Beyoncé și-a invitat prietenele la “baby shower”. Incredibil cum arată artista în ultima lună de sarcină!

.

Beyoncé este foarte aproape de momentul în care își va ține gemenii în brațe și a ținut să sărbătorească evenimentul cu prietenele ei. Cu siguranță nerăbdarea de a-și vedea copiii este dublată și de cea de a scăpa de uriașa povară, fiindcă artista are un abdomen impresionant.

 


Dacă pe vremuri să-ți expui sarcina era imposibil de imaginat, după ce Demi Moore a pozat nud pe coperta Vanity Fair, acum 25 de ani (!), vedetele au renunțat la inhibiții și i-au urmat exemplul. De atunci, le-am văzut pozând nud și arătându-și burticile de gravide pe Mariah Carey, Gisele Bündchen, Britney Spears, Cindy Crawford… După care moda s-a extins și la noi, aproape nefiind vedetă din showbiz care să nu marcheze momentul viitoarei maternități printr-un astfel de pictorial.


 

Beyoncé însă, de când a rămas însărcinată și a început să i se vadă burtica, practic a inundat internetul cu fotografii, unele mai inspirate, altele mai puțin. A venit însă și momentul în care diminutivul burtică’ pare o glumă, dat fiind că artista numai burtică nu are, ci un abdomen impresionant. Cu toate acestea, Beyoncé nu s-a jenat să-și afișeze sarcina în toată splendoarea și, mai mult, să  posteze pe Instagram fotografiile de la baby shower, petrecerea de bun venit pe care a dat-o pentru gemenii ei.

 

 

Ea și Jay Z, soțul ei, au dat o petrecere cu tematică africană, iar Beyoncé a marcat momentul printr-un tatuaj cu henna care îi acoperea mare parte din abdomen. Distracția a fost maximă, cei mai activi fiind chiar viitorii părinți. Printre invitați, o mulțime de nume de A-list, printre care Kelly Rowland și Michelle Williams (fostele ei colege de la Destinys Child), Serena Williams (la rândul ei viitoare mamă), Solange, La La Anthony, dar și Tina Knowles, superba mamă a lui Beyoncé. Ea a și postat, de altfel, pe Instagram niște filmulețe cu celebrii invitați de la petrecere, care, cu siguranță, va fi ultima în care Beyoncé va apărea astfel. Așteptăm cu nerăbdare fotografiile cu gemenii, fiindcă știm deja că Beyoncé și Jay Z fac copii frumoși.


 

Oana Pantazi

Foto: Hepta Instagram