Bobby Păunescu – Culisele lansării din SUA

 Florentina Liutic
.

După ce lungmetrajul-experiment „Palatul Pionierilor ‘92' a avut premiera mondială la prestigiosul festival de film independent Sundance, regizorul român Bobby Păunescu a stat de vorbă în exclusivitate cu VIVA!

 

În sala de consiliu care slujește și ca an­ticameră a omului de afaceri și de film Bobby Păunescu, mă uit la un televizor fără sonor, pe a cărui burtieră curg, ne­gru pe galben, noi arestări. Din biroul lui Bobby iese Călin Netzer, iar șefa de cabinet mă introduce apoi în încăperea aproape obscură, luminată de o veioză discretă. Facem interviul, iar la plecare, în timp ce mă conduce la lift, Bobby întreabă: „Pe cine crezi că va pune la SRI?. N-am nici cel mai vag indiciu. Aflu însă în metrou, după zece minute, de pe telefon. Bobby știa… Dar nu des­pre asta am sporovăit, ci despre film, Ro­bert Redford, Salman Rushdie, Ennio Morricone, criticii americani și, nu în ul­tima rând, despre iubita regizorului.

 

Bobby, la Festivalul Sundance 2015, ai stabilit o serie de premiere: primul tău lungmetraj lansat în State, primul tău film în care joacă și partenera ta de viață, Alice Peneacă…

Mi-am dorit foarte mult ca acest expe­riment – nu l-aș numi neapărat al doi­lea meu lungmetraj regizat de mine – să debuteze în America. Mi-am setat foarte multe provocări: toți actorii să fie din școală, Mondragora Film Academy, din clasa de master; să reușim să facem fil­mul într-o perioadă scurtă și l-am făcut în șapte zile; să avem premiera filmului în America, pentru că profesorii de la școală sunt americani.

 

Și cum ai ajuns cu filmul la cel mai prestigios festival independent de film din lume – se terminaseră cine­matografele din patrie?

Nu, voiam să aibă o deschidere către pu­blicul american. Sigur, va fi și în cinema­tografele românești…

 

Știi când îl vom vedea?

Cel mai sigur, în aprilie, cam acolo ne-am dori. Spuneam că cei de la această școală visează să facă film în America…

 

…și au și ajuns în America, am vă­zut o echipă întreagă…

Au fost vreo 30, au avut contact direct cu cei de la Hollywood, datorită șansei foarte mari ca acest film să fie acceptat la Sundance.

 

Practic, cum a fost acceptat?

La Sundance se trimit anual în jur de 12.000 de filme și sunt alese cam 200. Noi l-am trimis o lună jumătate după ce se închisese selecția oficială. Cei de aco­lo ne-au spus că e foarte complicat să se mai adune toată lumea să vadă ce filme ies. Le-am spus că totuși îl trimitem, e un film experiment, fără scenariu sau, cum spunea cineastul american John Cassavetes, cu un scenariu bazat pe improvizație structurată. Bine, exista un scenariu de scurtmetraj inițial, dar apoi am mers pe improvizație.

 

Cum crezi că va fi primit acest expe­riment cinematografic în România?

Cred că destul de bine, mai ales că e o comedie, la urma urmei, despre o peri­oadă destul de tulbure, de după 1990. E o poveste autobiografică, despre niște liceeni care reușesc să deschidă o disco­tecă. Veneau vagabonzii din Floreasca să ne ia banii din discotecă – închipuie-ți niște elevi de clasa a X-a care la prânz mâncau la restaurant, că aveau bani din discotecă, apoi ne-am luat bodyguard… Nu știu dacă ai urmărit lansarea volu­mului „România noului val, la care am contribuit și eu, sub girul academicianu­lui Solomon Marcus. El a spus ceva apa­rent simplu, dar foarte profund: școala românească are la bază copilul bun, care vorbește numai când e întrebat. Ei, noi eram copiii care puneau întrebări, ne permiteam să fim obraznici, dar nu fă­ceam nimic rău.

 

Scuze pentru întrebarea de tabloid, dar cum a reacționat Alice față de anumite pasaje toride din film cu puternice accente autobiografice? Pe șleau, adică, nu te-ai sfiit să-i povestești cum a fost la dame, ai făcut și-un film pe tema asta!

Bine, când se petrecea pe bune chestia asta, ea abia era născută!… Dar era o treabă băiețească, nu puteai să spui nu!

„Robert Redford e un tip FASCINANT la 79 de ani. El a creat acest FESTIVAL și-a pus definitiv amprenta pe filmul independent american.

 

Pot să te întreb ce au spus ai tăi când le-ai mărturisit despre ce va fi vorba în filmul tău?

Ai mei nu l-au văzut, vreau să-l vadă la premieră. Eu sunt foarte împăcat, pen­tru că știu ce am vrut și ce am urmărit.

