Maia Morgenstern - Mai multe roluri in cautarea unei femei | Articole revista | Viva.ro

In Maia se simt vreo 5000 de ani de istorie. Si nu orice fel de istorie, ci una in care cea mai mare parte a timpului, femeile n-au fost nevoite sa umble la trei metri in spatele barbatului. Nu poti s-o intelegi in afara contextului evreitatii ei. Tatal persecutat, ea trimisa la un teatru cu nume predestinat, de parca arta se poate imparti pe etnii... Dar nu poti sa te intalnesti cu ea fara sa dai peste o femeie care a umblat toata viata dupa frumusete, in vreme ce altele din generatia ei au ales simplitatea si calculul. De frica, zic eu. La batranete, Maia zice ca se vede o babuta simpatica. Eu zic ca se alinta. Maia n-are sa fie niciodata simpatica, tot asa cum fierul nu mai poate redeveni minereu. Si cred ca nici babuta nu-i poate iesi foarte bine. Pentru ca ii lipseste un element fundamental al varstei la care incepi sa crosetezi doua pe fata, una pe dos. Maia nu se poate resemna. Si nici opri, exact ca autobuzul ala din „Speed“, care exploda daca viteza scadea sub o suta. Si sa va mai spun un lucru: dintre toate vedetele cu care am vorbit, ea a fost cel mai usor de gasit, scos in oras, vorbit si plecat acasa. Asta e si secretul staturii publice veritabile. Un om mare nu se lasa greu. Dar te lasa pe tine simtindu-te asa... Un exemplu. Maia are o problema sa-si imagineze raiul, asa din punct de vedere practic. Ok, se duce acolo si se intalneste cu bunica ei. Dar care bunica? Ea o stie batrana. Insa si bunica are o bunica, iar acea doamna o cunoaste sub forma de copil. Daca toate trei se intalnesc in rai, cum e bunica Maiei? Batrana cum o stie Maia sau tanara, asa cum si-o aduce aminte bunica bunicii? Vezi, asta e geniul evreiesc in actiune, pe care il iubesc din vremea cand citeamcartile lui Ilf si Petrov, inainte sa fac emisiune cu un alt profet, mai putin literar, insa cu mult mai practic, Silviu Brucan. El ia o problema simpla, la care mii de invatati nu s-au gandit niciodata (pentru ca erau prea obsedati sa ne livreze, la domiciliu, low-cost, eternitatea) si ii altoieste o dilema din care nu mai poti iesi! Eu am iesit pana la urma, sub pretextul ca aveam treaba la serviciu. Maia s-a dus si ea la facultate, unde are studenti. Apropos de facultate: se intampla rar ca din scoala aia sa iasa oameni asa de complicati la minte ca ea. Cei mai multi ori nu intra ori nu mai ies, ucisi de orele de actorie, tot asa cum halterofilul isi pierde prin antrenament capacitatea de a repara ceasuri. Maia a ramas cumva intreaga si sofisticata, cu amendamentul ca si sofisticarea asta, e bine sa nu te rogi sa-ti cada pe picior cand ai niste pantofi mai buni! Maia e dura pana la limita la care ne rupem, noi, inauntru. Daca ar fi fluture, ar avea aripi de carbon, cu doua rachete aer-sol mititele sub fiecare. Daca ar o fi cutie cu ciocolata, pe eticheta ar pune un avertisment cu privire la con-ti-nutul mare de uraniu radioactiv (12% in materia uscata). Daca ar fi o pereche de ochelari, nu ti i-ai mai putea da jos, pentru ca n-ai mai putea suporta lumea asa cum o stiai inainte. Iar daca ar fi femeie, ar avea trei copii, fiecare cu alt barbat si nimeni n-ar avea ce sa zica. Si exact asa se si intampla. Cand romanii au cucerit Ierusalimul in anul 63 inainte de Christos, Pompei a intrat in Templu, in Sfanta Sfintelor, sa-l descopere acolo pe Dumnezeul evreilor. N-a gasit nimic insa, asa ca a plecat cu o concluzie ferma: evreii sunt fara indoiala atei. Pompei nu pricepea, fireste, nimic. Pentru romani, zeii aveau fata, haine, cal, sceptru, ma rog, echipament complet de protectia muncii. Zeii romanilor erau simpli si practici: unul se ocupa cu comertul, altul cu agricultura - exact ca un guvern celest, in care din cand in cand mai aveau loc si remanieri. Zeul evreilor era insa un model nou si cerea ceva concentrare: era imaginar. Era un concept, imposibil (si interzis de altfel) de pus in forma fizica. Insa cu atat mai fascinant: ganditi-va, fiecare putea avea un Dumnezeu exact asa cum si-l imagina. Saracii descult, visatorii boem si cu barba, bogatii cu Bentley, ca sa fiu un pic mai contemporan. Dumnezeul evreilor a fost, ca si contabilitatea dubla, o mare cucerire teoretica a omenirii. De-aia a si prins: pentru ca era trendy si cool in anul de gratie zero, era noastra si-a Maiei Morgenstern. Cu care am mancat bine, apropos, dupa ce a plecat fotograful. Am inceput cu o poveste despre istoria evreilor, insa nu m-am putut hotari nici pana acum daca m-am uitat la ea ca la o femeie sau ca la un descendent direct al profetului care a vorbit cu Cel de Sus, dupa care s-a intors cu un cod de accize (pe pacatele omenesti) in zece puncte, la care platim cu totii si astazi, multumim mult! Ambele categorii ma fascineaza, ca sa fiu onest, insa femeile sunt intrucatva mai frecvente in jurul meu, macar ca aparitie statistica. Deci m-am intalnit cu Maia (70%) si apoi cu Morgenstern (cam 65%). E treaba voastra de ce nu va iese suma procentelor. Totusi, chiar daca stie gustul amar al diferentei, Maia e genul stancos. Te desparti de ea cu sentimentul placut al mustei strivite de geamul unei masini puternice. Esti varza la cap, iti tremura picioarele (prea multa cafea, cred) si nu mai vrei sa vorbesti cu nimeni cateva ore. Pentru ca te gandesti la ce ti-a zis ea.