Bolnav de Parkinson de 27 de ani, Cornel Constantiniu trăiește cu un neurostimulator în piept! Artistul se deplasează greu și abia mai vorbește

.

La 75 de ani, Cornel Constantiniu se luptă din greu cu boala de care suferă și în urma căreia a rămas cu nenumărate sechele. Artistul nu se mai poate deplasa și vorbește cu dificultate…

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Unul dintre cei mai iubiți artiști ai generației de aur a muzicii românești, Cornel Constantiniu, e măcinat de o boală cruntă de 27 de ani, iar astăzi este doar o umbră a bărbatului frumos și cu voce de aur care, pe vremuri, ridica săli în picioare.


Prima dată s-a operat pe creier în Africa de Sud

Acum în vârstă de 75 de ani, artistul nu mai iese din casă, fiind îngrijit cu dragoste și devotament, de zeci de ani, de soția lui, Domnița Constantiniu, care i-a fost alături pe parcursul tuturor încercărilor grele prin care a trecut.

Citește și: Dan Negru, despre vloggerul Alexandru Bălan, ale cărui incitări la agresiune sexuală au scandalizat o țară întreagă: „Nu căpiatul ăla e principalul vinovat, ci…' / EXCLUSIV


„Medicii i-au implantat în piept un neurostimulator, încă se află internat în spital. Este a treia operaţie efectuată de medicii de la Spitalul Universitar, în decurs de mai mulţi ani. Prima a fost în 2013, a doua în 2016 şi a treia acum. Însă problemele lui Cornel au început în 1993, când a fost diagnosticat cu această maladie.

Pe creier s-a operat prima dată în Africa de Sud, la Cape Town, în 1999, apoi la Viena, în urmă cu 15 ani, când a suferit două intervenţii chirurgicale într-o săptămână. Atunci a fost operat de marele profesor Francois Alesch, fiind o intervenţie complexă pe creier, care a durat 11 ore, apoi implantarea acestui neurostimulator’, povestea soția acestuia în urmă cu un an, potrivit click.ro.

Citește și: Însărcinată în 7 luni, Lili Sandu e speriată de nașterea naturală: „Tot ce este legat de copilul meu, acum, reprezintă cea mai mare teamă a mea' / EXCLUSIV


Îi este dor de nepoți

Pandemia de coronavirus nu l-a afectat pe Cornel Constantiniu, deoarece artistul se deplasează foarte greu și nu mai poate ieși din casă, în schimb, pentru soția lui a fost dificil în perioada stării de urgență să facă aprovizionarea, în condițiile în care soțul ei se află în grupa principală de risc. Acum, universul lui Cornel Constantiniu se desfășoară între patru pereți, iar singura plăcere a rămas muzica…

‘Vorbește greu, înțelegi greu ce spune… Viața lui este muzica, ascultă mereu câte ceva. Ori e deschis radioul, ori pune el ceva… Chiar și seara adoarme cu muzică și dacă îi opresc muzica se trezește. Așa trăiește el… Se mai uită pe geam. Îi este dor de nepoți, pe care nu i-a mai văzut de mult timp’, a povestit soția artistului pentru sursa citată.


Cornel Constantiniu este căsătorit de 53 de ani cu actriţa Domniţa Constantiniu. Au doi copii, Alexandru, inginer stabilit în Germania, şi Mihai. Alexandru le-a dăruit trei nepoţi, doi băieți și o fată, iar Mihai, doi nepoți, băieți amândoi.

Foto: Facebook, Libertatea