 

Ne întoarcem la „pionieri…

Până la urmă, filmul a ajuns la secțiunea Art of Film, prezentată de George Lucas și de Robert Redford. Iar acel telefon, susținut de un email, în care mi se spu­nea că le-a plăcut filmul și va fi progra­mat în prime-time-ul festivalului, în cel mai important cinematograf, din Park City, a fost cel mai emoționant!

 

Nu te întreb cum e Alice ca parte­neră, ci ca actriță, debutantă, dacă nu mă-nșel…

M-a surprins. Nu lucrasem cu ea, dacă știam că poate face rolul așa bine, poate gândeam un rol mai important.

 

N-a contat în economia filmului că aveți și o relație?!

Deloc. Când lucrez, încerc să mă eli­berez total de orice alt gând, toți actorii sunt egali în platou.

 

Apropo, am văzut-o pe Alice în cel mai nou clip Holograf, era și înger și demon – în care ipostază e mai credibilă?

Au trecut vreo 16 luni de când suntem împreună. Trebuie să mă mai întrebi peste 30 de ani și-ți spun!

 

Ai cinat cu Robert Redford – ce-ați discutat, dacă nu sunt prea indiscret?

E un tip facinant la 79 de ani, locuiește în vârful muntelui. El a creat acest festi­val, și-a pus definitiv amprenta pe filmul independent american.

 

A fost și Alice la cină?

Nu, era numai pentru regizorii participanți. Bine, am avut ocazia să cinăm și în privat, dar având în vedere caracterul privat, zic să rămână așa!

 

Irina Margareta Nistor zicea că sala a fost arhiplină la premieră și că s-a râs sănătos. Cum ai perceput tu audiența, ca producător, regizor, scenarist?

Poate n-ar trebui să spun asta, dar am căutat să văd niște reacții mai ales din perspectiva filmului pe care îl pregătesc, cel pe care îl voi putea numi cu tărie al doilea meu film ca regizor. Se numește „The Girl Who Knew Too Much, o coproducție SUA-China-România, va fi filmat în mai multe țări, e o producție destul de complexă.

 

Am citit o cronică a filmului în „Hollywood Reporter, nu e cea mai prietenoasă cu putință! Cum te ai cu criticii străini de film, chiar sunt toți ca vipera din „Birdman?

Câtă vreme există opinii, negative sau pozitive, filmul trăiește. Uite, Q&A-ul (n. red. – sesiunea de întrebări și răs­punsuri) de după film a fost susținută de Scott Foundas, care e șeful criticilor de la „Variety, căruia i-a plăcut filmul. Cri­ticii s-au împărțit între cei cărora le-a plăcut experimentul și cei care n-au înțeles experimentul. Faptul că un critic se apucă să scrie orice e însă o treabă pozitivă. Salman Rushdie, când a venit la Veneția, la premiera filmului pe care l-am regizat, „Francesca, îmi spunea să nu mă uit niciodată la ce scriu criticii, ci la cât scriu! E o chestiune de notorietate, oamenii nu vor vedea filmul dacă vor citi o recenzie, ci dacă vor auzi de el!

 

La ce lucrezi acum?

La mai multe filme ca producător – la „Viața lui Ennio Morricone, cu Ennio Morricone, în regia lui Giuseppe Torna­tore, care a luat Oscarul pentru film străin cu „Nuovo Cinema Paradiso, precum și la filmul lui Marian Crișan, „Orizont, și Marian, câștigător de Palm DOr. Și desi­gur la al doilea meu lungmetraj.

 

BOBBY, LA OSCAR 2017?

Cineastul român ia în calcul vari­anta de a depune candidatura documentarului la care e produ­cător principal, „Viața lui Ennio Morricone, la Premiile Acade­miei Americane de Film din 2017! Documentarul are și o parte de ficțiune, care va fi filma­tă integral în România, precum și numeroase interviuri despre marele compozitor italian, la care au acceptat să răspundă, printre alții, Steven Spielberg și Martin Scorsese.

 

Bobby Păunescu a urmărit cu in­teres și ceremonia Oscarurilor de la sfârșitul lunii trecute, con­siderând că „Birdman a meritat titlul de Cel mai bun film al anu­lui, în timp ce „The Grand Buda­pest Hotel nu l-a impresionat în mod deosebit! La categoria Cel mai bun regizor, Bobby îl consi­deră pe mexicanul Alejandro González Iñárritu la apogeul ca­rierei și nutrește față de acesta un uriaș respect, poate și pentru că directorul de imagine cu care Iñárritu a făcut reclame super-premiate i-a fost profesor de scenografie lui Păunescu la Uni­versity of Southern California School of Cinematic Arts. Bobby a avut un favorit și la categoria Cel mai bun actor în rol princi­pal, Steve Carell, pentru simplu motiv că artistul american a fost protagonistul unuia dintre puținele seriale la care s-a uitat românul captivat, „The Office.

 

HORIA GHIBUȚIU Foto GULIVER, ARHIVA PERSONALĂ

 

Alice Peneaca si Irina Margareta NistorAlice Peneaca si Irina Margareta Nistor

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton