Mihaela și Cristina Teodora Cucoș, din București, sunt câștigătoarele celei de-a treia ediție a evenimentului „Mamă și Fiică', o competiție organizată și pusă în scenă de Oriflame România.
Evenimentul Mamă și Fiică, orchestrat de nimeni altul decat Pavel Bartos, a încheiat campania cu același nume de anul acesta. Fiecare dintre perechile prezente la marea finală și-a exprimat unicitatea legăturii „Mamă și Fiică' printr-un moment artistic – dans, poezie, muzică sau teatru – pregătit împreună cu o echipă de specialiști: regizori, coregrafi și stiliști.
Câștigătoarele acestei ediții, Mihaela si Cristina Teodora Cucoș, au interpretat un moment emoționant în cadrul căruia mama a recitat o poezie special compusă pentru fiica sa, în timp ce aceasta a cântat la pian Sonata Lunii (Ludwig van Beethoven). Ca urmare a câștigării marelui premiu, se vor bucura de o excursie în Stockholm, oraşul de origine Oriflame, plus 1000 euro pentru cumpărături.
Locul 2 a fost câștigat de Rodica și Ana Buleac (București) care au avut un moment de dans contemporan pe melodia „Chandelier’ a lui Sia, iar locul 3 de un alt cuplu mamă și fiică din București – Cătălina Popescu și Ana-Maria Constantinescu – care au interpretat o sceneta din piesa de teatru Flori, filme, fete sau băieți’.
Imaginea campaniei „Mamă și Fiică' sunt Alina Eremia, alături de mama ei, Daniela Eremia, iar relația lor specială a inspirat mii de femei încă de la începutul competiției. Pentru a descoperi cele peste 1000 de povești intră pe site-ul dedicat campaniei: www.olegaturaunica.ro