Carmen Brumă şi Vlad – Răsfăţaţii lui Mircea Badea

Dacă mai avea nevoie de prezentări acest bebeluş, celebru încă dinainte de a se naşte, vi-l prezentăm pe fiul lui Carmen Brumă şi Mircea Badea. Tot înainte de a veni pe lume, şi-a inspirat mama să scrie o carte pentru femei însărcinate, care a fost lansată in septembrie. Nu miră pe nimeni tenacitatea lui Vlad, dat fiind bagajul său genetic.

Încă din ziua în care a născut, a-proape toată redacţia s-a mutat în agenda telefonică a lui Carmen. Nu era zi în care să nu îi amintim insis­tent că ne-am dori foarte tare o copertă cu ea şi bebeluşul. Şi iat-o, într-o bună dimineaţă, stând în faţa oglinzii din stu­dioul fotografului Marius Bărăgan, în timp ce hair stilistul îi realiza un pony tail impecabil. Nu am fi putut să îi lăsăm părul liber nici dacă s-ar fi potrivit con­ceptului, deoarece bebeluşul a descope­rit recent, se pare, că e distractiv să o tragă pe mama lui de păr. Am găsit-o pe Carmen mai blondă, parcă mai relaxată decât o ştiam şi chiar mai tonică, dacă acest lucru este posibil. Trezită de la ora 4 dimineaţa, a băut o cafea fără lapte, fără zahăr, în timp ce aşteptam cu toţii ca Mircea să aducă deja celebrul copil.

Trebuie să o las acum un pic de-o parte pe mamă şi să vă spun povestea unui bebeluş care ştie ce este aceea o misiu­ne. Ne-a analizat pe rând, nu cu teamă, ci cu o mare curiozitate, la fel de mare ca ochii lui, pentru care Carmen se roagă să devină verzi, ca ai tatălui. Nu apucase să doarmă suficient, nu cred că a fost chiar o plăcere să aibă atâţia oa­meni în jurul lui, dar nu a început să plângă decât la final, imediat după ulti­mul cadru. Îl cheamă Vlad, dar prin furtuna de apelative ale părinţilor (a se nota că Vasilică 2014 e de domeniul trecutului) acest nume trece neobser­vat. Când îi explică ce-i de făcut cu con­ducerea actuală, aşa cum am surprins o mini-discuţie între ei, Mircea îi spune „Corcodel, Carmen e curioasă cum voi scrie „Ţichi, aşa cum îl alintă ea, bunica îi repetă „micuţule.

Şi iarăşi mă întorc cu privirea la Car­men, al cărei abdomen rămâne în con­tinuare cel mai celebru din showbiz, chiar şi după o naştere. „Nu vrei să ştii câte exerciţii am făcut pentru asta, îmi răspunde, anticipându-mi mirarea. A luat o pauză de la machiaj special ca să îmi arate şi mie câteva mişcări, extrem de solicitante aş spune, apoi mi-a arătat pe telefon un filmuleţ cu bebeluşul încercând să vorbească. „Taică-său e în direct noaptea, el e în direct dimineaţa, se amuză Carmen, adăugând că dimi­neaţa, la cafea, e momentul ei preferat cu Vlăduţ.

Nu ştiu dacă aş putea să urmez fie şi o zi stilul de viaţă al lui Carmen, însă dacă e ceva ce mă miră la ea de fiecare dată când o văd este energia pe care o are. În timpul sarcinii, cu toate probleme afe­rente, de care nici ea nu a fost ferită în primă instanţă, a reuşit să scrie cartea „Jurnal de gravidă: Cum să îţi contro­lezi greutatea şi să ai un copil sănătos. De asemenea, are un debit verbal considerabil, fiind singura persoană care cred că ar putea să dea un interviu întreg fără a i se adresa nici o întrebare.

Ai fost destul de reticentă la început în a face o şedinţă foto cu copilul, am fost chiar uimită că ai acceptat. Cum am reuşit să te convingem?

Recunosc că eram foarte hotărâtă să nu îmi expun copilul într-o revistă, în ca­dru organizat, dar mi-am dat seama că pentru planurile mele din luna aceasta era absolut firesc şi logic să apar în această ipostază. Care sunt planurile mele de luna aceasta…

(O întrerup) Acum urma întrebarea mea, cred.

