Atunci au împărțit chiria, azi împart celebritatea

.

Înainte de vilele din cartierele exclusiviste ale Hollywood-ului, de garajul cu Ferrari personalizat și de paycheck-ul cu 7 zerouri, viața de celebritate aspirantă a însemnat – pentru unele dintre numele sonore de astăzi – bani puțini și viață în chirie.

 


Care sunt, însă, șansele ca doi tineri no name care împart chiria să ajungă să împartă peste ani și celebritatea? Se întâmplă mai des decât ar putea părea la prima vedere. Mai jos găsești o listă a vedetelor care au locuit împreună.

 

Jude Law și Ewan McGregor

 

Law și McGregor s-au întâlnit în 1990, la o audiție. Producătorul a fost atât de impresionat de chimia dintre cei doi, încât le-a dat 30 de dolari și le-a cerut să meargă imediat în cel mai apropiat bar și să se îmbete. „Voia să vadă dacă ne-am mai înțelege la fel de bine și după o beție zdravănă’, a povestit Law. Deloc surprinzător, s-au înțeles la fel de bine și amețiți de alcool, astfel încât după audiție au sfârșit prin a închiria un apartament și a împărți chiria.


 

Matt Damon si Ben Affleck 

 

Damon și Affleck sunt prieteni încă din copilărie. Cei doi au crescut la câteva blocuri distanță, în Massachusetts, așa că nimeni nu s-a mirat când – în timpul filmărilor pentru producția Good Will Hunting – au închiriat un apartament în California, pe care au continua să-l împartă și după terminarea filmărilor.

 

Dustin Hoffman și Gene Hackman

 

Colaborarea din Runaway Jury’ a marcat 40 de ani de la ziua în care Hoffman și Hackman s-au cunoscut. Cei doi s-au întâlnit în New York, pe când erau doi tineri actori aspiranți. O bună perioadă de timp au împărțit și chiria unui mic apartament din Manhattan, pe care ani mai târziu îl descriau ca fiind atât de mic încât bucătăria și baia erau, practic, cam același spațiu’.

 

Danny DeVito și Michael Douglas

 

DeVito și Douglas s-au întâlnit în rândurile din spate ale unui teatru de vară din New York și au devenit în scurt timp colegi de apartament, la sfârșitul anului 1960. Douglas a mărturisit într-un interviu că acea perioadă i-a permis să ia parte la unele dintre cele mai frumoase momente din viața lui Danny, unul dintre acestea fiind cel în care Danny a cunoscut-o pe viitoarea soție. Era foarte îndrăgostit de femeia cu care urma să-și petreacă restul vieții, în timp ce eu nu aveam niciun plan de viață. A fost o perioadă minunată!’,spunea Douglas ani mai târziu, într-un interviu. Au fost niște ani frumoși și amuzanți. Mai ales că Michael se ocupa de spălatul rufelor’, a glumit, la rândul lui, DeVito, într-un interviu din 2008.


 

John Cusack și Jeremy Piven

 

Cusack și Piven au crescut în același cartier și au urmat workshop-urile de teatru susținute de părinții lui Piven. Ulterior, cei doi s-au mutat în Chicago, unde au împărțit același apartament până în momentul în care Piven a devenit cunoscut. Normal că e și va fi mereu enervant să știu că el a fost primul dintre noi care a cunoscut succesul’, a glumit Cusack.

 

Judd Apatow și Adam Sandler

 

Cei doi s-au întâlnit în timpul unui număr de stand-up comedy și au împărțit multă vreme chiria unui apartament din San Fernando Valley. Apatow a declarat recent că să trăiești cu Sandler era ca și cum ai locui cu tipul ăla nebun și golaș pe care-l vezi tot timpul în sala de forță’. Douăzeci de ani mai târziu, Apatow și Sandler urmau să împartă și platoul de filmare de la producția Funny People’.


 

Lindsay Lohan și Raven Symone

 

Lohan și Symone s-au întâlnit la un fashion shoot. S-au înțeles atât de bine, încât, imediat după ședința foto, Raven i-a spus lui Lohan că ar trebui să împartă și chiria. Symone a rememorat acea perioadă într-un interviu acordat recent unei reviste americane: A fost frumos, însă Lindsay nu prea stătea pe acasă, pentru ea apartamentul nostru era doar un loc în care își depozita hainele și nimic mai mult’.

 

Justin Long și Jonah Hill

 

Faptul că au fost colegi de apartament nu e tocmai surprinzător, având în vedere că Long și Hill au personalități similare. Ne certam des în perioda în care am stat în aceeași casă. El lăsa mereu ușa de la baie deschisă și nu făcea niciodată curat după ce mânca. Viața haotică a lui Jonah a fost motivul pentru care nu am rămas colegi de apartament mult timp’, a spus Long.


 

Gabriela Badica, Foto: Northfoto