La 12 ani distanță de la una dintre cele mai publice căderi nervoase din istoria showbizului, Britney Spears cade din nou, tocmai când părea că viața ei, extrem de tulburată, intră pe un făgaș normal. Fantomele trecutului s-au reîntors și iată că artista s-a internat din nou la psihiatrie, de data aceasta pentru că nu a putut gestiona un alt tip de durere.
Când lucrurile păreau să meargă din ce în ce mai bine, aflăm că Britney s-a internat de bunăvoie la Psihiatrie, pe termen nelimitat, anulându-și toate angajamentele, inclusiv popularul ei concert din Las Vegas, sold out.
Cu doar câteva ore înainte de a ajunge la spitalul de boli mintale, a publicat un mesaj criptic în social media: „Ai grijă, cu multă dragoste, de mintea, corpul și sufletul tău. Cu toții avem nevoie de un pic de timp doar pentru noi. Se pare că la baza acestei decizii venite, aparent, din senin, de data aceasta nu stau propriile probleme, ci cele ale tatălui său, grav bolnav. Acesta a fost dus de urgență la spital, în noiembrie 2018, cu ruptură de colon, fiind la un pas să-și piardă viața și necesitând 28 de zile de spitalizare, plus o a doua intervenție chirurgicală.
Pentru psihicul fragil al lui Britney Spears, zguduit cândva de depresie și tulburare bipolară, a fost prea mult. Artista a postat pe Instagram un mesaj ce trăda panică și îngrijorare: „Nici nu știu cum să încep, îmi este greu să pun în cuvinte ce urmează să spun. Îmi frânge inima să fac asta, dar sunt nevoită să-mi anulez show-ul Domination, pe care l-am așteptat cu mare bucurie. Totuși, familia e pe primul loc. În urmă cu câteva luni, tatăl meu a fost spitalizat și aproape că l-am pierdut. Sunt recunoscătoare Cerului că a scăpat cu viață, dar îl așteaptă o luptă grea. Decizia mea este să-mi concentrez toată energia pe ai mei în această perioadă, sper să înțelegeți.
Citește continuarea articolului în numărul de mai al revistei VIVA!.