vouă. Mai am. Mai las și pentru zilele următoare.„, a scris Theo Rose, alături de imaginile postate pe pagina sa de Instagram.

Sursă foto: Instagram