Mesele mici și dese, cheia marilor succese în lupta cu kilogramele? Greșit! Cercetările în nutriție ale ultimilor ani infirmă ceea ce credeam că este literă de lege pentru un trup tras prin inel și, implicit, un metabolism perfect: micul dejun nu este cea mai importantă masă a zilei și nici gustările dintre mesele principale nu reprezintă deloc idealul în alimentație. Iată ce este postul intermitent, una dintre dietele cele mai la modă la ora actuală în lume și tot mai populară în România!
Un regim de viață adoptat cu brio de tot mai mulți oameni, la nivel mondial, este „postul intermitent sau „intermittent fasting, care a făcut furori și printre vedetele de la Hollywood. Simplificat, „intermittent fasting ar putea fi tradus prin „înfometare, însă nu în sensul clasic al cuvântului, ci un proces controlat, care necesită analize medicale prealabile și un aviz al medicului pentru că „postul intermitent nu este chiar pentru toată lumea. Este adevărat că nu există, până acum, efecte adverse bazate pe studii medicale, însă medicii recomandă o atenție suplimentară în cazul persoanelor care se confruntă cu gastrita, ulcerul sau diabetul. Totodată, trebuie să fie clar înțeles, înainte de aprofundarea acestui stil alimentar, că în dieta zilnică trebuie să se regăsească puțin spre deloc alimente bogate în calorii, dar extrem de sărace nutrițional, de genul fast food, dulciuri și băuturi carbogazoase. Așadar, dacă nu aveți de gând să renunțați la acest tip de – impropriu spus – „hrană, uitați de postul intermitent, pentru că este imposibil să-i simțiți beneficiile.
Înainte de a ține postul intermitent, consultați un nutriționist!
Postul intermitent face furori în SUA și în Marea Britanie, însă este o dietă din ce în ce mai populară și în România și presupune alternanța între perioadele în care mâncați normal – dar cât se poate de sănătos – și cele în care nu puneți nimic în gură. În afară de apă, evident. Cel mai comun exemplu de „intermittent fasting este ca o persoană să mănânce între orele 12.00 și 20.00, după care va posti pentru următoarele 16 ore. Ideea vă poate speria inițial, însă dacă luați în calcul acele trei ore de pauză de mâncare înainte de somn plus orele de somn, care ideal ar trebui să fie opt și eliminarea micului dejun din schema zilnică, aceasta ar fi perioada în care nu ați mânca absolut nimic. Atenție! Hidratarea este importantă! Pe aceasta nu ar trebui să o neglijați niciodată. Și hidratare cu apă sau ceaiuri din plante neîndulcite, sub nicio formă cafea cu multe lingurițe de zahăr și frișcă, sucuri carbogazoase sau limonadă cu tone de miere. În niciun caz! Dieta se adresează doar celor obișnuiți să mănânce corect sau care sunt dispuși să facă eforturi considerabile în acest sens. Astfel, dacă vă este imposibil să consultați un nutriționist, o documentare serioasă în prealabil este absolut necesară când intenționați să testați postul intermitent pe pielea voastră. Se socotește post intermitent o perioadă în care nu ați mâncat absolut nimic, care începe de la opt ore și ajunge la 36 de ore sau chiar și mai mult în cazul celor „experimentați.
Începătorilor li se recomandă să încerce intervalul de opt ore și, treptat, să se obișnuiască și cu perioade mai lungi de înfometare. Așadar, începeți prin a sări peste masa de prânz, în prima fază, timp în care beți doar apă. Alegeți hrană sănătoasă pentru micul dejun, faceți pauză opt ore și păstrați-vă pentru cină, care, de asemenea, trebuie să constea din proteine și legume, nu dintr-o jumătate de tort! Treptat, odată ce vă obișnuiți cu senzația de foame, treceți la pauze de 12 ore, 24 și chiar 36 de ore.