(Râde) Scuze, am prostul obicei, de-formare profesională, de a-mi pune întrebările şi a şi răspunde.

A doua mea uimire este că abia ai născut şi lansezi o carte despre sarcină. Când ai apucat să o scrii?

Chiar în timpul sarcinii. Cartea mea nu are pretenţia unei lucrări ştiinţifice, este un ghid practic ce conţine sfaturi şi me­niul concret care m-a ajutat pe mine să iau un număr ideal de kilograme în tim­pul sarcinii, mai precis 10. De fapt, re­venirea după sarcină trebuie să în-ceapă din prima lună în care ai rămas gravidă. Pare un nonsens, dar e un mare adevăr. Foarte puţine femei iau în calcul acest aspect, că dacă te îngraşi 40 de kilograme, recuperarea va fi, fireşte, anevoioasă, îndelungată şi aproape im­posibilă. Dar dacă ai grijă ca din prima zi de sarcină să mănânci cât, când şi cum trebuie şi să te mişti, poţi lua în greutate 10, maximum 15 kg. Aşa vei avea un copil sănătos, o sarcină uşoară, şi îţi poţi reveni în timp record.

Pentru tine care a fost cel mai dificil moment în timpul sarcinii?

Cel mai greu mi-a fost în trimestrul al doilea, când senzaţia de foame era din ce în ce mai mare şi mi-a fost destul de dificil să îmi selectez informaţiile pentru a-mi crea un meniu potrivit. Recunosc că această carte s-a născut dintr-un vid informaţional pe care l-am observat eu în cărţile de specialitate şi în sursele pe care le-am consultat. Într-adevăr, există foarte multe principii alimentare de ur­mat în perioada sarcinii, dar un meniu concret, pe mai mult de o zi, nu găseşti. Toate cărţile au un capitol special cu alimentaţia gravidelor, dar în mod con­cret nu specifică nimeni ce trebuie să mănânci. Iar o femeie care nu are dis­ponibilitatea şi interesul de a se informa în zona asta rămâne cu întrebarea fi­rească „bine, dar eu mâine ce mănânc? Cu această întrebare în cap am început să îmi scriu zilnic meniul, să îl ajustez şi am ajuns în final la concluzia că aş pu­tea fi de ajutor şi altor mame.

Contează şi ce mănâncă restul fami­liei? De Mircea spuneai tot într-un interviu VIVA! că mănâncă şi din benzinării.

Nu ar trebui să conteze. Dacă te agăţi de genul acesta de scuze şi găseşti tot felul de motive ca să nu faci ce ţi-ai pro­pus, nu vei reuşi niciodată să îţi atingi scopul. Este similar cu fraza „eu nu pot face sport decât dacă mă duc cu cineva la sală. Sănătatea ta şi a viitorului copil nu trebuie să depindă de factori externi. Ce te interesează pe tine ce mănâncă restul familiei, soţul, soacra, mama? Treaba ta e să faci tot ce depinde de tine ca să ai o sarcină uşoară şi un copil sănătos. Cred că renumitele pofte sunt programate sau pot fi anulate din creier. E o alegere dacă iei în greutate 10 sau 35 de kg.

Ai putea contraria multe femei la acest răspuns.

Mă vor urî, da. (râde) Sper că vor fi multe femei pe care le va ajuta experi­enţa mea, pe mine m-au ajutat foarte mult experienţele povestite ale altor mame. Eu am citit mult, şi literatură de specialitate, dar şi experienţe ale mame­lor care împărtăşeau ce au trăit ele în perioada sarcinii, pe durata naşterii, cum a fost la naşterea naturală sau la cezariană.

Pentru ce nu te pregăteşte nicio carte în momentul în care ajungi acasă cu copilul? Cum a fost la tine?

M-a cuprins panica în clipa în care am realizat că trebuie să plec din materni­ tate şi că nu voi putea trăi până la adânci bătrâneţi la Regina Maria. (râde) Mi-am dat seama că acasă nu am un buton pe care să apăs şi să vină o doamnă drăguţă să mă ajute. Eu pu­team să plec după trei zile, eram sănătoasă, aptă să părăsesc spitalul, dar am preferat să stau cinci. (râde) Aş mai fi stat, crede-mă, aş fi stat 25 de zile. Pentru asta nu te pregăteşte nimeni. Pri­mele două zile au fost cele mai grele, după care, uşor-uşor, am început să in­tru într-un ritm. Panică a mai fost când a trebuit să îi tai copilului unghiile prima dată, acele unghiuţe minuscule, iar lu­crul acesta se întampla când copilul dor-mea. Deci nu ştii niciodată dacă se tre-zeşte, dacă are o mişcare necontrolată.

