Viva! Februarie 2006 - Interviu cu Gheorghe Dinica | Articole revista | Viva.ro

„Singurul meu tabiet este sa ma duc seara la ora fixa la teatru. Si de 3 ori pe zi ma uit la ceas sa verific cat e ora ca sa ajung la timp.“ Ati uitat vreodata sa mergeti la vreun spectacol? S-a intamplat de vreo doua ori sa intarzii, dar stateam chiar langa teatru, nu doresc nimanui sa i se intample asa ceva. Iti vine sa te omori, se darama cladirea pe tine. Ca sa nu te duci la ora fixa, sa se suspende vreun spectacol, astea sunt niste lucruri pe care un om din alt domeniu de activitate nu le intelege. Se darama teatrul pe tine. „Cum am putut sa intarzii?!“ La teatru trebuie sa fii cu o ora inainte de inceperea spectacolului, ca sa poti sa-ti lasi la usa toate celelalte ganduri, e o treaba de lux ce facem noi. Trebuie sa ai o viata echilibrata si fara spasme. Sa fii limpede, ca acesta este obiectul muncii: tu, fiinta ta. Sa fii curat, sa fii limpede ca sa pui pe tine diverse nenorociri actoricesti, dar daca vii amarat, necajit, obosit, vii degeaba, se simte imediat ca esti din alta parte. Ati fost urmarit de vreun personaj acasa? Nu m-au urmarit. Dar le porti cu tine o perioada. E o meserie fantastica. Raman in tine, dar trebuie sa ai si capacitatea sa le scoti la un moment dat si sa redevii curat. Nu poti sa te superi pe tine ca ai probleme sau sa te superi pe public ca tu ai probleme. Nu are nici o vina publicul ca tu ai nu stiu ce prostii. E o meserie de lux, iti spun eu! Un interviu de Ioana Moldovan, Fotograf: Alex Galmeanu, Asistent foto: Cristi Banica, Stilist: Miruna Micsan, Machiaj: Corina Caldararu, Vestimentatie: garderoba personala VEZI GALERIA FOTO GHEORGHE DINICA „Eu consider sansa vietii mele faptul ca personajele pe care le-am interpretat nu m-au caracterizat absolut deloc. In majoritatea eram lichea sau escroc. Astea te ajuta in meserie mai mult decåt orice personaj pozitiv“, spune Gheorghe Dinica. Nu-i nimic, mai am pana la 60 de ani. Mai ai. Sa nu crezi ca o sa capeti de-a lungul timpului experienta. Obisnuit prin meserie sa am toata libertatea, eu nu am avut pe nimeni, nici familie nu am avut. Si atunci, dintr-o data, trebuie sa faci niste lucruri la care nu te-ai gandit niciodata. Este un echilibru si de multe ori e chiar necesar. Nu poti sa duci o viata asa, ca pustnicu’, dar varsta probabil ca cere asa o companie. Dar eu nu am pierdut timpul, eu am avut de lucru atat de mult, ca nu am simtit. Am cunoscut multa lume, multe femei... Dar nu am avut timp sa ma gandesc si la asta. Pe primul plan a stat intotdeauna munca la scena. Chiar daca ar fi existat atunci, eu ofeream vietii de acasa putin timp. Mai mult eram plecat. Poate daca ati fi intalnit-o mai devreme pe doamna Gabi... cine stie? Ma incurca la meserie. Atunci plecam si cate trei luni de acasa. Se filma mult in provincie. Gandul la viata particulara nu era pe primul plan. Nu v-ati dorit un copil? Nu. Nu stiu de ce in viata mea dorinta de a avea copii nu a existat. Iubesc copiii, dar nu m-am gandit niciodata sa fiu tata. Eu am dus o viata boema. Adica viata mea nu putea sa creeze un copil. Adica ce fac cu copilul, il leg de un lant acolo, am pisica si lasa ca mai trec eu pe acasa?!... Sunt niste responsabilitati, io copil fiind (si asta nu stiu daca intereseaza pe cineva), familia mea a fost destramata si eu am stat singur. Nu am avut ganduri sa-mi incropesc o familie. Daca as fi avut o alta meserie, probabil ca as fi intrat in normalitate. Dar eu am muncit foarte mult si nu m-a pasionat altceva. Si mai ales stiind ca am fost liber si inainte cand eram tinerel, destramarea aia m-a facut sa-mi rezolv singur problemele. Mi-a creat un fel de a rezista