Viva Fresh - Lily Allen

.
Titlul unui elogiu adus feminismului spunea ca „fetele bune ajung in rai, in timp ce fetele rele ajung unde vor ele. Lily Allen este una din acele fete rele. Industria muzicala, precum si presa de scandal, ii sunt recunoscatoare.

Sunt slabe sansele ca o fata asemenea ei, prototipul odraslei rasfatate si scapate din frau, sa-si doreasca sa-si petreaca eternitatea intr-un loc atat de putin captivant precum raiul. In fond, „acolo se strang toti idiotii, sau ceva de genul… asa au zis generatii intregi de anarhisti. Sau de ce sa te tii de scoala, pierzandu-ti o treime din viata invatand cum sa-ti pierzi alta treime din viata muncind pentru o amarata de pensie?
Lily Allen e cel mai controversat artist britanic al momentului. Asta in conditiile in care, in urma cu un an, era nimeni. Albumul de debut, „Alright, Still, singurul din cariera pana la ora actuala, se vinde ca painea calda, numarand 1 milion si jumatate de exemplare vandute in intreaga lume. Toate extrasele pe single, „Smile, „LDN, „Alfie, au ajuns hituri, iar biletele la concertele ei se vand pana la ultimul. Lily nu a implinit inca 22 de ani, nu are o voce deosebita si nici corpul unui fotomodel. Are, in schimb, pareri pe care nu se sfieste sa si le exprime, limba „despicata, minte brici si cinismul unui om trecut prin viata. In plus, isi scrie singura piesele.
Nascuta intr-o familie buna, tatal – comic celebru, mama – producatoare, fratele mai mic – actor, pustoaica a avut parte de o viata indestulatoare, desi sustine sus si tare ca a fost educata in spiritul clasei muncitoare. Pe foaia ei matricola sunt trecute nu mai putin de 13 scoli de renume, precum Hill House si Bedales. Ca a sfarsit in mai toate cazurile exmatriculata, e cu totul alta treaba. De altfel, relatia tensionata dintre parinti, sfarsita intr-un divort pe cand Lily avea doar 4 ani, nu a fost intr-atat de traumatizanta incat s-o lipseasca de atentia tatalui, pana la urma, el fiind cel care a tras sfori pe la casele de discuri pentru albumul de debut. Cat despre inversunarea cu care isi desfiinteaza colegii de breasla, fanii au parte de explicatii sau, dupa caz, de completari si aprofundari pe pagina ei de pe MySpace, probabil cel mai la zi dintre blog-urile celebritatilor.


Desi era invitata sa cante la MTV Video Music Awards, americanii au spus „pas, respingandu-i viza de intrare in tara. Sa fie de vina remarcele acide pe care Lily le-a facut la adresa lui Bush?

Urmatoarea destinatie pentru cea mai neconventionala dintre printesele pop? Cel mai plauzibil un al doilea album, care nu se intrevede inca pentru a pune punct speculatiilor cum ca Lily doar de atat e in stare. {i intr-adevar, pentru un artist de succes, nimic nu e mai greu decat sa scoata al doilea disc, dat fiind ca primul, cu care a zguduit industria, va fi mereu reeditat, mereu pe rafturi pentru a aminti ca e loc de mai bine.
Un sfat pentru Lily: sa lase versurile sa vorbeasca si sa nu dea cu piciorul invitatiei in SUA. Pana la urma, probabil nici Beatlesii n-ar fi ajuns unde au ajuns daca nu ar fi fost emisiunea lui Ed Sullivan.


Lily despre:

Kylie Minogue: „Prezenta ei pe scena ar fi o ofensa la adresa festivalului de la Glasto.

Pussycat Dolls sunt niste stripteuze la dieta, nimic mai mult.

George W. Bush e „un fatalau, la fel si Bob Geldolf. Intre noi fie vorba, nu-i de mirare ca dupa asa o declaratie lui Lily i-a fost respinsa viza de intrare in SUA.

„Orice om asupra caruia a fost gasit albumul lui Paris Hilton ar trebui omorât pe loc!

Pete Doherty „ar trebui exterminat.

Amy Winehouse: „Nimeni nu e atât de slab fara sa fie anorexic sau dependent de heroina.

Beyonce e singura care a scapat de insultele englezoaicei, fiindca are piese bune: „Daca intr-adevar si le scrie singura, jos palaria!

Catalina Sevastre
.