Bianca Drăgușanu și-a mărit, din nou, buzele. Cum arată acum: unii spun că îi stă bine, alții că a exagerat

.

Bianca Drăgușanu este adepta intervențiilor estetice și nu a făcut niciodată un secret din acest lucru. Blondina tinde spre un trup perfect, motiv pentru care calcă destul de des în cabinetul esteticianului. De data aceasta, Bianca a optat pentru o nouă intervenție de mărire a buzelor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

După ce și-a „lucrat’ posteriorul și a decis să își facă o operație mai puțin cunoscută, aceea de implant de sprâncene, Bianca găsește mereu o câte un mic retuș pe care să îl facă, astfel încât să fie din ce în ce mai mulțumită de aspectul ei.


Și-a mărit buzele

Pentru că acidul injectat în buze trebuie întreținut periodic, blondina a decis să mărească puțin doza de această dată. Bianca a postat un selfie în care se poate vedea rezultatul procedurii.

Ultima dată, vedeta s-a filmat în timp ce era în cabinetul medicului estetician și a a explicat motivul pentru care vrea să apeleze la o altă intervenție.

Mie îmi place să fiu tunată

„Nu am venit în vizită, sunt la o consultație la prietenul meu, doctor, am venit să verific tunning-ul pe care l-am făcut în urmă cu 3 luni. Sunt bine, nu? O să mă mai tunez în continuare, că așa îmi place mie. Îl recomand cu încredere. Mie îmi place să fiu tunată, mă simt bine’, a spus Bianca Drăgușanu, pe Instagram.


Cu toate că unii fani spun că exagerează cu operațiile și că ar trebui să meargă pe un aspect mai natural, alții spun că arată ca o păpușă și o laudă în comentarii.

Părerile sunt împărțite, însă Bianca nu ține cont de ele și a făcut mereu așa cum a considerat ea că e mai bine.

Bianca Drăgușanu vrea să își schimbe implanturile mamare după 17 ani de zile, din cauza unei probleme apărute recent. Ea a vorbit despre intervenția pe care urmează să o aibă în platoul unei emisiuni tv.

Schimbare de silicoane

Invitată în platoul Xtra Night Show, Bianca Drăgușanu a venit cu un medic care a oferit mai multe informații legate de intervenția pe care vedeta urmează să o aibă. În urmă cu ceva timp Bianca a apelat la medicul estetician, pentru că avea un sân mai mare și unul mai mic. Medicii au liniștit-o și i-au explicat că este normal. După investigații au descoperit că acolo era adunat lichid într-o cantitate destul de mare și Bianca a fost operată urgent.


Acum, la mai bine de un an de la această intervenție, Bianca Drăgușanu trebuie să se opereze iar pentru a se afla care a fost cauza de acumulare a lichidului. Totodată, medicul estetician susține că implanturile nu pot fi purtate toată viața, acestea uzându-se odată cu trecerea timpului.