Postul poate crește rezistența la stres
Un studiu publicat în 2010, în „Experimental Gerontology, postul intermitent poate crește producția de sirtuine, proteine care previn deterioarea celulară și inhibă secreția unor enzime implicate în procesul de îmbătrânire. Un alt studiu efectuat de cercetători de la Universitatea din Catania, Italia, a demonstrat că postul poate crește rezistența la stres și, implicit, la toate procesele degenerative aduse de acesta. O altă variantă de post intermitent, promovată de doctorul Michael Mosley, un susținător fervent al dietei, este cea de tip 5:2. Asta înseamnă că, timp de cinci zile pe săptămână, mâncați normal, până la 2.000 de calorii pe zi, iar două zile mâncați alimente care însumează doar 500-600 de calorii.
Majoritatea studiilor, însă, includ, printre beneficiile de ordin fizic ale postului intermitent și pe cele cognitive ale acestei diete tot mai la modă. Astfel, înfometarea controlată previne demența Alzheimer, degenerarea rezultată în urma diabetului și crește puterea de concentrare, și asta pentru că postul intermitent dă un imbold organismului să folosească mai eficient glucoza, principalul carburant al creierului. Deficitul caloric grăbește procesul de slăbire, iar odată ce organismul se învață cu perioadele de post negru, mecanismele de ardere a grăsimilor rămân active și în perioadele în care vă hrăniți normal. Corpul se adaptează cu acest program draconic și asimilează mult mai bine nutrienții și proteinele. Totodată, sunt reduse valorile colesterolului, dar şi ale concentraţiilor de insulină din organism şi ale trigliceridelor.
Beyoncé a slăbit tot cu intermittent fasting
La 38 de ani și două sarcini la activ, dintre care una cu gemeni, Beyoncé este una dintre cele mai sexy femei din lume. Cântăreața a scăpat rapid de kilogramele acumulate în urma sarcinilor cu ajutorul unui post intermitent personalizat. Mai exact, atunci când are nevoie să slăbească într-un timp foarte scurt și să-și recapete tonusul, Beyoncé apelează la o dietă pe bază de lămâie, The Master Cleanse Diet, care o scapă de 10 kilograme în timp-record. Dieta presupune renunţarea la orice tip de hrană solidă şi consumarea unei cantități mari de apă. Secretul artistei este o băutură realizată din apă cu suc de lămâie, sirop de arţar şi piper roşu, iar în doar două săptămâni reuşeşte să piardă 10 kilograme. Când foamea devine greu de tolerat, Queen B consumă băuturi proteice, legume şi peşte proaspăt.
Jennifer Lopez stă departe de zahăr şi mâncăruri procesate
Probabil vă vine greu să credeți, însă Jennifer Lopez împlinește anul acesta 50 de ani. Diva latino poate defila pe orice podium de modă alături de tinere pe jumătatea vârstei ei și să mai și atragă toate privirile. Nu lipsește niciodată de pe lista scurtă a celor mai frumoase femei din lume, iar trupul de zeiță este rezultatul nu doar al celor mai noi terapii de înfrumusețare și cosmetice de ultimă generație, ci mai ales un melanj între sport și dietă. JLo nu consumă cofeină, alcool, stă departe de zahăr şi mâncăruri procesate, doarme foarte mult, nu se culcă niciodată după ora 22.00 şi se antrenează în sala de fitness în fiecare zi. Două zile pe săptămână, Jennifer mănâncă doar 500 de calorii, iar atunci când simte nevoia de refresh, ține post intermitent 18 ore.
Nicole Kidman ține „Dieta de 8 ore
Nicole Kidman nu a avut niciodată mari probleme cu greutatea, însă o siluetă perfectă la 52 de ani este mare lucru. Explicația: blonda este o susţinătoare înfocată a „Dietei de 8 ore, adică mănâncă o dată la opt ore şi, în general, actriţa începe acest program odată cu ora 10.00 dimineaţa şi îl termină la ora 18.00, când ia cina. Totodată, în dieta lui Nicole este literă de lege „Regula 80-20 şi anume – 80% mâncare sănătoasă şi 20% ce pofteşte.
Foto: Hepta