Născută în Australia, dar cunoscând succesul în America, Cate Blanchett împlineşte pe 14 mai 46 de ani.
După ce a urmat cursuri de artă dramatică, Cate a jucat într-o piesă de teatru, prestaţia sa fiind una extrem de apreciată. Filmul „Elizabeth” din 1998 avea să-i deschidă porţile Hollywood-ului spre roluri foarte diverse.
În 2005 a câştigat Oscarul pentru Cea mai buna actriţă în rol secundar pentru prestaţia din „Aviator’, filmul regizat de Martin Scorsese. Cate este o prezenţă rafinată şi elegantă pe covorul roşu, purtând cu multă graţie şi naturaleţe ţinute create de marii creatori.
Actrita o căsnicie fericită, ea casatorindu-se în 1997 cu scriitorul şi scenaristul Andrew Upton, împreună cu care are 3 băieţi. În acest an, familia lor s-a mărit cu o fetiţă, Edith Vivian Patricia, pe care au adoptat-o.
„Să am copii este ca un drog pentru mine’, declara ea în urmă cu câţiva ani pentru revista Gala.
Foto: Hepta