Andreea Mantea se află de ceva vreme în Turcia, pentru filmările la 'Puterea Dragostei' și s-ar spune că, departe de casă, îi merge foarte bine în dragoste. Se vehiculează tot soiul de ipoteze despre cine e alesul, cert este că de luna trecută, pe inelarul vedetei a apărut un inel 'suspect', ce pare a fi de logodnă.
Mutată vreme de șase luni la Istanbul, împreună cu fiul său, David, pentru filmările la ‘Puterea Dragostei’, Andreea Mantea pare că a înflorit de când s-a mutat departe de casă. Motivul? Vedeta trăiește de ceva vreme o poveste de iubire, pe care dorește însă să o țină cu orice preț departe de ochii curioșilor. Relația pare să fie una extrem de serioasă, căci de ceva vreme, Andreea poartă pe degetul inelar o bijuterie ce pare a fi inel de logodnă.
De o lună și ceva, în fotografiile postate în social media, Andreea poartă pe deget un inel ce seamănă cu unul de logodnă. Atunci când un internaut i-a comentat „ți-ai găsi și tu jumătatea. Nu de alta, dar vezi numai inimi de o perioadă și parcă nu-ți stă bine singură‘, Andreea Mantea nu a ezitat să răspundă: „Inimile le pozez de câțiva ani și chiar dacă mi-am găsit jumătatea de ceva timp, tot o să le pozez.‘
Cine este iubitul misterios al Andreei Mantea
Andreea a refuzat să dezvăluie identitatea iubitului său, dar a ținut să menționeze că nu va mai repeta greșeala din trecut de a-și expune relațiile. Totuși, umblă vorba că noua sa iubire e de fapt vechea, adică luptătorul de MMA Cristi Mitrea, tatăl copilului brunetei. De dragul lui David, cei doi petrec foarte mult timp împreună, iar recent au avut o vacanță în trei în Turcia.
„Am intrat în viața publică de la o vârstă fragedă și fără prea multă experiență în a manageria totul. Consider că am făcut multe greșeli, dar am învățat din ele, așa că nu regret absolut nimic din trecut. Au fost niște învățături pentru mine, iar acum am grijă să nu mai greșesc. Este exclus să mai repet aceleași greșeli, una dintre cele pe care le-am făcut în trecut a fost să-mi expun public relația de iubire. Nu vreau să mai vorbesc despre ele, mă limitez doar a spune că da, îmi bate inima din iubire pentru cineva. Vreau să țin pentru mine, este mai bine așa. Sunt extrem de fericită, de împlinită și îmi este foarte bine!’, a explicat Andreea Mantea pentru wowbiz.ro.
Foto: captură cancan.ro, Instagram, arhiva VIVA!
Citește și:
Monica Anghel și-a făcut o intervenție estetică la față. S-a lăsat pe mâna fostului soț