Cine te-a ajutat?

Am marele noroc de a o avea pe mama mea alături. Femeile care nu au ajutor şi reuşesc să crească singure un copil mi se par candidatele ideale pentru a bene­ficia de nişte statui în centrul oraşului.

Mircea a fost la fel de sigur pe el ca la televizor când aţi adus acasă bebeluşul?

Să ştii că a reacţionat mult mai bine decât mă aşteptam. L-a ţinut în braţe, i-a schimbat şi pampersul. Facem pro­grese zilnice în direcţia asta.

Deci părintele control freak eşti tu?

Eu încerc să fiu rezonabilă, echilibrată, calculată, dar nu îmi iese întotdeauna. Acum îmi e mult mai bine decât la înce­put, când săream din somn din 5 în 5 minute şi mi se părea că îl aud plângând, deşi el nu plângea.

Să înţeleg că a fost scrisă noaptea cartea, în pauzele de somn ale bebeluşului?

Am scris în timp real, pe măsură ce trăiam experienţa. Cartea se termină după naştere, am ţinut neapărat să scriu şi despre asta, pentru că am născut na­tural şi m-am gândit că poate experien-ţa mea le poate ajuta pe femei să ia o decizie într-o direcţie sau alta. Nu vreau să influenţez pe nimeni.

Pledezi pentru metoda ta?

Nu pot să îţi dau un răspuns clar la această întrebare. Eu mi-am dorit să nasc natural, am fost sedusă de avanta­jele naşterii naturale şi am constatat că unele există, pe unele le-am identificat în propria experienţă, pe altele nu. E adevărat că ele pot să apară în timp, nu am cum să mă pronunţ deocamdată. Dar da, există avantaje clare, iar unul dintre ele este acesta al revenirii foarte rapide. Mai obţii un lucru pe care nicio operaţie din lume nu ţi-l poate da: stima de sine. După ce treci printr-o naştere naturală, prin durerile acelea groaznice, îţi creşte respectul de sine. E un lucru pe care nu multă lume îl ia în calcul, creşterea stimei de sine este esenţială în vremurile pe care le trăim şi nu numai.

Ce ţi-a trecut prin cap când ai ţinut prima dată copilul în braţe?

Nu pot să spun că mi-a trecut un gând anume, dar am simţit o senzaţie foarte puternică de calm, de linişte, după toată furtuna aia, după toate durerile acelea incredibile. Mi-am dat seama după ce am născut că eu nu am simţit cu adevărat durere până în acel moment. Gândeşte-te că momentul expulziei a durat o oră şi ceva. Nu ştiu de ce i se spune „moment, când durează o oră şi ceva. (râde)

Eşti o persoană raţională, care nu lasă nimic la voia întâmplării. Ce cal­cul te-a convins că trebuie să faci copilul la 37 de ani, şi nu mai devreme?

La vârsta mea nu îmi pot permite să spun că a fost o greşeală. A fost un copil bine calculat, planificat şi livrat la ter­men. (râde) Am simţit că acesta e mo­mentul în care eu trebuie să iau o deci­zie, dacă fac sau nu un copil.

Ai regretat vreo clipă că nu l-ai făcut mai devreme?

Nu. L-am făcut la momentul potrivit, cred că era o greşeală să îl fac mai de­vreme, nu eram pregătită psihic, emoţional. Am realizat exact ce înseamnă un copil, nu am idealizat deloc această situaţie şi am ştiut exact în ce mă bag. E o greşeală să crezi că e totul numai lap­te şi miere, că experienţa de a creşte un copil e o totală desprindere de pământ, că pluteşti nonstop într-o stare de nesfârşită fericire. Nu, înseamnă multă responsabilitate, efort, renunţări. Dacă tu te aştepţi să fie o dolce vita neconte­nită şi te trezeşti apoi la realitatea cruntă, poţi avea o cădere irecupera­bilă. Sunt foarte multe femei care se aşteaptă la un moment continuu de fe­ricire şi când îşi dau seama că nu e chiar aşa, ajung inclusiv la depresia postnatală.

