La 5 ani de la aparitia nud pe coperta VIVA! in 2001, Mihaela a acceptat in luna mai a anului 2006 sa repete experienta. Iata cum s-a intamplat si, mai ales, cum s-a nascut ideea de a-i propune acest exercitiu de indrazneala.
Ideea a aparut asa: eram in Statele Unite. Ma acomodasem destul de greu cu fusul orar, diminetile fiind pentru mine un adevarat cosmar. Faceam eforturi sa ma obisnuiesc (era, cred, prima mea plecare peste ocean) si reuseam mai ales cu ajutorul ziarelor. Cu New York Times in special, un ziar cu zeci de pagini, sectiuni, cu sute si mii de informatii, un ziar extraordinar. Imi placea mult si tin minte ca abia asteptam duminica pentru a rasfoi suplimentul ziarului dedicat Hollywoodului. Cand l-am avut in fata, privirea mi-a cazut pe o serie de fotografii senzationale, cu actorii nominalizati la Oscar.
Rasfoind, mi-a atras atentia o imagine cu Charlize Theron goala. Avea o senzualitate neobisnuita. Corpul ii era acoperit cu o pudra aurie si parea ireala. Si, brusc, gandul m-a dus la Mihaela Radulescu. Si ea putea arata asa. Ba chiar mai bine! Si noi puteam face asta. Ba chiar mai mult decat atat. Nu doar o fotografie, ci un intreg pictorial. Indata ce m-am intors acasa, am sunat-o pe Mihaela si i-am spus ce doream sa facem. A acceptat. Ne-am dus, peste cateva zile, in studioul lui Marius Baragan, impreuna cu Alexandru Abagiu, cel care avea sa realizeze machiajul.
Ceea ce mi s-a parut uimitor (nu stiu de ce aveam o alta asteptare – probabil ca in mintea mea Mihaela era o dezinhibata, o nonconformista) a fost ca ne-a rugat sa iesim din studio atunci cand se vor face fotografiile. Se rusina! A ascultat, invelita intr-un cearceaf, indicatiile „regizorale, apoi ne-a invitat… sa iesim. Rezultatul l-am vazut mai tarziu, pe ecranul computerului, alegand impreuna cu ea variantele finale. Intr-unul dintre cadre, Mihaela trebuia sa pozeze imbracata cu o camasa barbateasca pe care o rugasem s-o aduca. Era, bineinteles, a lui Elan care, fara sa stim, in seara aceea avea sa mearga la o intalnire importanta planuind sa se imbrace, culmea! … cu exact acea camasa. De unde stiu? Pentru ca a sunat-o pe Mihaela si i-a spus asta cu naduf. Vedeta s-a scuzat si lucrurile au intrat in normal. Sedinta foto a durat toata ziua.