Carmen Harra, previziuni pentru 2021. Ce se întâmplă cu pandemia COVID-19 și ce trebuie să facem pentru a ne fi bine

.

Carmen Harra a făcut o serie de previziuni pentru 2021 și ne-a dat câteva sfaturi legate de ceea ce trebuie să facem pentru a ne fi un pic mai bine la anul. Harra a vorbit și despre pandemia COVID-19 și cum va fi 2021 din punct de vedere politic și economic.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

La sfârșit de 2020, Carmen Harra a făcut o analiză a anului pandemiei și a lansat o serie de previziuni pentru 2021. Prezicătoarea spune că nici anul care vine nu va fi unul ușor, însă depinde de noi cum îl primim și cum alegem să trăim noile provocări.


‘Lumea în care trăim este reflecția minții noastre. Tot ce proectăm în univers devine realitatea noastră fizică. Este foarte important să știm că tot ceea ce ni se întâmplă, ni se întâmplă din cauza legilor universale ale karmei, legilor universale ale atracției, ale manifestării. Noi manifestăm lumea în care trăim! Este foarte important cum gândim, este foarte important ce punem în univers și să nu lăsăm niciodată emoțiile negative, gândurile de rău care ne copleșesc, suferințele de orice natură, să ne transforme viața într-un coșmar’, a spus Carmen Harra pe Facebook.


‘Trebuie să mulțumiți Divinității’

Carmen Harra a spus că pandemia COVID-19 a fost o încercare trimisă de Divinitate pentru a ne pune pe gânduri, pentru a realiza cine suntem, de fapt, și încontro vrem să ajungem cu viața noastră.

‘Iată că suntem încercați prin această pandemie să regândim, să regândim cine suntem și cum trebuie să acționăm în lumea în care trăim, pentru că, din nou, lumea în care trăim, noi o proiectăm! Este rezultatul gândurilor noastre. Nu vine din afară, totul vine din interior. Vă rog, în fiecare zi când vă treziți dimineață, gândiți-vă la lucrurile bune pentru care trebuie să fiți recunoscători, pentru care trebuie să mulțumiți divinității! Mulțumirea de sine și mulțumirea în general este un factor de binecuvântare’, a mai declarat Carmen Harra.



Ce spune Carmen Harra despre anul 2021

‘2021 fiind sub energia cifrei 5, cifra 5 înseamnă dimensiunea a cincea, cifra 5 se referă la renaștere, la reînviere, la moarte care aduce reînvierea, în sensul simbolic, revenirea la o altă viață sau revenirea la viață, în sensul bun al cuvântului, deci eu îl calific ca un an eliberator, un an de bine care ne va reechilibra într-o oarecare măsură pentru că ne va aduce sentimentul că putem să ieșim la lumină din situația în care am fost în 2020.’, a declarat Carmen Harra pentru ciao.ro.


Carmen Harra este de părere că 2021 va fi un an dramatic, atât din punct de vedere al schimbărilor politice, cât și din cel al schimbărilor materiale și economice.

‘2021 este un an însă dificil material, consecințele zbuciumului din 2020 le vom simți foarte puternic în 2021. Este un an dramatic pentru că și 2020 a fost un an carmic politic aducând multe aspecte politice la suprafață, lucru pe care omenirea trebuie să le schimbe și 2021 e un an de schimbări, politice, în diferite părți ale lumii, schimbări economice care se întrevăd între 2021 și 2025 cu multă claritate. Sunt multe de spus la acest capitol. Eu doresc românilor mei pace în suflet, bucurie, liniște, să se bucure de cei dragi și de sărbătorile Crăciunului.’, a mai spus prezicătoarea.


Citește și:

Monica Gabor, prima fotografie de familie, cu Mr. Pink, fiul lui și Irina Columbeanu. Ce mult a crescut Irinuca!

Florin Salam, spectacol pentru Bianca Drăgușanu și Roxana Dobre. Ce dedicații le-a făcut la o petrecere, în plină pandemie

Prima declarație a lui Mircea Radu după ce a rămas fără job-ul de la TVR: „Pentru cine bate câmpii și crede în zâne, n-am timp!'

Ce a semnificat anul 2020 pentru România

‘2020 este un an care dublează cifra 2 și ca număr este an 4. Este o cifră feminină și cu toții vrem să scăpăm de acest an, care este un an greu și vrem să scăpăm de anul acesta. Anul 2021 este un an cu extrem de mare potențial’, a spus Carmen Harra într-un live.