În ultima perioadă, Brigitte și Florin Pastramă au avut tot felul de probleme, mai ales în afaceri, iar acest lucru i-a determinat să meargă la psiholog. Încă de la început, cei doi au avut o căsnicie presărată de conflicte. Dar, se pare că necazurile care au venit odată cu pandemia de la coronavirus le-a pus capac.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Brigitte și Florin Pastramă au, așa cum toată lumea știe, o relație marcată de numeroase tachinări și certuri, drept pentru care, în același timp de această dată, vedetele de la Antena Stars au hotărât să ceară ajutor specializat. În fața psihologului, bărbatul a recunoscut că se simte binecuvântat că este căsătorit cu fosta soție a lui Ilie Năstase, dar este deranjat de anumite lucruri.
Brigitte și Florin Pastramă au ajuns la psiholog. Ce probleme au
El susține că tocmai pornirile impulsive ale lui Brigitte l-au ajutat să se dezvolte spiritual. A spus că grație ei a reușit să înțeleagă că banii nu sut totul în viață și să pună pe primul plan credința și spiritualitatea.
„Chiar vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a trimis-o pe Brigitte, a fost ca Făt-Frumos. Cât alții creșteau în 10 ani, eu am crescut într-un an, mă refer spiritual.
Sunt foarte bine, sunt foarte fericit și nu mai am viața pe care am avut-o până la 40 de ani, în care totul se încadra numai la bani, aveam bani și totul se cumpăra.
Am înțeles că lucrurile astea nu sunt importante, cele mai important sunt sufletul și credința, iar atunci totul vine de la Dumnezeu. Dacă Brigitte nu era o persoană impulsivă, nu avea tonul mai rid’, a declarat Florin Pastramă la Antena Stars.
Brigitte Pastramă a fost însărcinată cu Florin, dar a pierdut copilul
Brigitte și Florin Pastramă au apelat la inseminare artificială în urmă cu doi ani, la scurt timp după căsătorie. Procedura a funcționat, însă nu s-au putut bucura decât trei săptămâni. Afacerista a pierdut sarcina și a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă:
„Am făcut inseminare artificială în urmă cu doi ani, după ce ne-am căsătorit, și nu a reușit. Nu ține de noi, ci de Dumnezeu. Adică la 3 săptămâni am pierdut copilul. Ne-am dorit, un an și ceva ne-am rugat.’ , a povestit Brigitte Pastramă pentru Ciao.ro.
Ce afaceri au soții Pastramă
Cât despre afacerile pe care le are împreună cu soțul său, Brigitte Pastramă a dezvăluit că are proiecte noi pe care abia așteaptă să le pună în practică. Anul trecut, pandemia de coronavirus i-a cam stricat planurile.
‘Avem însă proiecte noi, despre care vorbim în reality-show-ul pe care îl avem miercuri și joi, la Antena Stars. Acolo poate să vadă toată lumea ce construim. Facem ceea cea ce ne pricepem.
Uite, când am încercat să facem hamburgeri și șaorma, nu ne pricepeam. Erau bune, dar era greu cu oamenii. Acum avem localul de petreceri Magic Castle, firma de logistică, am făcut niște parcări, am făcut niște birouri. Pe ce pune Brigitte mâna este binecuvântat, au mărturisit cei doi soți, pentru sursa citată mai sus.