După ani de zile de sport şi echilibru alimentar ai luat în calcul că e posibil ca sarcina să îţi dea peste cap corpul şi vechea poveste din liceu a kilogra­melor în plus să revină?

Mi-a fost teamă, da, aş fi ipocrită să nu recunosc, m-am temut de acest mo­ment şi am făcut tot posibilul să nu mă întorc la acel moment din trecut. După experienţa mea, am ajuns la concluzia că numărul de kilograme acumulat în timpul sarcinii poate fi controlat. Punct. Nu facem acum concurs cine ia mai puţine kilograme, să ne înţelegem, dar mie mi se pare că 10 este cifra ideală, am explicat în carte de ce. De altfel, şi sfatu­rile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii vizează 10-12 kg, dar nu mai mult. Pen­tru că asta îţi asigură o revenire rapidă, o dezvoltare normală a sarcinii, iar toa­te neplăcerile care apar pe parcurs, pre­cum arsuri, balonări, dureri de spate, sunt mult diminuate.

În acest moment ai revenit complet la forma dinainte?

Da. Mi-a luat 10 săptămâni.

E rezonabil pentru orice femeie acest timing?

Eu am un istoric sportiv în spate, dar să luăm în calcul că am 37 de ani, nu pot să mai invoc faptul că mă ajută organis­mul şi vârsta, da? Deci eu la 37 de ani am reuşit să revin la formele iniţiale în 10 săptămâni. Dacă eu am putut, care nu sunt vreo sportivă de performanţă şi nici vreo extraterestră, înseamnă că nu e imposibil. Nu zic că e uşor, nu e uşor deloc, dar se poate. Le înţeleg pe femei­le care în sarcină îşi pierd controlul şi mănâncă, am avut şi eu multe momen­te în care am realizat că, dacă aş fi fost mai puţin grijulie, poate aş fi luat un 25 kg lejer. E foarte uşor să scapi lucru­rile de sub control, sunt momente în care simţi nevoia să mănânci, deşi ai mâncat, deşi nu are niciun fel de logică.

Ce s-a schimbat concret în viaţa ta şi a lui Mircea de când a venit Vlad pe lume?

Totul. (râde) Punct.

Dar te trezeşti la aceeaşi oră ca întot­deauna, 5 dimineaţa, nu?

Da. Bine, orele de trezire s-au schimbat şi ele, căci acum, vreau nu vreau, mă trezesc la 4. Înainte, dacă aveam o zi în care voiam să mă trezesc la 7, puteam să fac asta. Dar copilul nu ştie că e weekend sau sărbătoare. S-au schimbat priorităţile, totul. În primul rând, gândeşte-te că orice ai face, în orice se­ cundă a vieţii tale, iei în calcul o a treia persoană, care are nonstop nevoie de ajutorul, prezenţa şi atenţia ta. Înainte să devin mamă, când auzeam astfel de poveşti, mi se păreau îngrozitoare. Mă întrebam „Doamne, de ce şi-ar dori ci­neva să facă copil? Dar sunt şi foarte multe momente frumoase, se creează între tine şi bebeluş o legătură care poa­te fi foarte greu explicată în cuvinte. Eu şi atunci când îmi propun să plec 3 ore de acasă, să las copilul cu mama şi să mă duc să mă relaxez, am o nelinişte. De cum ai ieşit pe uşă începi să te gân-deşti oare ce face, nu te poţi abţine să nu dai 1000 de telefoane, deşi ştii că el e foarte bine îngrijit şi simţi cumva ne­voia să te întorci. E ciudat, dar după 2-3 ore departe de el, ţi se face dor în-tr-un mod pe care nu poţi să-l contro­lezi.

Înseamnă că va merge cu voi în va­canţă?

Da. Vacanţa, aceea care va fi, căci nu vom avea o vacanţă în sensul din trecut al cuvântului. (râde) Vom merge proba­bil câteva weekenduri pe la munte, pe la mare, iar el va fi cu noi. Vom pleca cu toată casa, cu mama, cu tata, cu sterili­zatorul, cu pătuţul, cu cădiţa. Practic, vom împacheta casa şi o vom trage după noi.

Cum te ajută Mircea la creşterea co­pilului?