si am rezistat. In meseria asta ori te daruiesti absolut total si esti liber sa faci ce vrei tu, cu viata ta si cu timpul tau liber si cu tot, ori nu! Ca barbat, intr-o casatorie trebuie sa ai responsabilitate, iar mie timpul nu-mi permitea. Nu aveam timp sa stau sa repar ferestre, usi, sau sa schimb becuri. Si acum sunteti gospodar? Nu. Acuma imi permit. Are cine sa se ocupe de gospodarie. Chem o femeie care face toata treaba. Meseria este pe primul plan, restul sunt fleacuri pentru mine. Eu nu zic ca sunt un exemplu de urmat, dar ce a iesit la mine e binisor. A iesit bine. Am lasat viata sa decida si ea a decis. VEZI GALERIA FOTO GHEORGHE DINICA Intr-o dupa-amiaza calma am stat de vorba cu maestrul Gheorghe Dinica despre toate: despre artisti si prieteniile lor extraordinare, despre insuratoare si varsta la care se intampla ea, despre „doamna Gabi“ si pasiunea nebuna pentru actorie. Povestiti-ne despre generatia dvs. Ii spuneati candva unei studente, emotionata ca va strange mana: „Draguta, ce mana rece ai! Sa vii la vara sa mi-o tii pe pahar!“ Pe vremuri, pe langa profesie, acuma nu ca fac din asta cazul vietii, timpul nostru liber se petrecea tot intr-o atmosfera creativa; adica suetele, grupurile, cafenelele, toate astea. Sigur ca era si mai ieftin, erau asa, un fel de mici adunari intre noi, unde fara glume si fara poante nu aveai ce cauta. Se crea un fel de bucurie, de eliberare dupa un efort, dupa un spectacol, mergeai acolo intre prieteni si atmosfera era foarte placuta. Era un schimb de replici bune si de multe ori se facea si selectia celor care se adunau acolo, apareau tot felul de zicale de poante din astea spontane, care dadeau culoare serii, era foarte frumos. E adevarat ca era un cerc restrans unde nu putea patrunde oricine. Dupa un spectacol nu puteai sa te duci acasa, trebuia sa scoti din tine efortul. Si mai era o eliberare de ceea ce viata sociala impunea cu strictete atunci. Noi cam din astea traiam pe atunci. Cum s-a hotarat Gheorghe Dinica sa se insoare? Eu m-am casatorit la 60 de ani. Probabil ca ma si saturasem de libertate in sensul asta, adica sa fac eu ce vreau si cand vreau, si mi-am spus ca trebuie sa incerc si treaba asta. Am gasit un om cu care am simtit de la inceput ca pot comunica, nu mai era vorba de tineretea aia, mai stiu eu ce... marea iubire... Nu, a fost doar faptul ca la varsta aia oamenii sunt mai cu picioarele pe pamant. La orice varsta poate sa apara marea iubire. Da, n-am zis. Marea iubire e aia de sa-ti pierzi mintile, ca totusi e o experienta de viata si de o parte si de cealalta, si atunci lucrurile se petrec poate cu mai multa substanta decat apucatura de incalzire. Dar fiecare lucru la timpul lui; eu nu am avut chestia asta cand trebuia si nici nu m-a interesat. Am fost foarte prins de cariera si am avut si un stil independent de viata, nu am vrut sa dau socoteala nimanui si nici nu am dat, am locuit singur. Ai mei s-au imprastiat in toate partile, stateam singur, singura mea obligatie era scena si meseria, care mi-a luat mai mult de trei sferturi din viata. Si restul, ce se intampla in afara ei, era la libera mea alegere. Adevarul este ca nici nu am suferit, am trait bine. M-am bucurat de viata, pana cand a venit momentul ala, pe care nu stiu cum sa-l explic. Asa se intampla, te loveste in cap intamplarea si iese bine sau nu iese bine. Nu e mare filosofie sa vezi, domnule, sunt romane de alea tampite; „de mic copil urmaream, vroiam“... N-am urmarit nimic, s-a intamplat, ne-am vazut si hai sa incercam! Eram oameni maturi si sotia, si eu... Sa vedem ce e asta. Sa vedem fiecare cum putem face. E greu. Sa nu crezi ca e usor. VEZI GALERIA FOTO GHEORGHE DINICA