Bianca Brad, jefuită într-un mall din București. Actrița a plecat hotărâtă la un mall din Capitală pentru a scoate o sumă de bani de la bancomat. După ce a ridicat chitanța și cardul, diva s-a îndepărtat de aparat fără să ia banii. Aceasta a menționat că în spatele ei se afla o domnișoară, împotriva căreia a făcut și plângere la poliție. Bianca Brad vrea doar să își recupereze pierderea și va merge până în pânzele albe pentru a reuși.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Bianca Brad a trecut printr-un șoc în momentul în care a ajuns acasă și a realizat că îi lipsesc banii! Aceasta și-a reamintit întreaga scenă și a realizat că a uitat să îi ia de la bancomat, cel mai probabil din cauza oboselii. Diva a menționat că s-a simțit de-a dreptul furată, întrucât în spatele ei se afla o domnișoară care ar fi putut să îi atragă atenția, însă nu a făcut-o.
Aceasta a menționat că întreaga experiență i-a lăsat un gust amar deoarece se aștepta ca tânăra din spatele ei să îi spună că nu a ridicat suma imensă de bani. Mai mult decât atât, actrița spune că acea fată s-a îndreptat imediat spre toalete după ce a luat banii și, mai târziu, spre magazinele din mall.
Citește și: Bianca Brad a avut cancer la sân:„Șase ani nu am zis nimic pentru că…’
Citește și: Bianca Brad, la un pas de moarte în urma unui accident stupid:„Nu mai intra niciun strop de aer!’
Citește și: Ruxi și Mădălina Pamfile, scandal la Bravo, ai stil!:„O victimă stilistică!’
Citește și: Christian Sabbagh și soția sa s-au împăcat:„Facem un copil’
Bianca Brad, furată într-un mall din București
Actrița a povestit întreaga experiență nefericită și a subliniat faptul că oboseala și stresul acumulat de-a lungul timpului, au făcut-o să uite de bani. În plus, suma pe care o scosese de la bancomat era una foarte mare, motiv pentru care Bianca Brad a căzut, la propriu, în genuchi când a realizat ce tocmai i s-a întâmplat.
„Marți s-a întâmplat. Am fost la mall, la bancomat, să scot niște bani, însă eram extrem de stresată și obosită, cu multe pe cap. Am introdus suma, am luat cardul, am luat chitanța, însă apoi am plecat fără să mai iau și banii. Suma e una mare, mare. Am realizat abia când am ajuns acasă. Efectiv am căzut în genunchi când am realizat. Repet, este vorba de o sumă mare, pentru că altfel nu era așa o problemă.‘, a povestit aceasta.
Mai mult decât atât, Bianca a povestit că în spatele ei se afla o fată tânără care ar fi putut să îi atragă atenția asupra faptului că nu a ridicat banii de la bancomat. Aceasta a sunat la bancă pentru a remedia problema, însă acea domnișoară se pare că i-a furat actriței acea sumă imensă.
„Am sunat la bancă și mi-au zis să stau liniștită, că se retrag banii înapoi. Însă mi-am amintit că în spatele meu la coadă era o fată tânără. S-au uitat pe camere și au văzut cum eu am plecat în grabă fără să iau banii, fata din spatele meu a luat banii, s-a uitat spre mine, deci putea să mă strige, însă nu a făcut-o. S-a dus spre toaletă, probabil să numere teancul de bani, apoi s-a întors spre magazine.', a declarat Bianca Brad, în emisiunea lui Cristi Brancu.
A făcut plângere la poliție
După incidentul nefericit, Bianca Brad nu doar că a sunat la bancă pentru a se rezolva problema, ci a anunțat autoritățile. Aceasta a făcut o plângere la poliție pentru a-i fi recuperați banii. Tânăra care și-a însușit suma de bani poate fi urmărită penal, dacă nu returnează suma furată de la bancomat.
„Eu am fost la poliție și am făcut plângere, mi-au spus că dacă nu predă banii, se poate ajunge la caz penal. Eu nu-i doresc răul, nu vreau răzbunare, nici nu vreau să știu cine e.’, a mai spus ea.
Bianca Brad vrea doar să își recupereze banii
Actrița a mărturisit că nu își dorește niciun fel de răzbunare și că tot ce cere este să își primească suma de bani înapoi. Ea a lansat o rugăminte pentru fata aflată în spatele ei la rând, spunându-i să pună banii într-un plic și să îi depună la bancă.
„Am vrut doar să ajungă mesajul la ea. Să pună banii într-un plic, să scrie numele meu pe el și să-l depună la bancă. Nu o să public niciodată numele ei, nici dacă o să-l aflu. Este de preferat să aducă banii și să-i depună acolo, înainte să ajungă poliția la ea. Pentru ea fac asta. Nu este prea târziu, poate să returneze ce a luat. Să facă un bine, să-și facă ei un bine. În primul rând pentru ea, toate lucrurile astea se întorc.', a adăugat aceasta.
Sursă foto: Instagram