Boala care a determinat-o pe Monica Anghel să slăbească urgent 25 de kilograme

.

Monica Anghel a trecut printr-o serie transformări fizice spectaculoase și toată lumea a fost convinsă că pierderea bruscă de kilograme s-a datorat unei operații de micșorare a stomacului. Cântăreața infirmă afirmațiile făcute în spațiul public și spune că și-a făcut o operație, însă nici vorbă la stomac.


‘Din cauza herniei de disc nu îmi mai simţeam piciorul drept. Puteam să merg, dar mă sprijineam pe stângul, iar dreptul nu-l simţeam’, povestea Monica Anghel, la o emisiune TV. ‘Toţi mi-au spus că trebuie să mă operez imediat. Era vorba de o operaţie pe coloană.’, a declarat ea potrivit Antena Stars.

‘Nu mi-am tăiat stomacul. Mi-am tăiat coloana, anul trecut, iar în urma operației, medicul mi-a zis că ar fi bine să slăbesc’, a mai povestit Monica Anghel.

Ce dietă a ținut Monica Anghel


Monica nu ține o dietă strictă, dar se ghidează după câteva reguli de bun simț, după cum a explicat: ‘E opțiunea mea să nu mănânc pâine, paste, cartofi. Mazăre nu mănânc pentru că mă balonează. Consum salată de varză albă, varza gătită călită nu-mi face bine. Am renunțat la dulciuri, normal. Urmez câteva reguli pe care mi le-a insuflat extraordinar de bine nutriționista mea, știu foarte clar când și ce să mănânc. Știu că masa de seară trebuie să fie cât mai puțin consistentă, drept pentru care, dacă seara mănânci un castron imens cu salată verde, ardei gras, puțină ceapă, puțin usturoi, puțină rucola și adaugi un ou fiert peste, e perfect.


Monica Anghel, despre bârfe: „Am aflat și eu că mai am puțin și mor'

Deși s-a zvonit că motivul scăderii drastice în greutate ar fi fost o operație de micșorare a stomacului, Monica a ținut să precizeze că decizia are la bază o operație la coloană suferită în iulie 2017, în urma căreia a terbuit să-și schimbe stilul de viață. ‘Am aflat și eu că mai am puțin și mor, că am făcut infarct, că am hepatită. Nu am nimic, fraților! Adică am ceva! Am energie, mă simt mai bine ca niciodată, mă simt ca la 18 ani. Lumea spune că nu mai mănânc nimic, că mi-am tăiat stomacul. Nu! Când îmi e foame, mănânc. (…) Anul ăsta pe 1 octombrie se fac doi ani de când am început schimbarea, operația la coloană a avut loc în urmă cu doi ani, pe 6 iulie. Eu până acum am slăbit pentru că au vrut alții, că fluctuații de greutate am mai avut. Ei, de data asta am slăbit pentru că am vrut eu, a dezvăluit Monica pentru VIVA!.