Bogdan Mocanu și Miruna Milu s-au despărțit: ”Nu îmi mai răspunde de două zile la telefon”

.

Bogdan Mocanu și Miruna Milu s-au despărțit. Nici bine nu au anunțat că formează un cuplu și deja au ajuns la despărțire. Cei doi îndrăgostiți nu își mai vorbesc de câteva zile, iar vestea că nu mai sunt împreună a fost făcută chiar de către modelul de pe OnlyFans. Iată ce s-a întâmplat între cei doi și de ce au ajuns în acest impas!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!


Bogdan Mocanu a uimit pe toată lumea în momentul în care s-a afișat cu o nouă iubită. Știm cu toții că după despărțirea de Andra Voloș a fost destul de reținut în a-și mai etala povestea de iubire în fața tuturor. A avut o relație de mai bine de un an cu o brunetă alături de care avea numeroase planuri de viitor, dar pe care a ținut-o ascunsă de ochii lumii.

Din nefericire, relația cu bruneta pe care nu a arătat-o deloc publicului a ajuns la final, iar dorința de a o duce la altar s-a năruit. Nu a durat mult însă și artistul s-a afișat cu o altă femeie. De data aceasta nu a mai ascuns-o, fiind vorba chiar despre Miruna Milu.


Citește și: Cum se înțelege Bogdan Mocanu cu socrii:„E o relație atipică’

Citește și: Ce blondă sexy din showbiz a cucerit Bogdan Mocanu:'Este un bărbat atent și frumos'

Citește și: Se schimbă regulile la Sunt celebru, scoate-mă de aici!.Doi concurenți vor fi eliminați

Citește și: Theo Rose, prima reacție după ce s-a aflat că este însărcinată:’Ne vedem la…’ / Ce a decis referitor la cariera ei

Bogdan Mocanu și Miruna Milu s-au despărțit

În urmă cu ceva timp Bogdan Mocanu și modelul de pe OnlyFans dădeau primul interiviu împreună despre relația lor, acum însă, Miruna Milu a dezvăluit că nu mai formează un cuplu cu Bogdan Mocanu. Nu, nu a fost vorba despre vreo ceartă sau discuție aprinsă, motivul despărțirii fiind în continuare sub semnul întrebării pentru toată lumea.


Nu știu ce face (n.r. Bogdan Mocanu), nu îmi mai răspunde de două zile la telefon. Nu știu dacă l-a deranjat cea sau s-a întâmplat ceva. I-am dat mesaj, l-a sunat, nu mi-a răspuns și atunci am zis <>. Aștept să mă caute, poate e ocupat, poate e cu vreo gagică, cine știe.’, a mărturisit Miruna Milu, pentru Antena Stars.


Cei doi nu aveau planuri de viitor

Relația dintre Bogdan Mocanu și Miruna Milu era încă la început. Cei doi nu și-au făcut prea multe planuri de viitor, fiind incerți în legătură cu povestea lor de dragoste. A început totul spontan, așa că și-au dat timp să vadă cum decurg lucrurile. Nu numai că nu visau la un viitor împreună momentan, ci nici nu și-au cunoscut părinții unul altuia.

Nu ne-am făcut planuri, am fost la el acasă, ne-am vizitat, ne-am cunoscut, am ieșit și acum nu ne mai vorbim. Nu i-am cunoscut părinții și nici el pe ai mei, pentru că nu am avut timp. Eu am fost plecată în Berlin o perioadă, acum urmează să plec în Anglia, o să am acolo o filmare și vedem. , a mai spus Miruna Milu.


Miruna Milu: ‘Poate îmi răspunde’

Deși a spus public faptul că de câteva zile nu își mai vorbesc, Miruna Milu încă speră la o împăcare. I-a găsit numeroase scuze lui Bogdan Mocanu pentru faptul că nu i-a răspuns, astfel că modelul de pe Onlyfans se gândește că e posibil să-i răspundă în următoarea perioadă. Acum însă, rămâne de văzut dacă artistul o să o caute sau acesta o să fie sfârșitul lor.

Poate îmi răspunde până mă întorc din Anglia, cine știe.’, a concluzionat modelul de pe OnlyFans.

Sursă foto: Facebook