Lumea fierbea. Eram in septembrie, Mihaela nascuse cu aproape 2 luni in urma si nicio fotografie nicaieri! Nu se stia unde va aparea cu copilul si jur ca nici noi n-aveam habar.
Incercasem s-o contactam de cateva ori, dar fara succes si ne impacasem cu ideea. Urma sa predam revista la tipografie, aveam o alta coperta si lucram in fierberea deadlineului cand, deodata, a sunat telefonul.
Era Mihaela care ma intreba ce fac. I-am spus ce faceam, i-am urat toate cele cuvenite dupa nastere, pentru ca nu apucasem sa vorbim de atunci, iar ea, cu vocea aceea nazala irezistibila, pe care i-o cunosc dintr-o mie, plina de veselie, ironie, dar si promisiuni, m-a intrebat, in gluma, daca nu am de gand sa fac odata coperta cu ea si Ayan. Si a inceput sa rada. Facuse alegerea. „Gluma ei m-a lasat fara glas, am zis un „da mic si am inchis telefonul. Am aranjat sedinta foto in 15 minute si… asta a fost. Mihaela putea intoarce lumea pe dos, stiam, si de fiecare data in aceasta viata m-a surprins cu asta.
Am ajuns la ea la Izvorani si am gasit o Mihaela care manuia copilul cu o dexteritate incredibila. Era calma, frumoasa, plina de energie si mi-am dat seama intr-o secunda ca va fi o mama buna. Asa a si fost. Peste ani, am va-zut-o in cele mai incredibile ipostaze, a facut lucruri care au lezat, poate, moralitatea publica, dar pe Ayan, pe care l-am revazut abia anul trecut la Cap DAntibes, l-a iubit constant si adanc. Si il tin minte pe Ayan la 2 luni, semanand izbitor cu Elan (asemanarea ne-a socat), dar si pe Ayan, anul trecut cand, vazand-o pe mama sa la finalul sedintei foto, i-a sarit in brate, spunandu-i la ureche acestei dive elegante, fardate, stralucitoare, care pozase pentru noi toata ziua: „mami, fac pipi!
Ada Teslaru
Urmărește-ne pe 