Nu cred că măsura responsabilităţii, grijii şi implicării unui tată e dată neapărat de numărul pamperşilor schimbaţi sau de câte ori i-a dat să mănânce. Cred că e important ca cine­va să se ocupe şi de cumpărături, de exemplu, sunt multe momente în care ai nevoie de lucruri de la farmacie, iar Mircea se descurcă foarte bine la acest capitol. La capitolul mers la farmacie şi adus lucruri de care avem nevoie cred că e campion.

Sunt momente pe care bebeluşul le petrece exclusiv cu tatăl lui? Au un ritual al lor?

Pe post, seara, eventual. (râde) Vlăduţ, ca să îi spunem şi pe nume măcar o dată, măcar la interviu, are momentul lui dimineaţa, cred că seamănă cu mine, chiar e matinal. Dimineaţa îl apucă gânguritul şi scoate toate sunetele din lume timp de o oră, două. E foarte haios, îmi plac dimineţile cu el. Atunci când Mircea e acasă, au momentele lor de in­timitate, în care nu mă bag, sunt mo­mentele lor ca băieţi. Nu intervin şi cu atât mai puţin nu le dezvălui în detaliu.

Cu siguranţă, nu tu o să îl înveţi box.

Dar de unde ştii? (râde)

Ce vă faceţi dacă lui Vlăduţ nu o să îi placă sportul?

Asta ar fi ironia sorţii! (râde) Cred că asta ţine de educaţie. Dacă îşi va vedea de mic părinţii făcând sport, va func-ţiona în parametrii ăştia. Probabil că va face şpagatul înainte să meargă. (râde)

Cu şpagatul începeţi?

Vom face un consiliu de familie şi vom hotărî dacă începem cu sfoara pe două scaune sau cu flotări. (râde) Până una alta am primit o sală de fitness pentru 4 luni, chiar Baby Fitness se numeşte. Nu am pus-o încă în funcţiune, dar suntem pregătiţi.

Ce ai vrea să moştenească Vlăduţ de la tine şi de la Mircea şi ce ai prefera să nu?

Mi-ar plăcea să fie perseverent, să aibă simţul umorului. Ce să nu moştenească…stai să mă gândesc… Nu aş vrea să fie fixist!

Precum  cine?

Eei! Ziceam şi eu aşa… (râde)

Cum te pregăteşti pentru momentul în care va realiza că nu e un copil obişnuit, că oamenii sunt cu ochii pe el?

Nu am ajuns atât de departe cu planu­rile. (râde) Am avut suficientă treabă până acum, am scos o carte, mi-am luat diploma de tehnician nutriţionist, nu am avut timp să planific şi următorii 5 ani. Ne vom descurca la momentul re­spectiv. Când va creşte va vedea în mod constant că mama şi tata sunt la televi­zor. O să treacă prin mai multe etape, o să îi explicăm totul astfel încât să aibă de suferit cât mai puţin. Eu nu am trecut prin asta, sper să fiu în stare să manageriez situaţia.

Din momentele prin care ai trecut tu în copilărie ce nu ai vrea să repeţi cu copilul tău? În afară de mutarea în altă ţară? (n.r. în timpul liceului, Car­men s-a mutat cu familia la Moscova)

Şi asta e posibil să se întâmple, nu poţi anticipa aşa ceva. Pentru mine Mosco­va nu a fost o experienţă neplăcută, a fost una utilă şi esenţială pentru ceea ce sunt eu acum. Nu mă pot gândi la un moment care m-a marcat pe mine în copilărie, dar, de dragul conversaţiei, pot spune că aş încerca să îi imprim de la începutul începutului principii sănătoase de alimentaţie. Prin exemplul personal, aş încerca să îi formez gustu­rile în direcţia bună.

Cred că va fi complicat aici, căci tu vei veni cu un exemplu, iar Mircea cu alt exemplu.

Bun, dar şi tatăl se va abţine. (râde)

OANA POPOIAG Foto MARIUS BĂRĂGAN

Stilist SILVIA CRISTESCU

Machiaj: NARCISA ŞIMANDAN

Coafură: CRISTINA TROHANI

(Cristina Trohani Hair Studio)

Vestimentaţie Carmen: Adidas, Oysho, Guess şi garderoba personală

Accesorii Carmen: Adidas (magazinul Sport Couture), Aldo

Urmărește-ne pe Google News