Vestea că Bogdan și Hannelore de la Insula iubirii ar fi divorțat a luat pe toată lumea prin surprindere. Pozau în cuplul perfect chiar și după terminarea emisiunii, însă se pare că lucrurile au luat o întorsătură neașeptată. Fostul concurent a făcut primele declarații despre despărțire.
Bogdan și Hannelore au plecat împreună de la Insula iubirii, chiar dacă femeia ar fi cedat ispitei Andi. Peste câteva luni de la terminarea emisiunii de pe Antena 1, cei doi s-au căsătorit. În urmă cu câteva zile, s-a zvonit că Bogdan și Hannelore de la Insula iubirii ar fi divorțat, iar fiecare a luat-o pe drumul lui.
Fostul concurent a făcut primele declarații despre divorțul de Hannelore, însă nu a confirmat, dar nici nu a infirmat că nu mai sunt împreună. „Când se va întâmpla ceva interesant în viaţa mea, respectiv cu viaţa mea, atunci vă voi anunţa, până atunci vedeţi Instagramul meu unde ştiţi exact ce fac eu în fiecare zi”, a declarat Bogdan pentru Spynews.ro.
Bogdan a șters toate pozele cu Hannelore de pe rețelele de socializare, în timp ce aceasta a decis să le păstreze. Nu se știe dacă între cei doi mai există cale de împăcare sau nu.
Citește și: Ce medie a avut Hannelore de la Insula iubirii la BAC. Concurenta a făcut două facultăți
FOTO: Facebook