Beyonce - Îşi sărbătoreşte ziua de naştere cu un nou look

.

Pe 4 septembrie, Beyonce împlineşte 34 de ani, şi pentru a marca acest eveniment, diva a ales o nouă coafură. Fotografia postată pe Facebook o surprinde cu breton, aceasta nefiind prima dată când artista adoptă acest look.

 


Beyonce intenţionează să aibă o zi liniştită, petrecută în mijlocul familiei. Alături de soţul şi fetiţa lor, ea a organizat o cină vegetariană la care mai sunt invitate mama şi sora ei, dar şi buna sa prietenă Kelly Rowland.

 

În plus, diva va avea parte de un cadou cu adevărat preţios de la soţul ei, Jay-Z pregătindu-i, se pare, o pereche de pantofi Manolo Blahnik, acoperiţi cu diamante.

 

Cât despre data de 4, aceasta are o semnificaţie aparte pentru ea. Nu doar ea este născută într-o zi de 4, ci şi mama şi soţul ei. Diva este atât de legată de acest număr, încât cel de-al patrulea album al ei s-a numit, cum altfel, dacă nu „4′. Chiar şi fetiţa ei, Blu Ivy, are un nume în care se regăseşte numărul 4, de data aceasta în varianta romană (IV).


 

Foto: Hepta